Sunt gata sa cred ca protestul, de fapt greva, ca sa fim cinstiti, magistratilor, nu este un conflict de munca, ci unul de putere. Sunt gata sa admit, in numele prezumtiei de buna credinta, ca nu atat propriile salarii ii mana in lupta, cat statutul lor, in general, si starea jalnica a Justitiei din Romania.
Sunt gata sa le inteleg orgoliul ranit de a treia putere in stat, care doreste sa se simta egala celorlalte, inclusiv ca nivel de salarizare, si inteleg ca un magistrat debutant de judecatorie tot reprezentant al acestei puteri este si deci ar trebui sa aiba un salariu in orice caz mai mare decat al unui corist, conform principiilor invocate in articolul 6 din chiar legea salarizarii.
Aici se opresc insa lucrurile care pot fi intelese in protestul magistratilor. Acceptiunea pe care o dau ei notiunilor de putere in stat si independenta denota o mentalitate pacatoasa, daca nu chiar periculoasa, iar demonstratia de forta ilegala, mascata intr-un protest legitim, demonstreaza acest lucru cu prisosinta.
Puterea drepturilor fara obligatii
Salarizarea si independenta sunt doar doua dintre atributele puterii. Ele au insa corelative cel putin la fel de importante: responsabilitatea, in sensul cel mai larg, si profesionalismul.
Magistratii cer salarii si o independenta conforme statutului lor. De acord. Dar ce ne facem cu responsabilitatea? Altfel spus se ridica ei insisi la inaltimea puterii pe care o pretind?
Romanii nu mai au incredere in actul de justitie pe care il considera opera unor oameni fie corupti, fie incompetenti. Si cum sa aiba incredere cat timp procesele sunt interminabile, solutiile instantelor succesive contradictorii, judecatorii, inclusiv de rang inalt, au atitudini total nepotrivite, iar personalitatile par a avea un fel de imunitate generala, greu de rasturnat chiar daca nu e prevazuta de nicio lege?
Rapoartele europene pe Justitie nu fac decat sa confirme aceste nereguli, aflate printre motivele pentru care Romania este, in continuare, sub monitorizare.
Toate acestea sunt din cauza legilor proaste, a subfinantarii instantelor si a interventiei politicului, ne spune vocala si stridenta d-na Mona Pivniceru. Probabil ca in mare masura asa si e.
Dar legile sunt proaste de ani de zile, iar sistemul nu a fost niciodata cu mult mai bine finantat. Nu-mi amintesc ca magistratii sa fi protestat cat timp salariile lor erau garantate. La fel si cu interventia politicului.
Ne avertizeaza d-na Pivniceru ca asistam la o lovitura de stat pentru ca puterea judecatoreasca este incalecata de Guvern, adica de executiv. Sa intelegem deci ca in acceptiunea magistratilor separarea puterilor sta in salarii? Pentru ca alte incalcari ale politicului nu-mi amintesc sa fi stranit vreun protest similar al magistratilor.
Ma indoiesc sincer si cu argumente ca Justitia era mai neatarnata pe vremea Rodicai Stanoiu cand insa nicio instanta nu a intrat in greva si niciun magistrat nu s-a ratoit la presedintele Ion Iliescu.
Stat in stat
Magistratii isi clameaza independenta, dar ce inseamna cu adevarat independenta magistratilor? In nici un caz n-ar trebui sa insemne autoguvernare, desi exact asta se intampla.
Judecatorii se comporta ca un fel de stat in stat. Isi clameaza egalitatea cu celelalte puteri, dar se plaseaza, de fapt, deasupra lor, ca un fel de supraputere. Ei sunt cei care incalca prerogativa puterii executive de a stabili salariile in sistemul bugetar, legea care le interzice sa faca greva precum si Constitutia care garanteaza accesul oricarui roman la actul de justitie.
Independenta unei puteri nu inseamna lipsa oricarui control. Cele trei puteri isi exercita atributiile constitutionale in mod independent, insa sunt interconectate, tocmai pentru a impiedica exercitiul abuziv, si se supun fiecare deciziilor legale si legitime ale celorlalte.
Faptul ca un parlamentar sau un ministru pot fi judecati de puterea judecatoreasca inseamna ca este incalcata independenta puterii judecatoresti sau a celei executive? Daca judecatorii au dreptul sa-si stabileasca singuri salariile, atunci si ministrii pot cere, nu-i asa, sa se judece singuri.
Justitia nu face legea, ci o aplica, potrivit Constitutiei. Este ceea ce a statuat si Curtea Constitutionala, prin decizia 838 de anul acesta referitoare exact la felul in care magistratii si-au stabilit salariile. Deciziile CCR nu retroactiveaza insa, asa ca magistratii, in frunte cu Mona Pivniceru, s-au simtit indreptatiti sa ignore confirmarea ilegalitatii pe care au comis-o.
Cine judeca judecatorii?
E drept, nu numai magistratii sunt ca profesionalism, conduita si responsabilitate mult sub nivelul impus de puterea pe care o reprezinta. Nici Executivul si nici Legislativul nu stau mai bine.
Atat doar ca un ministru ajunge, pana la urma, sa dea socoteala, fie in Parlament, fie in Justitie, in baza Codului Penal sau a Legii raspunderii ministeriale. Un parlamentar poate ramane si el fara imunitate, iar din 4 in patru ani trece, de bine de rau, prin alegeri. Altfel spus isi angajeaza, de multe ori, raspunderea politica si juridica.
Judecatorii sunt deasupra unor astfel de cumpene. Sunt inamovibili, nu dau socoteala pentru solutiile lor, chiar daca sunt gresite, ingrozitor de intarziate sau costa Romania sute de mii de euro, nu raspund pentru erori, decat daca sunt disciplinare sau penale, iar judecata lor o face CSM.
Cine este CSM? Organismul alcatuit din cei mai mari dinozauri din sistem. Si aici ajungem la alta problema. De fapt, ajungem la fondul problemei.
Cum poate un sistem total nereformat, dominat de oameni formati in practici si mentalitati securisto-comuniste, sa gestioneze democratic si responsabil atributele esentiale ale unei puteri in stat? Platim scump, din nou, o reforma ratata.
Ioana Ene
sursa: ziare.com
Adauga comentariu