Siguranţa e o dorinţă intimă a omului, a zilei de mâine, a accesului la sănătate, a educaţiei generaţiilor următoare, a siguranţei fizice, o dorinţă comună tuturor, pe vremuri era îndeplinită de religie, toate neajunsurile vieţii de aici erau compensate în viaţa următoare, pentru unii, mulţi, e şi azi.
În secolul XIX, plecând de la Laplace , ştiinţa a devenit soluţia pentru orice problemă, cei care au renunţat la religie au crezut că folosind ştiinţa orice devine posibil, nimic nu mai stă în faţa puterii creatoare a omului. Umilinţa propovăduită de religie a fost transpusă într-un ego nelimitat. Lumea a fost cucerită.
Lucrurile au mers bine până de curând, când realitatea a început să ne arate că nu e chiar aşa. Că lumea nu funcţionează liniar, că sunt lucruri pe care nimeni nu le poate controla, că în domeniul social şi economic teoriile sunt minunate, dar nu folosesc la aproape nimic.
E o luptă acerbă între stânga şi dreapta. Doar că lupta e oarecum ridicolă, China e mai de stânga sau mai de dreapta ca Statele Unite? O asemenea întrebare poate să conducă la războaie ideologice, doar că e o întrebare greşită. E o întrebare de secol XIX sau, treacă de la mine, de jumătate de secol XX.
Lumea trebuie privită dintr-un unghi diferit, al gradului de complexitate socială. Aveţi aici cel mai important jurnal în domeniu, e la liber. Complexitatea socială este dată de relaţiile dintre membrii societăţii, instituţiile pe care societatea le-a dezvoltat, inclusiv cele politice, de energia la care are acces societatea, de educaţia societăţii, de legăturile cu exteriorul, de mărimea populaţiei. Sunt sigur că mai sunt factori pe care i-am omis.
Ce a dus la creşterea complexităţii?
Prima oară lumea s-a schimbat prin schimbarea modului de a obţine energia necesară supravieţuirii, de la o societate de vânători culegători am trecut la o societate de agricultori. Surplusul de energie a permis specializarea, ierarhizarea socială, apariţia Statului şi a scrisului. A fost primul salt în creşterea populaţiei.
Gutenberg a făcut următorul mare pas pe calea complexificării societăţii, tipărirea “industrială”, fenomenul nu-i aparţine în totalitate lui Gutenberg, dar trebuie să-l atribuim cuiva. În Marea Britanie ideea că Biblia trebuie citită personal a condus ca la jumătatea secolului XVIII jumătate din populaţie să ştie să citească. În contrapondere, China la jumătatea secolului XX era în proporţie de 20 de procente alfabetizată.
A mai fost un factor, concurenţa acerbă între statele europene şi diversitatea acestora, de la republici şi oraşe stat la monarhii absolutiste. Europa a fost mult mai descentralizată decât China şi mult mai puţin birocratică. Tot Europa a inventat Bursa, asocierea între necunoscuţi, în vederea obţinerii profitului. A apărut Iluminismul. Laplace şi-a început cariera victorioasă.
Al doilea pas spre creşterea complexităţii sociale a fost făcut de alfabetizarea în masă a populaţiei. Revoluţia Franceză şi Războaiele Napoleoniene au fost sfârşitul unei epoci.
Cel de-al treilea pas pe calea creşterii complexităţii sociale a fost Revoluţia Industrială. Acesta s-a datorat creşterii consumului de energie per capita. Motorul cu aburi, regina Victoria şi Jules Verne sunt trei simboluri ale unei epoci în care totul părea posibil, Imperiul Britanic îşi atingea zenitul. Ca în orice sistem complex societatea a dezvoltat instituţii noi, democraţia, sistemul de învăţământ public, care a crescut încă o dată complexitatea, sistemul de protecţie socială Bismarckian. Cărbunele ne-a adus în preajma Primului Război Mondial. Complexitatea socială a crescut şi a condus la apariţia statelor naţionale.
Perioada interbelică a făcut transferul de la economia bazată pe cărbune la economia bazată pe petrol, la răspândirea mondială a realizărilor creşterii complexităţii. A apărut radioul, şcolile au ajuns până în cele mai ascunse locuri ale lumii. După război, consumul de energie, revoluţia verde şi televiziunea au dus la crearea satului global, populaţia globului a crescut, susţinută de creşterea consumului de energie, într-un ritm ameţitor. Ca orice sistem complex lumea a devenit mult mai conectată, interdependenţa între regiunile globului, între regiuni cu niveluri atât de diferite de complexitate a condus la apariţia de entităţi supranaţionale, ONU, FMI, Banca Mondială, UE.
Ultimul pas în creşterea complexităţii se bazează pe creşterea legăturilor între oameni cu ajutorul Internetului şi pe accesul aproape nestingherit la informaţie. Lumea se află în faţa unei noi paradigme.
Laplace, omul care susţinea că totul ne este la îndemână a fost depăşit de realitate. Haosul determinist, dependenţa semnificativă de datele iniţiale, emergenţa, adaptabilitatea, cooperarea şi concurenţa, teoria jocurilor, termodinamica, neuroeconomia sunt noile direcţii din care trebuie să vedem societatea. Societatea este acum un sistem adaptiv complex, care trebuie tratat ca atare.
Ideologiile, doctrinele, teoriile de secol XIX sunt depăşite de realitate. China nu este mai de stânga sau mai de dreapta, este o societate mult mai puţin complexă ca Statele Unite.
Criza pe care o trăim acum este o criză de inadecvare a instituţiilor la realitate, a concepţiilor, teoriilor şi conducătorilor la complexitatea socială. Sistemul educaţional nu se poate detaşa de viziunea laplaciană asupra lumii, capitalismul nu se poate adapta constrângerilor legilor termodinamicii, presa se clatină sub loviturile Internetului, societăţile dictatoriale devin tot mai dictatoriale în faţa valului de informaţie, partidele politice nu înţeleg că minciuna nu mai poate continua, adevărul e la doua click-uri de mouse, oamenii nu au capabilitatea de a se adapta la schimbările prea rapide.
Lumea se transformă încă o dată, să sperăm că paşnic. Informaţia şi energia au schimbat lumea până acum de trei ori. Acum, a patra oară, e rândul informaţiei.
Cât despre siguranţa de care toţi avem nevoie, rămâne o iluzie, aşa cum a fost totdeauna, doar că în acest moment ştim şi ştiinţific că e o iluzie, de la criza pe care o trăim. Transformarea este singurul lucru sigur.
PS Să nu se înţeleagă că totul e greşit, doar că totul trebuie revăzut, adăugit, îmbunătăţit şi adaptat. Cu cât o teorie e mai “sigură” în domeniul social sau economic cu atât e mai departe de adevăr, cu cât cineva spune că e deţinătorul adevărului, cu atât e mai probabil să greşească. Persoanele de faţă sunt incluse :-).
DAN SELARU
sursa: romaniadeieri.blogspot.com
Cine semneaza asta?