Politică

Lecţii de economie marca Boc şi Băsescu

În ciuda recesiunii severe, a şomajului care va exploda şi a faptului că pensiile şi salariile se plătesc prin credite, înalţii demnitari români îşi permit, fără nicio jenă, să privească de sus, superficial, starea în care se află România.

În timp ce infrastructura rutieră din România este mai degrabă o măsură de reducere a efectului de încălzire globală, prin descurajarea cumpărării de maşini cu care nu ai pe unde să mergi, decât un magnet pentru investiţii, obiectivul Guvernului rămâne, în mod incredibil, majorarea salariilor bugetarilor.

“Orice creştere economică vom încerca să o ducem în creştere de salarii”, a declarat vineri premierul, sfidând atât efortul mediului privat de a se redresa, cât şi economia de bani care va fi făcută prin disponibilizările masive din sistemul bugetar.

Anul acesta scuza pentru lipsa investiţiilor a fost că nu sunt bani şi pentru drumuri şi poduri şi pentru pensii, şi pentru salarii, şi pentru maşinile de zeci de mii de euro bucata cumpărate de unele agenţii de stat.  Existau însă speranţe pentru anul viitor, când reducerea cheltuielilor din aparatul bugetar (mai ales prin concedieri masive) ar fi putut reprezenta un start financiar bun pentru a da drumul, în sfârşit, la marile proiecte de infrastructură, de la autostrăzi la canalizare sau la sistemele de irigaţii. Din declaraţia premierului reiese însă că, deşi alegerile au trecut, nici 2010 nu va fi anul în care Guvernul să îşi facă treaba, respectiv să dea de lucru şomerilor şi firmelor în pragul falimentului prin pornirea investiţiilor.

Situaţia pare însă şi mai gravă dacă ne uităm la declaraţia optimistă a preşedintelui Traian Băsescu privind revenirea economiei româneşti după şase luni de la revigorarea SUA şi a Germaniei.

Deşi este evident că România nu poate renaşte economic în mijlocul unei economii regionale şi globale care se scufundă, calculul preşedintelui nu ţine cont de cel mai important lucru, de cea mai necunoscută variabilă: dacă Guvernul îşi face treaba sau nu.

Degeaba îşi revine Germania şi nemţii vor asalta centrele auto pentru a cumpăra şi mai multe Loganuri şi degeaba sentimentul internaţional va fi favorabil pieţelor emergente după ce SUA anunţă că a ieşit din recesiune. Dacă România nu va avea infrastructura necesară pentru a atrage investiţiile şi dacă banii statului vor continua să fie daţi pe salarii şi nu pe finanţarea reformelor de care este atâta nevoie, revenirea acelor economii nu ne va ajuta cu nimic.

Declaraţia preşedintelui nu ţine cont de cel mai cinic scenariu, în care România va fi în proporţie de 100% propria sa victimă şi nu a crizei internaţionale. Scenariul în care Guvernul nu va mai avea pe cine să dea vina, adică nici pe fosta conducere, nici pe situaţia dezastruoasă a economiei externe. Revenirea economiei româneşti nu va putea fi făcută doar pe banii străinilor, pentru că am ajunge din nou să le fim datori şi pentru mâncarea pe care o punem pe masă, dar nici numai pe banii statului, care sunt limitaţi şi greu de folosit.

Soluţia este însă tot la Guvern şi are structura unui imens parteneriat public-privat, în care statul face ceea ce trebuie, încurajând astfel investitorii să contribuie şi ei, pentru un profit mai mic dar sigur, la dezvoltarea României.

Fiind sinceri însă, nici economiştii şi nici investitorii nu se pot declara cu adevărat surprinşi de aceste declaraţii. Nici de cea făcută de un premier pentru care cea mai importantă măsură anticriză de până acum a fost că a plătit pensiile şi salariile cu bani de împrumut, nici de cea a unui preşedinte pentru care centura de siguranţă de 13 miliarde de euro a FMI era, cu doar câteva săptămâni înainte de semnarea acordului, ultimul lucru la care România ar trebui să se gândească.

Victor ROTARIU
sursa: gandul.info

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu