Dacă în urmă cu un an era programată celebrarea “lunii LGBT” la Muzeul Ţăranului Român, acum a venit rândul lunii “Nymphomaniac” la MŢR. Este cel mai difuzat film din luna aceasta la Noul Cinematograf al Regizorului Român – cum a fost redenumit studioul “Horia Bernea” -, din incinta Muzeului Ţăranului Român. Un film pornografic (având două părţi, “Volume 1” şi “Volume 2”), despre care am aflat verificând programul din perioada 7-9 februarie:
“Noul Cinematograf al Regizorului Român
Program 7 – 9 februarie 2014
Vineri, 7 februarie
18:30 şi 21:00 PREMIERĂ Nymphomaniac: Volume 2 de Lars von Trier. 2013.
Cu Stellan Skarsgard, Stacy Martin, Charlotte Gainsbourg,
Shia LaBeouf. Dramă. 124 min. IM-18.
Sâmbătă, 8 februarie
14:00 Inside Llewyn Davis de frații Coen,S.U.A, 105 min, 2013.
Cu Oscar Isaac, Carey Mulligan, John Goodman, Garrett Hedlund, Justin Timberlake. Grand Prix Cannes 2013.
Două nominalizări la Premiile Oscar.
16:00 Nymphomaniac: Volume 1 de Lars von Trier. 2013.
Cu Stacy Martin, Charlotte Gainsbourg, Shia LaBeouf. Dramă. 118 min. IM-18.
18:30 Nymphomaniac: Volume 2 de Lars von Trier. 2013.
Cu Stellan Skarsgard, Stacy Martin, Charlotte Gainsbourg,
Shia LaBeouf. Dramă. 124 min. IM-18.
21:00 Nymphomaniac: Volume 2 de Lars von Trier. 2013.
Cu Stellan Skarsgard, Stacy Martin, Charlotte Gainsbourg,
Shia LaBeouf. Dramă. 124 min. IM-18.
Duminică, 9 februarie
14:00 Nymphomaniac: Volume 1 de Lars von Trier. 2013.
Cu Stacy Martin, Charlotte Gainsbourg, Shia LaBeouf. Dramă. 118 min. IM-18.
16:30 Nymphomaniac: Volume 2 de Lars von Trier. 2013.
Cu Stellan Skarsgard, Stacy Martin, Charlotte Gainsbourg, Shia LaBeouf. Dramă. 124 min. IM-18.
19:00 Inside Llewyn Davis de frații Coen, S.U.A, 105 min, 2013.
Cu Oscar Isaac, Carey Mulligan, John Goodman, Garrett Hedlund,
Justin Timberlake. Grand Prix Cannes 2013. Două nominalizări la Premiile Oscar.
21:00 Nymphomaniac: Volume 2 de Lars von Trier. 2013.
Cu Stellan Skarsgard, Stacy Martin, Charlotte Gainsbourg,
Shia LaBeouf. Dramă. 124 min. IM-18.
Preţ – bilet întreg – 10 lei, Redus elevi/ studenți/ pensionari 7 lei.
Spectacolele rulează cu un minim de 8 spectatori.
Adresa: str. Monetăriei nr. 3, Sector 1, în incinta Muzeului Național al Țăranului Român”
După această dată, citind din nou programul pe site-ul Muzeului Ţăranului Român, am văzut că acelaşi film (ambele părţi) se află iar la loc de cinste pe lista filmelor proiectate între 14 şi 19 februarie, apoi iar între 22 şi 26 februarie (http://www.muzeultaranuluiroman.ro/acasa/noul-cinematograf-al-regizorului-roman.html). Mă întreb dacă proiectarea unor filme de acest gen pentru “educaţia tinerilor”, prezentate sub numele perfid de “filme de artă”, este ceva obişnuit la acest cinematograf şi dacă face parte dintr-un program ideologic bine ţintit.
Care este rostul acestui cinematograf în cadrul Muzeul Ţăranului Român? Prin astfel de “proiecte culturale” care nu au nicio legătură cu obiectivele şi funcţiile muzeului, prevăzute clar în statut, valoarea patrimoniului deţinut, însăşi identitatea acestui muzeu care respiră şi mărturiseşte identitatea şi chipul neamului românesc, nu este oare puternic diluată şi erodată? Este un fapt constatat de persoane mult mai îndreptăţite, cum este directorul adjunct al muzeului, dl Mihai Gheorghiu, într-o scrisoare deschisă adresată, în noiembrie 2013, fostului ministru al Culturii.
Despre aceste probleme s-a mai discutat acum un an, când au existat reacţii, necesare și foarte binevenite (unul dintre principalii iniţiatori ai comunicatelor şi acţiunii fiind Iulian Capsali, candidat independent creștin-ortodox la eurparlamentare), din partea unor organizaţii ortodoxe faţă de reprobabila asociere a MŢR cu manifestările legate de „luna istoriei LGBT” şi cu propaganda homosexualităţii. Atunci se programase proiecţia filmului “The kids are all right”, o armă ideologică folosită în războiul (dus pe plan mediatic şi psihologic, amploarea şi efectele lui fiind cu atât mai alarmante) împotriva familiei şi a rânduielii fireşti, film încadrat, de asociaţia Motion Picture din America, în categoria “R” pentru conţinutul sexual puternic, nuditate (care are 8 puncte din 10, fiind deci vorba de un film pornografic), limbaj licenţios şi consum de alcool şi droguri de către tineri.
Deşi proiecţia lui în timpul „lunii istoriei LGBT” a putut fi împiedicată, filmul a fost reprogramat, rulând mai târziu în sala care poartă numele refondatorului celui mai frumos şi valoros muzeu al nostru. În incinta unui muzeu care dă mărturie despre o lume a rânduielii şi a serenităţii, aşezată în rost, cum era cea a ţăranului român, desfășurarea unor astfel de programe “culturale” este un fapt total inadecvat şi lipsit de decență. Prin asemenea asocieri ale MŢR cu tot felul de proiecte şi acţiuni “artistice” şi “culturale” (în general, emanaţii ale unui postmodernism destructurant), care nu au nimic comun cu menirea muzeului, se creează ceea ce dl Mihai Gheorghiu numeşte, pe bună dreptate (în scrisoarea adresată fostului ministru al Culturii), un “bazar cultural”. Un “bazar” în care valorile tari şi vii, profund ortodoxe şi tradiţionale, ale satului românesc sunt secătuite de forţa lor simbolică şi transformatoare, de puternica lor încărcătură identitară, care este dizolvată în talmeş-balmeşul cultural politic corect.
Or, tocmai acesta este pericolul de care s-a ferit Horia Bernea când a întemeiat muzeografia sa mărturisitoare*, fiindcă a intenţionat, în primul rând, să îi facă pe români “să comunice cu propriile lor rădăcini”, dar într-un mod care să le îmbogăţească sufletul şi să reînvie în inima (cum spunea marele artist, „muzeografia mărturisitoare se adresează inimii”) şi în conştiinţa lor frumuseţea spiritului românesc. În acest scop, a evitat ideea de “muzeu etnografic” în sens clasic, ca depozitar al unor exponate moarte. În al doilea rând, a sfidat orice formă de ideologie care ar fi putut dilua sensurile profunde conţinute şi viu evocate în temele muzeografiei sale mărturisitoare, printre care cele mai importante sunt Crucea şi icoana, teme “«cântate» de obiectele”** care compun, în muzeu, lumea ţăranului român.
Aceste teme aproape că fac din muzeu o biserică (Horia Bernea a şi adus biserica în muzeu), întrucât, ca şi într-o biserică, menirea acestui spaţiu nu este de a-i oferi omului informaţii, ci, în primul rând, de a-l reînnoi, de a-l pune în comuniune cu omul tradiţional (în mod similar, cuvintele din liturghie nu sunt informaţie – ne spune Părintele Rafail Noica –, ci comuniune, altfel spus, ele sunt vii prin energia comuniunii, cu Dumnezeu şi cu semenii noştri, pe care o degajă, sunt opusul spectacolului). Însă, prin programul ideologic suprapus agresiv peste cel adecvat scopurilor reale ale muzeului, viul din aceste obiecte este neutralizat, tradiţia nu mai este evocată printr-o muzeografie gândită de Bernea ca “un act de recuperare a vieţii”***, ci este muzeificată prin vidarea ei de viaţă, pentru a nu deranja ideologia corectă politic.
“Arta” postmodernă versus arta ca “sursă de identitate”
Avertismentul lui Horia Bernea trebuie reafirmat tranşant în faţa celor care urmăresc să impună o astfel de agendă: “Există un pericol în care suntem sincroni cu Occidentul: pierderea identităţii, uitarea rădăcinilor noastre profunde”; “Omul tradiţional, în mersul sau spre Dumnezeu, avea o cale directă: calea rugăciunii; credea! Noi, care ne-am tot îndoit, care suntem atât de bruiaţi, suntem pe o cale care trebuie ajutată prin cultură. Dar să ne întărim prin cultură, nu să ne zăpăcim prin cultură”; “Fiecare artist trebuie să ia creaţia sa ca pe un dar de la Dumnezeu, adică în chip de «povară» şi obligaţie de a o fructifica. Un astfel de artist are misiunea unui gardian, conservator al unui tezaur spiritual, sursă de identitate pentru el şi ceilalţi. El trebuie în acelaşi timp să păstreze şi să comunice (mărturisească) (…) În faţa unei lumi ameninţate de descompunere, forţate să renege reperele fundamentale ale existenţei sale, artistul trebuie să participe la sensul sacrificiului ce a mântuit lumea, el trebuie «să salveze»”****.
Or, tipul de “artă” promovată prin filmele de “artă” proiectate frecvent în sala “Horia Bernea”, la aşa-zisul cinematograf de artă “Noul Cinematograf al Regizorului Român”, este, mai curând, o unealtă ideologică prin care sunt suprimate modelele identitare tradiţionale. O armă mediatică folosită pentru răsturnarea valorilor, pentru a înstăpâni nefirescul drept normal, pentru a polua sufletele cu “viruşii mediatici” (Virgiliu Gheorghe) concepuți să imprime mai ales în mentalul tinerilor gustul pentru vulgaritate, pornografie, desfrâu şi să le paralizeze deplin orice reacţie critică şi de împotrivire faţă de deviaţiile sexuale.
Există şi un “proiect eductional” lansat de către Asociaţia Culturală Macondo, asociaţie care se ocupă şi cu programarea filmelor de “artă” la NCRR. Aceeași organizaţie planificase anul trecut, în cadrul manifestărilor legate de “luna LGBT”, proiecţia filmului “The Kids are All Right”, ca eveniment făcând parte din “proiectul educativ pentru liceeni” numit Cinema-Edu. Cinema-Edu este descris pe site-ul asociaţiei drept un “proiect extrem de ambiţios care acţionează la nivelul cel mai adânc al sistemului educaţional românesc, încercând o educare vizuală a liceenilor din Bucureşti şi provincie”.
Uitându-mă, din curiozitate, la partenerii acestei asociaţii, am descoperit că printre aceştia se numără gingergroup.ro, love-plus.ro şi revistele “Bravo” şi “Bravo girls!”. Citesc la întâmplare câteva postări pe site-ul gingergroup.ro. Pe prima pagină se vorbeşte despre o expoziţie numită “Centrul de reflecţie pentru istorii suspendate”, care „a participat la cea de-a 55-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă – La Biennale di Venezia”. Găsim toate ingredientele artei postmoderne nihiliste, dizolvante, relativizante. Un film proiectat în cadrul expoziţiei este “un comentariu asupra necesităţii de a incendia arta veche pentru a face loc celei noi” şi “întregeşte experienţa care combină frica şi incertitudinea cu o istorie dilematică a artei”. Este publicat şi un interviu cu o artista premiată, participantă la această expoziţie, al cărui crez este că “nu există rău sau bine în înţelegerea artei. Orice sens este satisfăcător pentru tine este un sens bun”.
Felul în care e înţeleasă şi practicată arta de către aceşti “artişti” este reversul absolut al modului cum e înţeleasă de Horia Bernea, ca “sursă de identitate”, ca act salvator într-o “lume ameninţată de descompunere”, este opusul modului cum a profesat-o marele nostru artist, încununarea efortului sau creator fiind capodopera reprezentată de Muzeul Ţăranului Român. Aceşti “artişti” nu creează de fapt nimic, fiindcă baza de la care pornesc este nimicul şi golul unor suflete debusolate, ieşite din rost, neliniştite, care se risipesc într-o lume ce şi-a pierdut coerența și stabilitatea, supusă dezintegrării. “Arta” lor este chipul sufletelor lor şi al unei lumi în care totul este fărâmițat în lipsa forţei unificatoare a identităţii, a credinţei în Dumnezeu şi a legăturii cu trecutul. E normal ca un astfel de om, rămas fără bază ontologică, să devină un solipsist a cărui lume se reduce la propriile dorinţe şi instincte, iar artistul, un spirit superficial, “construindu-şi” lumea şi creaţiile pe tenebrelele propriului gol sufletesc*****.
Prin urmare, de ce această asociaţie, care promovează o astfel de “artă” și are asemenea parteneri, trebuie să aibă ca partener şi Muzeului Ţăranului Român, printr-un proiect prin care sunt propagate toate aberaţiile postmodernismului nihilist? Potrivit informaţiilor de pe site-ul “cinema-edu.ro”, Noul Cinematograf al Regizorului Român a fost lansat şi este exploatat de către Asociaţia Culturală Macondo. De asemenea, pagina de Facebook a NCRR aparţine acestei asociaţii şi este administrată de ea.
Mai adăugăm că, figurând printre ceilalţi parteneri ai asociaţiei, revistele “Bravo” şi “Bravo girls!” sunt alte instrumente pentru depravarea şi intoxicarea sufletelor tinerilor, servindu-le, cu fiecare număr, aceeaşi otravă: ei trebuie să înveţe că viaţa înseamnă distracţie, consumism, sex (rubrica nelipsită), vedete de la Hollywood – idolii impuşi drept model, obsesia pentru un “fizic ideal”. Un tânăr mutilat sufleteşte în acest mod va fi veşnic o fiinţă imatură, instabilă, programată pentru a deveni şi a rămâne sclava patimilor şi instinctelor, pentru a se supune comenzilor unui sistem perfect huxleyan. Nimeni nu mai poate asculta de “comenzile” sufletului, când sufletele sunt pustii şi dezorientate. “Zadarnic curăţim pământul de gunoaie dacă-l vom lăsa populat cu oameni deformaţi şi mutilaţi sufleteşte. Vă rog, părinţilor, ocrotiţi-vă copiii! E vorba de viitorul nostru ca neam, popor şi patrie” – ne îndemna vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania, în una dintre puternicile sale predici.
Alte filme “de artă”
Dintre filmele proiectate de această asociaţie, în astfel de scopuri “educative”, mai fac parte “Just between us” şi “The Lover Boy”, primul fiind plin de scene pornografice, al doilea, un film in care se întâlnesc nelipsitele scene pornografice, alaturi consumul de alcool şi droguri (detalii despre aceste filme puteţi citi aici.
Un alt film care a rulat la studioul “Horia Bernea” din incinta MŢR este “Antihrist” (în 2010, de Sfântul Gheorghe). În interiorul muzeului fondat de Alexandru Tzigara-Samurcaş şi refondat de Horia Bernea, acest film nu poate fi decât blasfemator, proiectarea lui fiind un act de sfidare şi defăimare a valorilor acestui muzeu. Nuditatea filmului este evaluată cu 10 puncte din 10, iar “sexul este tema majoră a acestui film”, după cum precizează site-ul imdb.com, care mai spune că filmul conţine frecvente scene de violenţă sexuală şi imagini şocante. Filmul abundă în scene demente de violenţă şi sânge. Trailerul încă poate fi văzut pe site-ul Muzeului Ţăranului Român.
Nu avem voie să întinăm icoana neamului românesc
Bunul-simt şi cuviinţa (trăsături esenţiale ale sufletului ţărănesc) ne spun că astfel de proiecte “culturale” nu îşi au locul în interiorul Muzeului Ţăranului Român. Că astfel de filme, proiectate într-un studio care poartă numele marelui Horia Bernea, sunt o impietate şi o jignire la adresa celui care, prin munca şi dăruirea sa, a făcut cinste românilor înfiinţând un muzeu care le poartă şi le mărturiseşte chipul. Un muzeu „ca un cântec, ca o respirație”, care le vorbește străinilor, prin „obiecte-martiri”, despre ceea ce este mai frumos în fiinţa şi sufletul românesc – și căruia i s-a acordat premiul European Museum of The Year în 1996.
Prin asocierea cu asemenea proiecte şi evenimente “culturale”, oare nu necinstim memoria lui Horia Bernea, acest erou naţional? Şi, implicit, memoria ţăranului român, a cărui lume era una a echilibrului, care nu se dezintegra, nici nu se răsturna (precum cea de azi, când reeducarea “artistică” prin pornografie şi deviaţii sexuale zdruncină până în temelii fundamentele lumii tradiţionale), ci îşi păstra armonia şi unitatea “din cauza icoanei”, după cuvintele lui Bernea. Nu avem voie să uităm, nici să întinăm icoana ţăranului român, însuşi chipul neamului românesc – nu întâmplător Alexandru Tzigara Samurcaş l-a numit “muzeul neamului românesc”. Ni se cere, mai stringent decât oricând, să reînviem şi să păstrăm în noi chipul curat al ţăranului român, pe care trebuie să îl cunoască, la fel de curat, şi copiii noştri și caruia Horia Bernea a dorit sa-i creeze un “loc de «odihnă» şi de «acţiune» binefăcătoare asupra lumii noastre bolnave”. Un loc în care nu putem permite să se calce cu bocancii.
* A se vedea și articolul Despre „muzeografia mărturisitoare” a lui Horia Bernea și sacrilegiul la adresa memoriei sale: http://www.rostonline.ro/2013/01/mtr-intre-marturisirea-crestina-si-propaganda-homosexuala/#prettyPhoto
** Horia Bernea, Irina Nicolau, Carmen Huluţă: Câteva gânduri despre muzeu, cantităţi, materialitate şi încrucişare, Editura Liternet, 2003.
*** Ibidem.
****http://www.crestinortodox.ro/interviuri/arta-icoanei-este-culme-artei-70549.html; http://irinamonica.wordpress.com/2012/11/10/horia-bernea-artistul-trebuie-sa-participe-la-sensul-sacrificiului-ce-a-mantuit-lumea/
*****În acest sens, este grăitoare mărturia unei alte “artiste” peste care am dat tot pe gingergroup.ro: “Când eram puştoaică şi eram întrebată de unde sunt, aveam două răspunsuri preferate. Primul era că-s de nicăieri şi-l dădeam când mă simţeam cel mai singur om de pe pământ. Al doilea era că-s de peste tot şi-l dădeam, culmea, tot când mă simţeam cel mai singur om de pe pământ. Diferenţa era că-n a doua situaţie, găseam o mare voluptate în asta, simţind singurătatea şi neapartenţa ca o binecuvântare.
Dacă eram întrebată, ziceam că locuiesc în Neverland.”
Autor: Irina Bazon
Sursa: Active News
Adauga comentariu