In urma cu 80 de ani, capitalismul international era pe punctul de a se topi. Prabusirea sistemului bancar din vara anului 1931 a facut valuri in intreaga Europa, aducand guvernele in genunchi si sute de mii de oameni, pe strada.
In Statele Unite, presedintele se vedea atacat din toate toate directiile, inclusiv de catre Congres, in timp ce cauta metode de a reduce cheltuielile publice si taxele, scrie Daily Mail.
In Marea Britanie, guvernul laburist era pus pe butuci de criza economica si inlocuit de o coalitie dominata de conservatori, care au venit cu masuri de austeritate draconice.
Pentru ca bancile refuzau sa mai acorde credite si milioane de oameni ramasesera fara locuri de munca, capitalismul in sine suferea o criza de imagine.
In alte tari, multi s-au intors catre extrema dreapta pentru o solutie. Nazistii si aliatii lor se ridicau pe valul crizei.
Intelectualii generatiei incepusera si ei sa isi plaseze credinta in idealismul utopic al comunismului sovietic, inchziand ochii la ororile regimului stalinist.
Zeci de ani, momentul in care modelul capitalist era la limita esecul a fost uitat.
Pana in vara anului 2011, cand zona euro si SUA s-au scufundat in haosul datoriilor.
In ultimele zile, pietele de capital din toata lumea au fost in cadere libera.
Desi scaderile intregistrate de preturile actiunilor nu s-au apropiat, ca nivel, de ce se intampla pe Wall Street, in 1929, situatia grava din aceasta saptamana aminteste de fragilitatea sistemului capitalist.
Acum ca investitorii si-au pierdut increderea in Spania si Italia, doua dintre cele mai mari economii ale Europei, o a doua recesiune devastatoare pare sigura.
In urma cu numai 20 de ani, Vestul capitalist se felicita pentru castigarea Razboiului Rece. Zidul Berlinului era daramat iar Imperiul Sovietic, destramat. Marxismul era declarat mort, iar capitalismul triumfator.
Astazi, tabloul este cum nu se putea mai diferit. Desi socialismul nu s-a recuperat complet dupa caderea sovieticilor, capitalismul a ajuns intr-o situatie disperata.
Bancherii continua sa incaseze bonusuri gigant, iar pe masura ce valul de austeritate matura Europa, chiar si partidele de dreapta se intreaba daca nu cumva sistemul se arata prea mult in favoarea elitelor financiare.
In fiecare colt al Europei, familiile normale platesc pretul intolerabil al lacomiei celor bogati. Seful Barclays incaseaza un cec de 7 milioane de euro, scrie Daily Mail.
In acelasi timp, bancile se feresc sa mai acorde credite.
Miza nu putea fi mai mare. Daca sistemul capitalist nu reuseste sa-si deschida bratele pentru omul simplu, atunci o intreaga generatie va ajunge la concluzia ca acest sistem merita inlocuit.
Andrei Ciltaru
sursa: bloombiz.ro
Merita inlocuit, insa platim un pret greu , cu sufletele noastre si resemnare!
Așa cum criza din perioada interbelică și, apoi, al doilea război mondial, a „generat” necesitatea unor organisme de coordonare la nivel mondial (ONU, FMI, Banca Mondială) care să vegheze ca acele lucruri să nu se mai întâmple (și au reușit cu „succes” – vezi criza actuală și cele anterioare, de mai mică intensitate), actuala criză și războiul care se prefigurează (se strânge „lațul” în jurul Iranului) vor conduce la apariția unor noi organisme internaționale, mai „evoluate”, în sensul controlului mai puternic exercitat asupra guvernărilor și economiilor naționale cu scopul – de acum vădit, de a crea statul unic, planetar.
Sincer, nu statul mondial este adevărata problemă, ci modul în care va funcționa și impactul asupra omenirii.
Chimicalele pe care suntem obligați să le consumăm sub denumirea de „hrană” (potrivit Codex Alimentarius), cele care ni se administrează (posibil să devină campanii obligatorii) sub formă de vaccinuri, sau care ni se recomandă (medicamentele) sunt doar o parte a problemei.
Rolul fiecărui „stat” (sau ce va mai însemna el) în cadrul angrenajului global este o altă problemă. Avem experiența comunistă a orașelor monoindustriale care, odată cu decăderea sectorului respectiv de activitate, au colapsat complet. Statele sau regiunile organizate, de la centru, în același mod vor avea ca și consecință, pe termen mediu (10-20 de ani), aceași soartă.
Decăderea morală impusă oamenilor prin campanii media sub stindardul drepturilor minorităților va duce la o pervertire a societății. Exemplu concret este situația din România unde, în doar 20 de ani, am ajuns ca sistemul de învățământ să producă analfabeți, iar semianarhia care domnește pe străzi este urmare a ridicării subculturii și depravării la nivelul de „normalitate”.