Europa a intrat în linie dreaptă pe traiectoria economică a anilor treizeci. Hjalmar Schacht, fost preşedinte al Reichsbankului, creierul finanţării reînarmării Germaniei, explica în 1956 că, în Europa de mâine, Berlinul trebuie să creeze structuri de aşa natură ca nici o ţară să nu mai poată reveni la protecţionism.
Tatăl modelului economic care a stors România prin cliring de bani arăta că modelul de succes al Berlinului constă într-un mecanism care să asigure exporturi germane prin îndatorarea partenerilor comerciali. Pentru o astfel de piaţă germană (tradusă după ureche „pax germanica”) este nevoie de o uniune vamală la nivel european care să ofere un zid protecţionist faţă de restul lumii. Doar aşa se creează un bloc economic german, care în interior permite Berlinului accesul la materie primă ieftină, forţa de muncă necesară şi o piaţă de desfacere, pentru a compensa lipsa unui spaţiu colonial precum îl aveau marile puteri.
Schacht considera în 1956 că trecerea în Europa la protecţionism a dus la război, pentru că Germania a fost nevoită să-şi apere zona de influenţă economică. Atenţie: Berlinul critică protecţionismul altora, însă este tartorele unei Europe protecţioniste. Doar la nivel declarativ este adepta comerţului liber, strict în relaţii cu ţări terţe. Pe plan european însă respinge un astfel de model deoarece îi reduce randamentul. Propunerea Marii Britanii de a avea în viitor relaţiile economice cu UE în baza unui acord de liber schimb (comerţ bilateral scutit de vămi), precum a existat până la aderarea Londrei la Comunitatea Europeană în 1973, este respinsă categoric.
De ce refuză Germania această variantă? Dintre toate argumentele vehiculate, de la economie la filozofie, doar un comerţ liber scutit de vămi nu permite Germaniei exporturi nelimitate, pentru că dispare elementul central de influenţă bugetară şi monetară a Berlinului. Euro a creat pentru Germania cireaşa de pe tort a unei zone de liber schimb, oferindu-i Germaniei posibilitatea de a exporta în Europa în moneda comună, obligând totodată ţările la datorii, pe care tot acestea trebuie să le plătească din propriile taxe. Kaputt maschinist de data aceasta. Fără piaţă comună în cazul unui efect de domino al modelului britanic în Europa, Germania ar putea să exporte doar atât cât propria monedă îi va mai permite. Deoarece în mod normal moneda unei ţări care exportă mereu mai mult decât importă se scumpeşte, motorul german s-ar gripa de la sine.
Modelul economic al Reichului în anii treizeci a constat în crearea unui spaţiu economic european, în care să poată dicta preţul la import şi export pe plan continental, permiţând Germaniei la nivel intern preţuri de consum accesibile, o aprovizionare a populaţiei acceptabilă şi preţuri competitive în afara Europei.
Mecanismul motorului economic german este greu de decriptat la prima vedere. La prima vedere pare să se învârtă ca alte motoare, după principiul comerţului liber şi exporturi. Doar la a doua vedere observăm că nu are capacitatea şi puterea pe care le indică în manualele tehnice, deoarece are nevoie pentru aceste performanţe de un mediu extrem de delicat şi fragil. Fără aceste elemente vitale, exporturile germane s-ar prăbuşi. Ar fi doar un simplu motoraş ca şi alte economii. Va accepta doamna Merkel, care poartă o coafură tăiată scurt, să o mai tundă Trump şi May numărul zero? După o sută de ani de la Primul Război Mondial, duritatea atacurilor germane la adresa Marii Britanii ar putea duce la salutul istoric „Gott strafe England” („Dumenzeu să bată Anglia”) reloaded.
Autor: Radu Golban
Sursa: Ziarul Natiunea
Adauga comentariu