Legea privind controversatul proiect de la Roșia Montană , discutată în regim de urgență zilele acestea în Parlament este rodul unei colaborări fructuoase la nivelul familiei Șova, una din familiile cele mai norocoase din România, dacă luăm în calcul faptul că reprezentanții acesteia se regăsesc de ambele părți ale baricadei în unele dintre cele mai importante proiecte din România. Legea , în forma ajunsă în Parlament, formă bănuită chiar de neconstituționalitate, a fost inițiată de Ministerul pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Național și Investiții Străine, condus chiar de Dan Șova, vechi partener de afaceri cu premierul Victor Ponta.
Conținutul proiectului de lege este rezultatul negocierii dintre acest minister și reprezentanții Roșia Montană Gold Corporation, după cum au afirmat mai mulți membri de vază ai USL prezenți aproape zilnic pe micile ecrane. Aceștia au precizat că și la partea de redactare a legii a existat o colaborare intensă între ministerul condus de Dan Șova și compania care dorește să exploateze aurul de la Roșia Montană.
De altfel, ministrul Dan Șova a ținut morțiș ca acest proiect să ajungă în ograda sa de interese, depunând în acest sens toate eforturile la nivelul executivului. Astfel, conform unor dezvăluiri făcute de deputatul PNL Ludovic Orban pe o rețea de socializare, a fost vorba chiar de „o preluare ostilă“.
„Trebuie să vă spun ceva interesant despre nașterea proiectului de lege privind proiectul de la Roșia Montană. Printr-o Hotărâre de Guvern, din mai, de divizare parțială, practic proiectul este transferat de la Ministerul Economiei la ministerul (cum i-o mai fi spunând) condus de Dan Șova, pachetul de acțiuni deținut de stat la compania respectivă trecând în administrarea acestuia. După această «preluare ostilă», ministerul lui Șova este cel care elaborează și inițiază acest proiect de lege. Colac peste pupăză, Ministerul Economiei, din niște motive obscure, nu este trecut printre ministerele care trebuie să avizeze proiectul și nici nu îl avizează.
Dan Șova este unul dintre colaboratorii apropiați ai lui Victor Ponta.“, a ținut să sublinieze Orban. Tot el trage și concluzia: „Este clară atât premeditarea acestei acțiuni, cât și interesul Premierului în adoptarea proiectului de lege“. Și interesul celor de la RMGC, am adăuga noi, având în vedere că proiectul de lege răspunde perfect dorințelor companiei care primește dreptul de a face exproprieri, în locul statului român, dar și toate avizele de care are nevoie în maxim 60 de zile de la adoptarea legii. Era nefiresc să fie altfel din moment ce interesele companiei RMGC în România sunt apărate chiar de firma de avocatură Nestor Nestor Diculescu Petersen (NNDKP), firmă la care mama vitregă a lui Dan Șova, Ana Diculescu-Șova, este senior partener.
Mama lui Dan Șova se laudă că apără interesele RMGC
De altfel, pentru a nu exista dubii, pe pagina de prezentare a Anei Diculescu Șova de pe avocatura.com, la capitolul „Tranzacții importante în care a fost implicată“ se menționează expres: „asistență juridică acordată companiei Roșia Montană Gold Corporation în toate litigiile derulate, cu privire la una dintre cele mai contestate investiții realizate în vederea dezvoltării unui proiect de exploatare auriferă pe teritoriul României“.
Dincolo de profesie, Ana Diculescu Șova este o susținătoare a proiectului de la Roșia Montană. Ea a ținut chiar un discurs în Parlamentul European în favoarea acestui proiect, în cadrului controversatului seminar „Making Europe a leader in sustainable and responsible mining“, organizat la Bruxelles, pe 26 ianuarie 2010 , seminar despre care s-a spus că a fost sponsorizat chiar de către RMGC. Iată ce spunea Ana Diculescu Șova , în urmă cu trei ani, în Parlamentul European: „Urmează să se constate ca în Programul de Guvernare a României exista un obiectiv dedicat domeniului resurselor minerale prin care se pune accent pe valorificarea produselor miniere în condițiile pieței liber concurențiale, promovarea parteneriatului public-privat pentru asigurarea surselor de finanțare necesare , precum si promovarea unui management orientat către piața și eficiență economică. Este un context în care proiectul Roșia Montană face pionierat. Sper să fie un succes pentru ambele părți.“
Deocamdată nu putem discuta de succes pentru niciuna dintre părți dar, dacă proiectul de lege negociat și redactat de ministrul Șova cu firma reprezentată și apărată de mama sa va trece de Parlament, RMGC are motive să-și frece mâinile de bucurie întrucât un vot pozitiv pentru lege echivalează cu drum liber spre exploatarea aurului de la Roșia Montană.
Conflict de interese?
Faptul că ministrul Șova negociază un proiect de lege cu o firmă ale cărei interese sunt apărate de mama sa miroase de la o poștă a conflict de interese. Numai că Dan Șova știe că nu poate fi acuzat de conflict de interese în această situație întrucât Ana Diculescu Șova nu este mama sa naturală ci mama sa vitregă .În această situație nu se aplică prevederile legate de conflictul de interese în cazul rudelor, iar Șova știe prea bine acest lucru. Iar despre moralitate chiar nu putem vorbi în cazul lui Șova, având în vedere atitudinea sa publică din ultimii ani. În condițiile în care se adoptă controversatul proiect de lege, în orice dispută în contradictoriu între statul roman și RMGC, interesele companiei vor fi reprezentate de mama vitregă a ministrului, iar cele ale României chiar de fiul vitreg, binecunoscutul partener de afaceri al premierului Ponta, pesedistul Dan Șova. Că așa-i în România!
Ponta comandă, Șova execută
Premierul Victor Ponta a anunțat marți că Dan Șova va pune, mâine, la dispoziție toate documentele din ultimii 14 ani care au legătură cu proiectul Roșia Montană. Ulterior, pentru gândul.info, Dan Șova a spus că „premierul a înțeles greșit“ acest lucru. Contactat de Digi24, Dan Șova a afirmat că nu a făcut această declarație.
„Nu am făcut această declarație, ceea ce a consemnat ziarul gândul este complet neadevărat. Exact așa cum a spus premierul, în cursul zilei de mâine, am primit sarcina, mâine voi face o mapă cu toate documentele care țin de Roșia Montană din 1997 încoace, o voi prezenta premierului și joi vom prezenta și succesiunea tuturor acestor documente care au legătură cu proiectul Roșia Montană și Guvernul României“, a declarat Dan Șova pentru Digi24.
Dan Șova a menționat că nu a spus nici că toate documentele sunt la Ministerul Economiei și la Ministerul Mediului.
Ministrul a mai spus că aceste documente nu erau secrete și că „urmau să fie prezentate oricum în Comisia Parlamentară“, dar nu ar putea să spună de ce nu au fost date publicității până acum.
„Nu am fost în Guvern până acum“, a precizat Dan Șova.
Autor: Iulia Nueleanu
Sursa: Curentul
Mama originala a lui Dan Sova traieste in Israel. Ana Diculescu este mama adoptiva.
Dan Șova este evreu?