Site icon gandeste.org

Kosovo: Cinismul belicos al „democraţiei occidentale”. Partea I

Lumea occidentală este cuprinsă de isterie doar pentru a nu permite exprimarea în mod liber a voinţei locuitorilor din Crimeea, care vor întoarcerea regiunii lor în patria istorică – Rusia.

Dar nu de mult timp Washingtonul şi cele mai multe capitale europene au susţinut cu îndârjire năzuinţa Kosovo de a se separa de Serbia, deşi argumente obiective în acest sens erau mult mai puţine. Care este problema? Oare nu înseamnă asta că pentru Occident noţiunile de drept internaţional, dreptate istorică şi lume multipolară au devenit de mult vorbe goale, demne doar de zâmbete dispreţuitoare?

Sprijinirea de către Occident a separării Kosovo de Serbia în 2008 trebuia să devină un caz ilustrativ şi instructiv pentru toţi. Nu s-a acordat atenţie nici rezoluţiilor privind integritatea statelor, nici normelor de bază ale ONU. Însă, încălcând total normele internaţionale, Occidentul nu şi-a realizat până la capăt proiectul său, a menţionat politologul Vladimir Bruter.

„Decizia Tribunalului de la Haga în ceea ce priveşte separarea Kosovo are un caracter fragmentar. Din punctul de vedere al dreptului internaţional, în genere nu se pot forma noi state măcar pentru că nici într-o constituţie a lumii nu se spune în ce mod se destramă statele şi în ce mod îşi încetează existenţa. Recunoscând Kosovo şi promiţând Serbiei favoruri în schimbul recunoaşterii lui, Occidentul încearcă să justifice o situaţie de facto, însă decizia de jure nu există”.

Principala promisiune pe care o face Occidentul Belgradului în prezent este aderarea Serbiei la Uniunea Europeană. Ce urmări va avea acest lucru se poate vedea din exemplul ţărilor novice din UE. Însă lucrul principal nu este acesta. Întreg conflictul iugoslav, la fel ca şi sprijinirea Kosovo a avut un detaliu caracteristic: în marea majoritate a cazurilor, judecătorii şi politicienii occidentali i-au acuzat pe etnicii sârbi. Oare nu din cauza legăturii istorice, spirituale şi geopolitice a Serbiei cu Rusia, în care Occidentul vede cu o încăpăţânare maniacală principalul pericol? Este timpul ca oamenii să înţeleagă cine şi pentru cine reprezintă o ameninţare. În ultimele decenii, iniţiatorii agresiunilor în diferite colţuri ale lumii au fost tocmai Washingtonul şi unele capitale europene.

În cazul Kosovo, Occidentul a călcat în picioare cu ajutorul ONU nu doar normele internaţionale, ci şi propriile decizii, de asemenea legislaţia naţională, creând un precedent periculos. Drept urmare, pe harta Europei a apărut unul dintre cele mai criminale regiuni cu un viitor nedefinit. Totodată, actuala situaţie legată de referendumul din Crimeea a demonstrat că din momentul separării Kosovo de Serbia aşa-numita Europă dezvoltată a devenit şi mai mult dependentă de Washington.

Autor: Ilia Harlamov

Sursa: Vocea Rusiei

Exit mobile version