Din câte se poate afla în urma unei conversații telefonice dată publicității pe Internet între comisarul pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton și ministrul de externe al Estoniei, lunetiștii care au tras asupra protestatarilor și asupra poliției în Kiev au fost contractați de către liderii Euromaidanului.
“Există o suspiciune care se confirmă din ce în ce mai mult asupra faptului că în spatele acțiunilor lunetiștilor nu a fost Ianukovici, ci a fost cineva din interiorul noii coaliții,” a afirmat ministrul Estonian Paet în timpul conversației telefonice. “Cred că trebuie să aflăm cu certitudine dacă e așa. Adică, nu am primit aceste informații, asta e interesant. Doamne Dumnezeule!”, a replicat Ashton.
Conversația a avut loc după ce ministrul de externe al Estoniei, Urmas Paet a vizitat Kievul pe 25 februarie, în toiul confruntărilor dintre protestatarii pro-europeni și forțele de securitate în capital ucraineană.
Paet și-a mai amintit de conversația sa cu un doctor care a i-a tratat pe cei împușcați de către lunetiștii din Kiev. Ea a afirmat că aceeași oameni au tras focuri de armă și asupra protestatarilor și asupra poliției.
“În al doilea rând, ceea ce a fost destul de deranjant, aceeași Olga [Bogomolets] ne-a mai spus că toate dovezile susțin ideea că toate victimele , indiferent de tabăra din care făceau parte, au fost ucise de către aceiași lunetiști”, a subliniat ministrul de externe estonian.
Ashton a replicat: “Ei bine, da… asta e, asta e îngrozitor.”
“Olga [Bogomolets]mi-a mai arătat și câteva fotografii, afirmând că, bazându-se pe expertiza ei medicală, este vorba de același scris de mână, același tip de gloanțe și că este deranjant faptul că acum, noua coaliție nu este interesată să afle ce s-a întâmplat cu adevărat,” a mai spus Paet.
Se crede că fișierul a fost distribuit pe Internet de către ofițeri ai Serviciului ucrainean de Securitate (SBU), loiali fostului președinte Viktor Ianukovici, care au reușit să pună sub urmărire telefoanele lui Ashton și Paet.
Sursa: Russia Today
Traducerea: Gandeste.org
Sint absolut convins ca este asa !Seamana ca doua picaturi de apa cu decembrie 89 si implicarea “lunetistilor unguri si soviatici la Bucuresti ….Mai apoi in ce stat european sau in sua ar fi acceptabil ca o manifestatie care se desfasoara legal sa se transforme intr-o miscare care sa ocupe congresul sau parlamentul britanic cu arme si sa aduca la putere pe cine vor ei ,astfel ? Este o nebunie fara margini si arata inca o data dispretul profund fata de ideea de democratie in tarile din est fost sovietic,aceasta atitudine ,nu doar fata de gravele incalcari ale democratiei in Ukraina sau fata de cele din Ungaria semifascista,dar si fata de dictatorul de la Bucuresti ne arata cit de profund este dispretul lor fata de aceste popoare si imaginea lor de democratie ! Acest dispret este impins pina la crima armata fata de romanii din occident victime ale unor campnii de resa raiste mai furibunde ca cele facute de nazistii lui Hitler fata de poporul evreu !In caeste conditii si in lumina evenimentelor din Ukraina eu ma intreb :Sint gata militarii darsi cetatenii romani sa moara aici la granita cu Rusia pentru bunastarea si batjocura occidentului fata de noi romanii ? Adica dca prin absurd vin rusii ,noi ce facem murim pentru aia care ne-au distrus economia si cultura mai rau ca rusii si nazistii la un loc ?Pentru cei care acum ne vineaza ca nazistii pe evrei si ne deporteaza din tarile lor exact cum facea hitler ?Doar in lagare nu ne baga -INCA- pentru ca ura si violenta de limbaj la adresa acestui popor au ajuns la cote inimaginabile la vremea intrarii noastre in ue ! Deci,sintem gata sa murim aparindu-i pe astia ?