Politică

Jandarmul Cain și țăranul Abel

protest_silistea„Jur credință patriei mele România. Jur să-mi apăr țara chiar cu prețul vieții. Jur să respect Constituția, legile țării și regulamentele militare. Așa să-mi ajute Dumnezeu!“

Frate jandarm, te-am văzut acţionând în noaptea de după ziua unităţii naţionale. Te-am văzut deschizînd calea unei firme străine împotriva fraţilor tăi, ţărani români, care îşi apără pîinea şi apa. Vei zice că şi tu îţi aperi pîinea. Dar înainte de a-ţi apăra pîinea şi solda din care îţi întreţii familia, tu trebuie să îţi respecţi jurămîntul depus. Şi acolo, cînd ai primit onoarea de a purta uniforma patriei şi de a defila sub steagul ei, ai jurat credinţă acestei patrii, care nu e un cuvînt abstract, ci e o realitate plămădită din pămîntul şi apele şi oamenii pe care trădătorii aflaţi vremelnic la guvernare i-au vîndut la talciocul de la Washington sau de la Moscova. Înainte de a-ţi apăra solda, ai jurat să-ţi aperi ţara chiar cu preţul vieţii. Şi tu ce faci? Ce ai făcut? Ştii că mulţi jandarmi din ţară şi mulţi alţi români, militari sau civili, se ruşinează de ce ai făcut tu la Pungeşti?

Vei spune că ai urmat doar un ordin, că aşa îţi cer regulamentele militare. Spune-mi cu mîna pe inimă în care categorie se încadrează acţiunea voastră din noaptea de 1 spre 2 decembrie, cînd aţi acţionat ca tîlharii, ca Securitatea din anii 50, pe întuneric, împotriva ţăranilor care îşi apără ţara?

http://www.jandarmeriaromana.ro/ro/Pagini/atrib_op_mobile.html

Dar înainte de regulamente, ai jurat să aperi Constituţia acestei ţări, care garantează dreptul la un mediu curat (art. 35). „(1) Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic. (2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept. (3) Persoanele fizice şi juridice auîndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător.” Păi dacă ţăranii din Pungeşti îşi fac această datorie din instinct şi iubire de ţară, tu, care porţi uniforma statului, plătită şi de aceşti ţărani, cum îţi permiţi să încalci Constituţia? Tu, care ai jurat să o aperi? Tu, care ai jurat să îţi aperi ţara chiar cu preţul vieţii? Nu îţi dai seama că oamenii aceştia se luptă şi pentru tine? Că gazele de şist şi cianura otrăvesc şi pîinea familiei tale?

Nu ţi-e ruşine de tine?

Cum poţi tu să-l fugăreşti pe cîmpuri pe Willy Schuster, ţăranul român care s-a întors din Germania să ne facă nouă mîncare sănătoasă? Cum poţi tu să pui mîna pe el şi să vrei să-l bagi în dubă? Nu ţi-e teamă că vei fi luat la rost de fraţii tăi, de noi, cînd va cădea acest guvern trădător? Pentru că va cădea, te asigur, pentru că toate sînt trecătoare. Şi atunci te voi întreba, pe nume, pentru că există înregistrări, pentru că oamenii ştiu cine i-a umilit: cum ţi-ai permis să pătezi haina militară? Cum ţi-ai permis să-ţi încalci jurămîntul faţă de patrie?

Te-ai purtat ca un golan cu oamenii din tabăra de rezistenţă de la Pungeşti, aflată pe teren privat, unde tu nu aveai voie să intri! Aţi izolat oamenii şi apoi aţi început să-i împingeţi ca nişte derbedei! Nu ţi-e ruşine, frate jandarm, să te porţi ca un huligan, cînd tu porţi haină militară şi ar trebui să fii un factor de echilibru?

Vezi aici, de la minutul 3:42:

http://www.youtube.com/watch?v=iP6UG2yqhKc

Ce mai cauţi tu în uniforma statului?

Vei zice că nu l-ai bătut, ci doar l-ai îmbrîncit, într-un moment de pierdere a controlului, pe omul acela. Voi reveni asupra acestui amănunt, imediat.

Dar pe Costică Spiridon de ce l-ai bătut, frate jandarm? Că doar nu i-au rupt coastele copiii lui? I-ai rupt coastele de pe partea stîngă unui om bolnav de inimă! Asta o certifică medicii care semnează şi parafează certificatul acesta (click aici)

Nu ţi-e ruşine?

Şi acum să îţi spun ce se vorbeşte despre o parte dintre voi, frate jandarm.

Ştii bine că vă respect şi vă iubesc, pentru că sînteţi şi voi, purtătorii de uniformă, fraţii noştri, şi nu voi sînteţi duşmanul, ci clasa politică trădătoare care ne-a vîndut. Care ne-a vîndut pe toţi, care vă umileşte şi vă fură şi pe voi, fraţii noştri în uniformă.

http://orlandobalas.wordpress.com/2013/10/15/catre-fratii-nostri-jandarmi-politisti-si-militari/

Dar să ştii că prietenii duşmanilor noştri sînt duşmanii noştri şi vine şi vremea pedepsei pentru trădătorii de ţară. Să ştii că românul care l-a vîndut pe Horea nu s-a bucurat de preţul trădării! Să fii încredinţat că toţi cei care au dat şi au executat ordine ilegale vor plăti! Gîndeşte-te bine la asta cînd vei fi trimis împotriva fratelui tău!

Ştiu că atunci cînd s-a înfiinţat Jandarmeria s-au făcut examinări psihologice foarte serioase şi sute de candidaţi au picat aceste teste, fiind labili psihici. Apoi a venit cineva şi a schimbat comisia şi mulţi dintre cei care nu aveau ce căuta într-o armă ca Jandarmeria au fost angajaţi. Oameni labili psihici, care îşi pierd controlul şi ajung să facă ce ai făcut tu zilele acestea la Pungeşti. Ştii bine că e aşa. Ştii bine că unii dintre voi nu au ce căuta în Jandarmerie, în Poliţie, în Armata ţării. Dar dacă unul dintre voi ridică mîna împotriva fratelui vostru ţăran sau protestatar paşnic de la oraş, datoria ta e să te interpui între ei, să calmezi lucrurile. Să sari să încasezi tu lovitura sau să îi tragi o palmă colegului tău care şi-a pierdut controlul, să ceri îndepărtarea lui din dispozitiv.

Eu, ca şi civil, voi sări să vă apăr atunci cînd voi, paşnici fiind, veţi fi atacaţi de provocatori. Am şi făcut-o odată, nu aici, ci în Viena, în februarie 2000, cînd, în faţa parlamentului austriac, provocatori mascaţi au început să arunce cu bucăţi de pavaj înspre jandarmii care păzeau acest obiectiv. Ştiam că echipamentul nu oferă protecţie 100% şi că jandarmii aceia erau nevinovaţi. Nu am suportat gîndul că unul dintre ei ar putea fi rănit. Am mers în faţa jandarmilor şi m-am întors cu faţa spre cei ce aruncau cu pietre, care în acel moment s-au oprit, pentru că poate nu se aşteptau ca cineva să vă apere. La fel aş face şi aici, dacă voi aţi fi paşnici şi demni. La fel ar face şi Costică Spiridon şi Willy Schuster şi Vasile Lăiu şi sute şi sute de ţărani care îşi apără ţara. Ţară pe care tu ai jurat să o aperi şi pe care o apără ei.

Frate jandarm, cînd mai eşti trimis în misiune de un guvern trădător, spune în gînd Tatăl Nostru, roagă-te pentru tine şi familia ta, şi nu uita nici o clipă că ai jurat credință patriei noastre România, că ai jurat să îţi aperi ţara chiar cu prețul vieții şi să respecţi Constituția, legile țării și regulamentele militare.

Așa să-ţi ajute Dumnezeu!

Autor: Orlando Balaș

Sursa: Orlando Balaș

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Se uita un fapt esential. Jandarmeria actuala provine din fostele trupe de securitate, cu singura deosebire ca securistii de azi sunt angajati platiti din banii colectati de la cei multi si obiditi iar cei de pe vremea lui Ceasca erau militari in termen. Fara o finantare generoasa puterea actuala ce reprezinta non valorile natiei, derbedei, hoti la drumul mare in majoritate, nu se poate mentine la ciolan. In curand se vor implini 24 de ani de daramare a Romaniei, de distrugere sistematica a fiintei nationale. Nici domnitorii fanarioti nu au fost atat de ticalosi ca neoamenii care au pus laba pe destinele romanilor. Si sa nu uitam ca ne asteapta, dupa Epoca de Aur o peroada ce se va numi Epoca de Cianura. Trist este ca romanul voteaza aceiasi impostori pentru 2 mici si o bere!!!

  • ar trebui sa se faca grupuri de cate 5 10 insi si unde se prinde cate un jandarm sau politai la colt si iei sa fie batuti si tarati pe jos asa cu fac cu acei oameni si mai rau capuri sparte coaste rupte si multe altele jos justitia si USL

  • Fratelui meu -Jandarmul
    Motto: Nu mai apăraţi sistemul,
    c-a ajuns la capăt ghemul!

    N-aştept dinspre voi vorbe bune,
    nici spray-uri, bastoane sau scuturi;
    aştept de pe inimi povara
    minciunii şi-a fricii s-o scuturi.

    Nu grupa, nu trupa, plutonul,
    ci tu, cel mai mic dintre voi,
    să-ţi scoţi din ureche creionul
    ce-ţi scrie comenzi de slugoi.

    Şi-n faţa ta, jos, la picioare,
    aşează-ţi cuminte bastonul;
    sub braţ (ca să vezi!) pune-ţi casca
    şi-năbuşă-n pumn microfonul.

    În ochii colegilor cată
    şi mâna le-o pune pe mână,
    să sfarme în inimi lăcată
    de uşă româno-română.

    Întinde-le fraţilor palma,
    muncită să aperi nu fameni,
    ci ţării şi neamului Alma,
    şi fi-vei mai Om între oameni.

    Apleacă-te mândru spre ţara
    ce-ţi strigă din viu tricolor:
    Tu eşti fiul nostru, nu fiara
    din lesa străină de-Ogor!

    Fii vultur!, -te cer brâncovenii;
    Fii zimbru!, -Ştefan-Mare Sfânt.
    Prin sângele dac -de milenii
    şi frate şi fiu de pământ.
    – Pr. Nicuşor Stroe

  • Jandarmii sunt recrutați special pe bază de teste psihologice stricte: trebuie să nu arate compasiune și să fie ușor tâmpiți! De asta nu putem vedea nici măcar unul normal la tv!Sunt trupe de ocupație vorbitoare de limba română!Este normal ca acea haină a statului, plătită din banii mei, să-i dau foc dacă vreau!De 3 ani scriu despre trendul acesta opresivo-represiv!Cât mai înduri române?

  • Un singur lucru am de zis: Nu degeaba au DESFIINTAT comunistii Serviciul de Jandarmerie, aceasta institutie abjecta a fost reinfiintata dupa ’89 doar in scopul protejarii mafiotilor de la putere.

  • O stire la TV. Fostul sef Alba a fost arestat. Ditamai colonelul se tinea numai de porcarii. Acesti nemernici de haidamaci, batausi cu acte in regula sunt condusi de escroci, fosti securisti, ce au venituri colosale.

Abonează-te la newsletter