Pentru că, săptămâna trecută, pe ”Național Arena”, Jandarmeria s-a apucat aiurea în tren să împartă bastoane și gaze lacrimogene la meciul România-Uruguay, sub pretextul afișării unui baner pe care scria ”FRF=RMGC”…
Pentru că o parte dintre cei care au protestat ieri, în fața Ministerului Economiei, împotriva exploatării gazelor de șist în România au fost ridicați de 3 (trei) ori în decursul unei singure zile de către jandarmi (detalii aici)…
Pentru că la Arad, jandarmii i-au dispersat ieri pe cei care protestau de 7 săptămâni, târându-l pe jos și lovindu-l cu picioarele pe unul din aceștia (vezi video)…
Readuc în atenție Kit-ul de nesupunere civică (ediția de buzunar), realizat de activiștii din Campania Salvați Roșia Montană în noiembrie anul trecut, după Occupy Conti.
Kit de nesupunere civică
cum să sprijini o cauză dreaptă și oamenii buni ce nu se supun legilor proaste
Nesupunerea civilă este refuzul activ de a te supune anumitor legi, norme, şi hotărâri date de un guvern ce prejudiciază o cauza dreaptă, drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor. Nesupunerea civilă este frecvent definită ca fiind rezistenţă nonviolentă. Potrivit conceptului indian, nesupunerea civica s-ar putea spune că este compasiune sub forma unui dezacord respectuos.
Pe scurt, nesupunerea civică este un act democratic ce reprezintă, mai ales, acea acțiune înfăptuită cu intenție, publică și fără violentă, dar nelegală, care are ca scop schimbarea politicii autorităților publice, în baza unei viziuni a moralității și a dreptății considerată ca fiind in interesul public.
Din toate aceste motive enumerate, nesupunerea civică este o forma de manifestare democratică.
Acestea sunt câteva premise de la care pornim:
– Dacă îți cunoști drepturile, ești ferm și crezi în convingerile tale nu trebuie să te lași intimidat, instigat sau provocat. Forțele de ordine vor încerca sa te convingă de contrariul și să te convingă să fii supus. Nesupunerea civică este legitimă, deși exista și forme nelegale de acțiune, atâta vreme cât îmbracă o formă nonviolentă.
– Nu necesita autorizare manifestările culturale (reprezentații de teatru contemporan), sportive (jocuri de grup – „țară, țară vrem ostași!”) sau întâlnirile spontane de tip flash-mob. Dreptul la întruniri publice este garantat prin Constituție (art. 39).
– Nu constituie demonstrație sau protest întrunirile publice spontane, unde cei prezenți manifestă pașnic și nu afișează mesaje violente de orice tip sau bannere (legea nr. 60/1991).
– Forțele de ordine au dreptul să îi legitimeze pe cei prezenți; dar în situația în care situațiile de mai sus sunt respectate de participanți, cam aici se opresc prerogativele lor.
– În cazul legitimării, persoana legitimată poate să refuze deplasarea în orice altă locație (ex. Mașina poliției, secția de poliție etc.). Exercitarea presiunii forțelor de ordine constituie un abuz.
– În cazul în care forțele de ordine vă aplica sancțiuni în cazurile enumerate mai sus, sub forma de amenzi, reținerea la secție etc., ei sunt cei care acționează ne-legal. Nu lăsa uniforma să te impresioneze.
– Orice abuz de acest fel trebuie contestat în formă scrisă, de aceea cereți să vi se prezinte legitimația de serviciu și rețineți numele și gradul organului de control.
– În cazul în care forțele de ordine acționează abuziv și sunteți conduși la secția de poliție să vi se întocmească proces verbal aveți dreptul să nu faceți declarații (decât în prezenta unui avocat) și să nu semnați nimic.
– La final, puteți întocmi la rândul vostru o plângere în cazul în care considerați că drepturile cetățenești au fost abuzate, ca urmare sau în momentul în care ați participat la o manifestație publică. Aceasta trebuie să fie înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul din orașul de proveniență.
Informații suplimentare despre auto-incriminare și care sunt metodele de a evita acest lucru:
Când aveți de a face cu poliţia și mai ales când ați fost reținuți și conduși la secția de poliție, cel mai bun sfat este sa nu faceți nicio declaraţie. Orice declarație făcută poate fi utilizată împotriva voastră de către poliție. Dar vă rugăm să reţineţi că toţi ofiţerii de poliţie sunt oameni la fel ca voi. Nu fiți intimidați de uniforme şi arme. De cele mai multe ori agenți cu care intrăm în contact acționează pe baza unor ordine cu care nu au fost neapărat sunt de acord. De aceea, nu uitați sa fiți politicoși, chiar dacă pare greu. În felul acesta, informația pe care vreți să o transmiteți va ajunge și la forțele de ordine.
Înregistrările video și utilitatea lor:
Importanţa înregistrărilor video este deosebit de mare, iar modul în care este realizată înregistrarea contează mai puțin. Acest lucru este important mai ales atunci când este vorba de interacțiunea cu poliţia. Așa cum se spune: „Dacă nu exista niciun film, nu s-a întâmplat”. Judecătorii tind să creadă cuvântul unui ofiţer de poliţie dacă ceea ce spune ofițerul este în conflict cu inculpatul. Atunci când filmați, fiți atenți să nu stați în calea forțelor de ordine pentru ca ei să nu considere că le este obstrucționată activitatea. Un instrument excelent pentru activiști este un produs numit Qik. Qik este o aplicație care se instalează pe orice smartphone şi vă permite să transmiteti direct la site-ul Qik în timpul înregistrării. Dacă faceți streaming, este imposibil pentru poliţie să şteargă înregistrarea video. De asemenea, dacă poliția este informată că transmiteți în direct pe Internet, forțele de ordine s-ar putea gândi de două ori înainte de a acţiona într-un mod nerezonabil.
Și nu uitați! Orice poziție asumată are nevoie de argumente, mai ales o cauza dreaptă. Informați-vă și ramâneți la curent cu noutățile. Informarea precară aduce prejudicii și nu beneficii! Nesupunerea civică este soluția când autoritățile vă încalcă drepturile!
autor: Mihai Goţiu
sursa: voxpublica.realitatea.net
Adauga comentariu