Politică

Luminița Arhire: ”UN PREȘEDINTE TEOLOG CU-N DAMF DISCRET DE USTUROI”

MOTTO: “Întâlnirea cu strigoii vechii Republici e, desigur, neplăcută. Pentru asta m-am înarmat cu funia de usturoi!” (Mihail Neamțu, intrând intempestiv pe scenă cu o funie de usturoi în mână, pe 5 iulie 2012, la mitingul anti-USL și de sprijin pentru Traian Băsescu, cu prilejul celei de-a doua suspendări a acestuia în vederea demiterii prin referendum)



Compatrioți! În timp ce dumneavoastră dormiți fără griji și fără mustrări de conștiință pentru că nu vă străduiți destul, marele teolog Mihail Neamțu, fost (cred) membru PNL, plin de sârguință și fără să se teamă de riscurile aferente lucrării sale, construiește pentru noi ROMÂNIA DEȘTEAPTĂ.

Clădită cărămidă cu cărămidă, România lui Mihail Neamțu e atât de deșteaptă încât mie mi se cam „sparie gândul”. De aceea cu sfiala specifică ignorantului care nu poate accede în sferele unei inteligențe a cărei desăvârșire e clar că o să-l dea pe spate, am cutezat totuși să intru pe pagina de FACEBOOK a lui Mihail Neamțu ca să prind măcar un etrier oleacă ruginit și-un cancioc cu mortar proaspăt din marea construcție numită ROMÂNIA DEȘTEAPTĂ.

Iată ce-am găsit:

„În fiecare zi, merită să luptăm pentru o Românie deșteaptă, adică trează spiritual, sănătoasă trupește, prosperă economic, puternică militar și întinerită demografic. În marele concert al națiunilor europene, vocea noastră are un timbru aparte.”( 12 august 2019)

Nu mai spune, dragă! Păi, nu-i așa? Mai bine sănătos și frumos decât ofticos și rupt în dos! Așadar, cu prima teorie care mi-a sărit în ochi din gândirea fascinantă a lui Mihail Neamțu am fost imediat de acord… mare om, zic… mie nu mi-ar fi dat prin minte…

Și pe 11 august 2019 marele gânditor a produs o chestie minunată, cu care iar am fost de acord:

„O duminică frumoasă vă doresc!”

Și-atât.

Pe 10 august 2019, filosoful din Mihail Neamțu s-a împletit fericit cu scriitorul. Și a rezultat asta:

„Străpuns de săgețile trecutului, am rămas un idealist. Așa cum există un vis american, cred că există și-un vis românesc. Îl văd realizat atunci când un tată și-o mamă își duc copiii de mână, pe o creastă din Carpați sau într-un parc de castani, curat și îngrijit. Îl văd când familia întreagă se strânge-n jurul mesei, la ceas aniversar, și povestește despre vremuri apuse sau drumeții viitoare.”

Mă așteptam să se termine cu: „Ce frumos a fost în vacanță!”, ca orice compunere cumsecade de ciclu primar spre gimnazial, concepută de-un teolog incipient… dar a fost destul de bine și fără.

Mi s-a părut suficient de cuprinzător ce-am citit, căci panseuri de Gâgă adult și plin de sine eu am mai văzut.

Și-acum: dragi compatrioți… Mihail Neamțu candidează, desigur, la PREȘEDINȚIA ROMÂNIEI, unde altundeva? din partea formațiunii ALTERNATIVA DREAPTA (o coaliție formată din partidul M 10, înființat de Macovei Monica și partidul FORȚA MOLDOVA, pus pe roate de un fost penețecedist de care n-ați auzit vreodată). Deci, hai să-l scuturăm pe „catindat” olecuță, să vedem ce pică…

Dând ochii peste cap teologul ne spune ce mare creștin este el, spre deosebire de spurcatul de Barna. Dar, așa, de curiozitate întreb, mai știți când ați auzit de Mihail Neamțu sau pe unde l-ați mai văzut pe constructorul ăsta de ROMÂNII DEȘTEPTE? Vă zic eu, nu vă mai frământați dacă n-ați nimerit din prima…

E ăla cu aspect de cățeluș, gâfâind vesel, cu limba pe epoleții madamei Macovei, ieșit de jumătate pe fereastra toaletei de la mansarda sediului de campanie al lui Băsescu Traian, la vreme de seară, pe când am pierdut, noi, poporul, Referendumul nr. 2 de demitere a lui Petrov… e ăla care se plimba împreună cu alți imbecili castrați sufletește în jurul reședinței din Zambaccian, purtând la gât un fular cadrilat și plin de ketchup, în seara de 20 iunie 2012, pe când un premier al României tocmai ratase o sinucidere… același care umbla cu o funie de usturoi la brâu, pe la mitinguri pro-Băsescu, pentru ca să alunge comunismul cu acțiune remanentă din atmosferă… și tot dânsul, dându-se drept evreu, a dat iama la un moment dat, într-o sărbătoare populară, urlând „Trăiască UE …Mc Donald’ s … Coca –Cola ! ” …și e intransigentul care cerea în 2016, aflat în fruntea Partidului Noua Republică (PNR), premierului Dacian Cioloş „…să identifice de urgenţă soluţii pentru creşterea capacităţii administrative a sistemului judiciar, în special pentru ÎNZECIREA numărului de procurori şi poliţişti judiciari care activează în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA)”.

El este. Chiar așa. Și, cu aceste fapte de arme în spate vrea el să ajungă președintele României. Îmi și imaginez de ce… pentru că tot uitându-se de cinci ani la Klaus, a observat că nu există lucru mai simplu în patria noastră decât să fii președinte: practic, nu-ți trebuie vreo pregătire, nu e necesar decât să știi „de ce e întuneric noaptea” și să-ți îndeși pe țeastă șepcile nostime pe care ți le oferă Trump, în timp ce toată lumea se amuză de un așa prostănac găligan și umil executant, poți să stai în weekend 3-4 zile fără să observe cineva că lipsești de la serviciu, poți să vizitezi Pompeiul când îți tună, chiar dacă ar fi trebuit să te afli, de fapt, la reuniunea Consiliului European, poți să faci din Constituție avioane de hârtie și să te joci cu ele pe terasa vilei LAC 3. Poți să fii tot timpul în vacanță și să te ocupi de tâmplărie oricând dorești să-ți domolești angoasa existențială.

Mi se pare că între cele descrise mai sus și năvala, cu ochii ieșiți din orbite și cămașa în devălmășie în miezul unui miting pro-Băsescu, agitând o funie de usturoi, distanța nici nu e cine știe ce…

Ar mai fi de spus că prezentarea făcută super-candidatului Mihail Neamțu de însăși formațiunea care îl susține, este următoarea:

„Candidatul pe care noi am decis că îl vom susține în lupta pentru funcția supremă în stat este liderul de opinie, creștinul militant, omul de cultură, analistul politic, teologul și scriitorul Mihail Neamțu. Un președinte creștin, pentru o Românie creștină.”

Ei, așa, da! Parol mamițo, să mă-ngropi!

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu