Cum s-o fi petrecut oare agonia ultimului dinozaur, ramas sa domneasca singur peste o lume care se prabusea? Cred ca, simbolic vorbind, ne aflam in momentul istoric in care avem foarte tristul privilegiu de a fi martorii unui asemenea eveniment, sinonim cu disparitia unei epoci si totodata vestitor al celei noi, tulburi si violente.
Ultimul dinozaur este Organizatia Natiunilor Unite care, iata, arata lumii intregi nu numai neputinta sa de a mai gira ordinea si securitatea planetara, ci si de a mai putea macar impune teme de reflectie globale si de a asigura existenta unui dialog minimal intre partile aflate in conflict. ONU nu mai poate sa-si indeplineasca misiunile sale fundamentale din cauza politizarii sale continue si a crearii de blocuri puternic antagonice si care, de mai mult timp, vorbesc fiecare pe limba proprie, aparandu-si propriile interese nationale sau regionale. A fost deja abandonata speranta in care unii chiar au crezut dupa finele celui de-al Doilea Razboi Mondial si anume ca, invatand ceva din ororile, masacrele si distrugerile conflictului global, natiunile aveau sa inteleaga rolul unor institutii internationale dotate cu mecanisme anticriza eficiente. Marea problema este ca nu exista inca (si sunt minime perspective ca ar putea exista in viitorul apropiat) o organizatie sau o structura globala care sa preia acest rol si sa poata functiona ca un ultim spatiu-tampon inainte de declansarea unui conflict de mari proportii. Conferinta de la Geneva asupra rasismului reprezinta un exemplu graitor in acest sens si poate sa serveasca drept caz-scoala pentru modelarea unei viitoare situatii fara iesire in Adunarea Generala a ONU si in Consiliul de Securitate. Evenimentul a fost organizat, desi toata lumea stia la ce sa se astepte si, cu cateva saptamani inainte, unele state membre (inclusiv membre permanente ale Consiliului de Securitate) isi anuntasera intentia de non-participare. In momentul discursului presedintelui iranian, reprezentantii altor state au parasit sala si Secretarul General al ONU a condamnat vehement incidentul. Si? Absolut nimic. Conferinta continua, e un esec ca atatea altele. Pe banii generos cotizati de statele membre, inclusiv de Romania care, cu delicatete, a tacut in stilul caracteristic.
In schimb, daca evenimentul respectiv a fost doar un episod oarecare in agonia dinozaurului, reflexele delegatiilor nationale sunt absolut semnificative pentru ca demonstreaza cum, in cazul amorsarii unei crize, blocurile regionale se refac instantaneu si sunt perfect si definitiv opozabile. Dialog nu putea exista. Tot jocul anterior facuse ca acest lucru sa fie imposibil. Cei de la ONU stiau perfect ce se va intampla. Dar spiritul de lupta al ultimului dinozaur a biruit inca o data instinctul sau de supravietuire.
Nu ceea ce s-a petrecut acolo este important, ci reflexul pe care esecul ONU il are in tarile din regiunile care, brusc, s-au regasit cu o noua cauza conflictuala in brate. Gratuit creata de cei de la ONU. Dar asta nu mai are niciun fel de importanta din moment ce, in fundal, se aud deja alte ecouri, reverberate in zona actiunilor statale sau ale organizatiilor teroriste si extremiste. Ne aflam acum in prezenta unui vid de putere globala care, daca legile geo-politicii vor fi respectate, va trebui sa se umple foarte rapid intr-o formula de forta oarecare. Deocamdata natiunile efectueaza o prima miscare de retragere in aliniamentul unu de rezerva, cel regional sau, in unele cazuri, continental. Criza reala va reduce totul la un nou raport de forte direct pe aliniamentele ultime, cele de supravietuire. Amenintarea iraniana poate primi un singur tip de raspuns din Israel. O posibila extensie a conflictului nu va mai fi insa regionala, ci va implica, poate chiar in termen de zile, aparitia unora dintre actorii globali cu interese in zona. Si, din momentul respectiv, se poate intampla absolut orice. Este limpede ca starea de nervozitate este la limite foarte inalte si ca declaratiile de bune intentii nu acopera decat foarte superficial radacinile negre si amare ale urii si intolerantei. Acum incep sa se vada efectele geostrategice ale crizei economice si sa se auda vuietul furtunii care se apropie. Iar noi, ca intotdeauna, suntem la margine de interese imperiale.
Cristian UNTEANU
sursa: ziua.net
Adauga comentariu