„Voi continua să lupt să promovez valorile în care cred, valorile drepturilor și libertăților individuale militând pentru o societate bazată pe modelul social european. Nu cred că este cineva care să nu își dorească să ajungem să trăim într-o țară normală, o țară care nu mai e divizată și măcinată de tot felul de conflicte. Voi pune mai presus de orice interesul național”…, cam așa sună toate promisiunile politice. În timp ce până în prezent nu am văzut un proiect politic pe care noi toți ( referindu-mă și la alegător cât și la cel ales ) să reușim să îl ducem la îndeplinire, timp în care clasa politică ajunsă la comandă cu ajutorul nostru, a reușit de nenumărate ori să ne spulbere speranța la o viață mai bună.
Poate că este a nu știu câta oară când încă cineva încearcă o evaluare simplă, ce se dorește lucidă, a evoluției acestei națiuni, din punct de vedere economic, care să evidențieze câteva elemente critice ale situației economice românești, deseori influențate și de mediul politic. O evaluare în care nu doresc să fac neapărat o radiografie a procesului de sărăcie, cu dimensiuni numeroase și cu ipostaze diferite, în care ea, sărărăcia, ce ne-am dori a triumfa ca un fenomen marginal, constatăm cu durerea în suflet a oricărui om de bine ca a devenit fără să vrem o problemă socială. Numărul persoanelor sărace a tot crescut, iar o parte destul de importantă a societății noastre trăiește încă într-o sărăcie severă, în timp ce alții care nu o simt așa acut o cară în cârca lor fără să conștientizeze.
Produsul intern brut, economiile și investițiile în formarea brută a capitalului fix încă înregistrează contracții îngrijorătoare, ba chiar putem spune că în anumite zone se confruntă cu situații dramatice. Costurile cu mâna de lucru au crescut, ratele profitabilității s-au redus, arieratele continuă să se acumuleze, iar tranzacțiile în natură sunt încă la granița dintre cele două economii, mă refer la cea formală și cea informală unde le găsim încă înfloritoare. Nu doresc să amintesc despre conceptul de competitivitate externă a producției interne, sau despre deficitul bugetar, despre faptul că finanțele publice sunt într-o continuă reformă structurală, sau despre creditele neperformante care pot sufoca stabilitatea sistemului bancar, în timp ce inflația s-ar putea croniciza prin ratele ridicate ale dobânzii. Și toate acestea par că nu se mai termină de câteva decenii încoace.
În schimb, din când în când, mai precis în perioadele de campanie electorală, clasa politică are grijă să treacă cu ușurință peste decontul electoral care chiar dacă se manifestă prin revolta unei părți a populației de a nu se mai prezenta la vot, sau pur și simplu de a da un vot de răzbunare, formând câteodată acel val politic pe care se urcă alți incompetenti, sau dacă am folosi o vorbă din popor am spune alți hoți, sărăcia pare că se extinde în ciuda notelor excesive de plată pentru protecția socială din perioadele de precampanie electorală, căpătând dimensiuni numeroase în ipostaze diferite.
Acesta este și motivul pentru care doresc să subliniez ideea că un program politic al unui partid, chiar și sub masca unei alianțe electorale nu trebuie să se schimbe odată cu oamenii ci doar cu necesitățile societății, în care disciplina de a gândi și de a acționa să fie exemplară pentru toți ceilalți, iar goana după voturile unora să nu mai fie plătită de întreaga societate în aproape tot ce va urma, în timpul în care din păcate cea mai mare parte a omenilor politici se lasă antrenați în dispute derizorii.
Lipsa de perspective, orizontul în mare măsură blocat, inclusiv de dificultățile materiale, toate regăsindu-se încă în dorința multor tineri de a pleca din țară, fac și în acest caz, ca situația tineretului de astazi să nu se deosebească prea mult de cea a celui de ieri. Și stau și mă întreb, ce a mai rămas din ce ne-a motivat cu mulți ani în urmă spre istorica revoltă ?, oare lipsa de proiecte comune, unele chiar pe termen mai lung, sau lipsa de încredere în forțe proprii și în viitorul acestei națiuni către acel ceva pe care ni-l dorim cu toții, dar de care uităm când suntem puși față în față cu realitatea. Oare ce?
Unde este dorința semenilor noștri de a se implica activ măcar o dată la ceva timp în viața noastră a tuturor prin alocarea din când în când la interval de câțiva ani, poate doar o ora sau un pic mai mult, prezentându-se în secția de vot cu scopul de a-l da rațional și nu pasional. Și dacă tot am ajuns și la cum cred eu că ar trebui să fie votul nostru, să știți că am făcut-o referindu-mă la un vot care să țină cont de acțiunea concretă a clasei politice indiferent de istoricul partidului care trebuie să recunoaștem că nu este condus de busturile și portretele celebrilor mari conducători, care au marcat istoria acestei națiuni și se regăsesc la loc de cinste prin sedile partidelor istorice ( de exemplu ), ci de actuali lideri, mulți dintre ei neavând nimic în comun cu cei pe care de multe ori prin acțiunile lor politice în loc să le cotinue tradiția și idealurile i-au făcut să se răsucească în sfintele lor morminte.
Și uite așa poate că prin simpla prezență la vot despre care subliniez faptul că dacă vrei să te revolți pe toată clasa politică îl poți anula, făcându-i pe politicienii noștri să înțeleagă cu adevărat revolta ta ce nu ar mai confunda-o conștient sau inconștient, cu lipsa de atitudine, sau cu nepăsarea, am contribui cel puțin la reușita ca printr-o pondere mare de participare să nu mai avem în parlamentul acestei țări formațiuni politice hibride. Formațiuni politice care sub diverse titulaturi să se bazeze pe voturile unei etnii și atât, sau pe telespectatorii unui singur post de televiziune, mascându-și interesul perfid sub tot felul de insigne și stegulețe care le flutură prin fețele noastre invocând dorința lor falsă de a face ceva. Ce anume ?, nici măcar cei care îi votează din fidelitate nu cred că știu cu exactitate, atâta timp cât afacerile lor dubioase cât și interesele lor care de fapt tot la partea materială se rezumă, par a fi încă bine protejate și ascunse de ochii multora.
În schimb fără să intru într-o analiză a ce știu exact votanții unei idei politice , despre ea, sau al unui program politic despre acesta, nici măcar ce se știe cu adevărat despre un lider al cărui zâmbet strălucitor ne face pe mulți dintre noi să îl votăm fără a mai ține cont că în trecut ne-a mai păcălit cu promisiunile lui, doresc să remarc faptul că nu vom reuși să reformăm clasa politică cu pasivitatea de care mulți concetățeni de-ai noștri dau dovadă. Pasivitate care de multe ori o reântâlnim și în alte ipostaze ale societății noastre, reflecându-se în rezultatul final, dealtfef, singurul care va conta.
Și uite așa vom ajunge pentru a nu știu câta oară la concluzia ca motivele care au stat la baza veșnicului nostru linşaj economic ce îl regăsim aproape constant la nivelul întregii noastre societăți sunt: iresponsabilitatea politrucilor post-decembrişti, lipsa de dragoste de ţară, foamea şi lăcomia de bani, (a unora), precum şi nenumăratele numiri politice în funcţii de conducere, unde este nevoie de profesioniști și nu de incultele amante sau veșnicele rubedenii, numiri care continuă şi în zilele noastre, fără a înțelege că totul pleacă de la noi toți. De la simplul fapt că într-o zi ne-a fost lene, silă sau orice altceva care să justifice pasivitatea noastră, inclusiv de la incapacitatea unora dintre noi de a ne duce să votăm rațional și nu pasional așa cum se întâmplă în cele mai multe cazuri. Sancționându-l pe acel politician care își promovează amanta sau neamurile în locul unui profesionist care poți fi chiar tu cititorule.
Chiar dacă îmi aprobi părerea, pentru că ești și tu un iubitor de neam și țară, la fel de muncitor, inteligent ca mulți alții și care ai înțeles mesajul meu, dar nu îl transmiți mai departe pentru că încă ești așa cum vrei tu. După cum vezi, am lăsat locul liber să-ți treci singur cuvântul care îi poate face pe toți despre care sunt scrise o parte din cele de mai sus, încă odată, să recâștige tot ceea ce tu încă pierzi. Și poate toate astea doar pentru că îți este mai ușor să completezi lista motivelor cu un cuvât nou, cum ar fi: astăzi nu am chef, sau mi-e silă de ei, sau sunt dezamăgit și de altele, decât să începi a șterge din cele vechi. Sau, de ce nu?, chiar să încerci a rupe „lista motivelor” odată pentru totdeauna.”
Autor: Horia Scarlat
Sursa: Foaie Nationala
Adauga comentariu