Istoricul Lucian Boia este un mare vînător de falsuri, un killer de idei șchioape și de prejudecăți pompoase. Lucian Boia ia un banc și-l supune unui examen critic. Face o analiză spectaculoasă și încheie operațiunea cu o execuție. Este iubit de doamne și domnișoare pentru că la sfîrșitul lucrărilor sale mai toate cititoarele se trezesc la altă concluzie.
Lucian Boia este un mare cititor de istorie pentru sufletul feminin, un adevărat erou al recitirilor de mituri false, de mistificări istorice. Nimeni nu ilustrează mai bine ca dînsul plăcerea de a redescoperi istoriei alte sensuri, unele chiar inexistente. Iată, spre exemplu, un exercițiu cu lupa și bisturiul făcut de Lucian Boia asupra Apelului academicienilor: „Printre acțiunile îndreptate direct «împotriva statului și poporului român», Apelul identifică, pe primul loc, «rescrierea tendențioasă, lacunară sau chiar mistificatoare a istoriei». Li se cere «instituțiilor abilitate» «să vegheze și să acționeze pentru a preveni, pentru a contracara și atunci când se încalcă legea, pentru a pedepsi toate diversiunile și agresiunile la adresa identității, suveranității și unității naționale a României». Cum s-ar zice, la pușcărie cu istoricii mistificatori! Dacă afirm, de pildă, că Burebista nu avea pe deplin o conștiință națională românească, cine știe să citească printre rânduri înțelege imediat unde bate o asemenea afirmație: minimalizând coeziunea națională a statului dac, lovesc în fapt în unitatea de azi a României. Și atunci? Atunci, stați și veți vedea. Vor interveni «instituțiile abilitate». Să prevină, nu mai au cum. Să contracareze, poate, nu știu în ce fel, treaba lor. Și mai potrivit fiindcă, orice s-ar zice, calomnia e gravă, ar fi să mă pedepsească. Ce spuneți: doi ani, cu suspendare? La fel ca domnul Dragnea, mă simt onorat“. (Lucian Boia, Academia salvează România, 27 febr. 217)
Ce superior, ce ironie, ba, și ce săgeată fină la politică!? Îți vine să zici: bine-i face netotului care a scris o asemenea enormitate! Cine o fi acela? Cum cine? Nimeni! Respectivul autor nu există. Mă refer la un istoric serios, nu la un frizer care între două tunsori scrie un studiu de istorie. Dumnezeu ne-a ferit să mai trăim o vreme cu un bou care să susțină o asemenea enormitate și Academia sau Guvernul să îl susțină. Atunci, cu cine polemizează domnul Lucian Boia? Cu el însuși!? Abil, domnul profesor inventează o enormitate și apoi tot el o demontează spectaculos, încheind cu o concluzie care, din păcate, nu poate fi decît tot o enormitate. Problema profesorului Boia: Academia Română ar cere prin Apelul academicienilor ca autorii de mistificări ale istoriei Românei să fie pedepsiți cu închisoare cu suspendare. Sunt convins că, la această analiză, domnișoarele și doamnele exultă, chiar tremură de fericire. Vedeți, fetelor, profesorul Boia luptă cu absurditatea statului împotriva cercetătorilor istoriei. E cool, super-cool!?
El, tocmai el, marele autor de eseuri asupra istoriei, cel mai vîndut autor al Editurii Humanitas, cel care, alături de Mircea Cărtărescu, face turn over-ul firmei lui Gabriel Liiceanu, el apără dreptul profesorului de a visa deasupra șantierelor și arhivelor. Cel mai iubit și digerabil istoric român, singurul care poate face tiraje pe seama istoriei naționale, e drept, uneori fluierînd-o aproximativ, luptă cu absurdul!
Să continuăm călătoria în hățișul spectaculoasei gîndiri de profesor și eseist, de mare killer de prostii și prejudecăți. Abia mai departe vom afla că povestea cu Burebista și conștiința națională n-a fost decît o gustare, un soi de uvertură analitică.
„Academia lovește din nou. De data asta, ni se livrează un proiect de dezvoltare a României sau cam așa ceva. Punctul central al chestiunii (cel puțin așa am văzut la televizor) este împiedicarea tinerilor de a mai ieși din România. Foarte bine, să se coacă puțin la minte și apoi mai vedem dacă le dăm sau nu pașaport. E vorba, mai precis, despre absolvenții diverselor facultăți, care, după ce își încheie studiile, nu știu cum să fugă mai repede din țară. Academicienii susțin că odată ce statul român a cheltuit pentru școlarizarea lor, ar trebui să fie obligați să rămână aici. Să fie dați în consemn la frontieră!“ (Lucian Boia, art. cit.)
De data aceasta, arhiva profesorului se reduce, după cum recunoaște, la televizor. El analizează un enunț TV. De unde deduce că spațiul din care profesorul își vînează adevărurile de combătut, falsurile, inepțiile se cam limitează la programul TV. De altfel, Lucian Boia nu se arată a fi un amator de arhivă, de documente, de șantiere arheologice. El iubește zvonul, prejudecata, tele-prostia crainicelor sau enormitatea publică, pe care se grăbește să le execute și să le pună la punct. În cazul acesta, profesorul nu a văzut documentul Academiei (nu știe dacă există sau nu). El combate, ca și studenții, ce-a auzit la televizor. Cică statul român s-ar pregăti să împiedice tinerii să mai iasă din țară. Ne paște Coreea de Nord, ce mai! Cred că Lucian Boia este singurul om din România care a înțeles asta! Ca și „conștiința națională a lui Burebista“.
Este greu de stabilit cum profesorul Boia combate ce n-a înțeles. Sau a priceput că plata studiilor este o problemă, mai ales în țările cu economie săracă, și a preferat să se uite la Lună sau a enormizat ipoteza de lucru, ca să poată rîde de academicieni Achitarea contravalorii studiilor universitare ar fi, vezi Doamne, o inițiativă care blochează circulația liberă a tinerilor. Șmecheria aceasta vine de la studenți, care au descoperit că își pot face studiile pe burse de la stat și se pot plimba prin țară fără bilete de tren și apoi să călătorească prin lumea largă în căutare de mega-salarii, dînd astfel o lecție și englezilor și americanilor, care-și plătesc studiile la centimă.
Cu alte cuvinte, România să fie o simplă țară de binefacere pentru studii, iar restul lumii să rămînă spațiul libertății de acces la salariile de 5.000 de euro.
Lucian Boia dezbate cu elan ce n-a înțeles din situația semnalată de Academie, semn că el are o cu totul altă țintă. Vrea neapărat să picteze imaginea academicienilor cu un strop de prostie în nuanțe de inconștiență. Explicația mea pentru acest comportament bizar este simplă.
Editorialul complet în ziarul Cotidianul de marţi versiunea tipărită
Autor: Cornel Nistorescu
Sursa: Cotidianul
Adauga comentariu