Istoria crizelor financiare şi viitorul Guvern Mondial

Conducătorii lumii încearcă, în mod subtil, să convingă întreaga umanitate că singura soluție pentru stabilitatea și menținerea “păcii mondiale” este crearea unei Noi Ordini Mondiale, prin unificarea tuturor superputerilor economice ale lumii. În realitate însă, puțini știu că Noua Ordine Mondială înseamnă de fapt aplicarea unor planuri masive de reducere a populației, sfârșitul democrației, distrugerea suveranității națiunilor și implantarea microcipurilor în scopul controlului total asupra oamenilor. Dacă aceste schimbări ar fi anunțate deschis, în văzul lumii, ar genera aproape sigur proteste violente masive și violențe la scară mondială, făcând posibil chiar și un Al Treilea Război Mondial. De aceea, planurile conducătorilor din umbră (Elita Mondială) sunt secretizate la maxim și implementate gradat în timp, pe nesimțite. Populația este masiv dezinformată prin mass-media de zeci de ani. Folosirea puternicelor grupuri de presiune și a avantajelor financiare pentru coruperea politicienilor, folosirea unei rețele de activiști poziționați strategic și utilizarea mijloacelor de informare corporatiste pentru mușamalizarea adevărului (televiziunea, presa), precum și răspândirea intensă a propagandei politice, dovedesc că pregătirile pentru întreaga operațiune au necesitat mult timp și au fost minuțios planificate. Lipsa opoziției substanțiale în interiorul sistemului dovedește prezența unei rețele de colaboratori benevoli care s-au infiltrat în sistem și prestează “munca murdară” pentru așa-zisa Elită Mondială. Deseori este greu de crezut că elitele singure au reușit să-și extindă puterea peste atât de multe posturi de control, peste întreg spectrul combinat al economiei, politicii și vieții sociale. Aici își au originile scepticismul și sintagma cunoscută ca “teoria conspirației”. Din nefericire, faptul că toate schimbările se îndreaptă într-o singură direcție, exclude posibilitatea unei simple coincidențe. Oportunismul și conformismul sunt larg răspândite într-o societate care continuă să se elibereze de orice restricție, inclusiv de valorile morale.

Noua Ordine Mondială nu mai este astăzi doar un concept vag formulat, deși încă există o majoritate care nu este conștientă de existența ei, sau pur și simplu o ignoră, părândui-se prea exagerată pentru a fi adevărată. În plină criză economică, Noua Ordine Mondială devine sub ochii tuturor o realitate care treptat, prinde contur.

Dictatura financiară globală este soluția-miracol impusă de grupul Bilderberg pentru rezolvarea crizei actuale: “Crizele economice au fost și vor fi deseori provocate intenționat chiar de noi cu scopul de a retrage (pentru noi – n. b.) bani din circulație”. Acesta este un citat din al XX-lea protocol secret francmasonic. Primul-ministru al Marii Britanii, președintele Frantei și înalți oficiali internaționali cer instaurarea unei dictaturi financiare pentru a rezolva actuala criză economică, iar de această dată, chiar și cei mai sceptici vor trebui să recunoască evidența: actuala criză financiară este folosită de cei care urmăresc să conducă această planetă, pentru a instaura Noua Ordine Mondială.

Soluția de creare a unei autorități financiar-bancare globale, la care s-ar fi ajuns – chipurile – după mai multe întâlniri ale liderilor mondiali, a fost în fapt decisă la întâlnirea Bilderberg din iunie 2008. Scenariul prin care s-a ajuns aici nu este nici pe departe unul nou: a mai fost folosit în 1815, în 1907, în 1929, în 1944 și în 1971 sub același pretext: asigurarea “stabilității” și “creșterii economice”, pretext care folosit inclusiv în prezent. Iar de fiecare dată s-a intâmplat exact contrariul: s-a format și accentuat o nouă criză, mai amplă, și mai gravă, care a mărit tot mai mult puterea guvernului financiar din umbră. Unii autori care au avut curajul să facă dezvăluiri despre conspirația mondială au avertizat în iunie 2008 că scopul întâlnirii Bilderberg este discutarea modalității de implementare a Guvernului Mondial utilizând o criză financiară. De fapt nici nu se încheiase bine întâlnirea Bilderberg (desfășurată la Washington între 5 și 8 iunie 2008), că Timothy Geithner se plângea în cotidianul Financial Times de gravele probleme financiare create de actualul sistem. “Vina o poartă existența băncilor centrale, iar problema se va rezolva doar prin instaurarea unui unic organism financiar (Guvernul Mondial, n.b), care să controleze întregul sistem bancar.”

Sistemul monetar al băncilor centrale sau naționale a fost în realitate creat tot de cei care acum vor (numai aparent) să îl distrugă, rezultând doar o atitudine de fațadă, deși în realitate vor să îl extindă. Primul sistem monetar din această serie a fost Rezerva Federală din SUA. Orice bancă centrală are puterea de a emite bani pentru o întreagă națiune și, prin acest mecanism controlează rata dobânzilor, rezervele de monedă și stabilește, prin retragerea sau lansarea banilor lichizi pe piață, valoarea monedei naționale. O bancă centrală poate da bani cu împrumut guvernului, însă evident că face aceasta în schimbul unei dobânzi. Atunci când dă cu împrumut dolarii produși astfel, Rezerva Federală cere o dobândă, care intră în buzunarul celor care o conduc, determinand o creștere a cantității de bani pe care aceștia o pot apoi din nou împrumuta. E un cerc vicios fără sfârșit, iar la ora actuală nu există nici un alt mecanism mai ingenios și mai diabolic de îmbogățire.

De aceea, autoritatea care regularizează cursul masei monetare este și cea care îi regularizează valoarea, aceeași autoritate care deține și puterea de a îngenunchea economii și societăți întregi.

Drept urmare, în lăcomia și inconștiența lor, cei care au creat sistemul bancar își doresc acum să îl extindă la nivel planetar, pregătindu-ne o sclavie economică la o scară nemaivăzută până acum în istoria omenirii.

Gordon Brown, primul ministru al Marii Britanii cerea “o nouă arhitectură financiară mondială pentru o eră globală”;”Uneori este nevoie de o criză, pentru a face ca oamenii să accepte că ceea ce era de mult evident și ar fi trebuit făcut încă de mulți ani, nu mai poate fi amânat nicidecum,” spunea Gordon Brown într-un discurs. “Trebuie să creăm o nouă arhitectură financiară internațională pentru o eră globală. Trebuie să avem un nou sistem monetar, să construim o nouă arhitectură financiară internațională pentru anii ce vor urma.” Acordul a fost adoptat în iulie 1944 pentru a reconstrui sistemul economic internațional după cel de-al Doilea Război Mondial. El stabilea un cadru de administrare monetară, dictând regulile pentru schimburile comerciale și financiare între țările industrializate. Așa au fost create Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială, ca organisme menite “sî garanteze stabilitatea financiarî și creșterea economicî la nivel internațional” (adicî exact același pretext care este servit și astazi – și iată unde am ajuns!).

Tot stabilitatea economică a fost invocata și pentru a justifica crearea Rezervei Federale. Prima bancă din lume a apărut în urma unei false crize financiare, declanșate de un alt membru al elitei bancare, bancherul J. P. Morgan. În 1907, J. P. Morgan a început să răspândească zvonul că băncile ar avea dificultăți și nu vor mai putea face rambursări. Acest zvon a căpătat credibilitate pentru că venea de la o persoană despre care se presupunea că știe bine ce spune, J.P. Morgan fiind considerat un stâlp financiar la acea vreme. Drept urmare a acestui fapt s-a creat panică, toată lumea s-a înghesuit să își retragă depozitele din bănci, lucru ce a dus inevitabil la falimente în lanț – au dispărut aproape 5400 de bănci în acea vreme. Apoi Congresul american a demarat o anchetă pentru a stabili care este cauza acestui dezastru și cum poate fi el evitat. Comisia însărcinată cu această misiune era condusa de senatorul Nelson Aldrich. Acesta era liderul partidei republicane din Senat, dar și trezorier al lojii masonice din Rhode Island și omul bancherilor (de altfel avea să devină membru al clanului Rockeffeler, fiica sa Abby Greene Aldrich căsătorindu-se cu John D. Rockefeller Jr.).

Senatorul Aldrich a propus ca soluție “salvatoare” crearea unei Bănci Centrale care să vegheze pentru ca dezastrul din 1907 să nu se mai repete niciodată. Dar istoria a arătat că el s-a mai repetat de atunci de mai multe ori. În 1910, Actul Rezervei Federale a fost semnat inițial, nu de legiuitorii americani așa cum ar fi fost firesc, ci de bancheri, în cadrul unei întâlniri secrete organizate în casa lui J.P. Morgan din Jekyll Island. Apoi documentul i-a fost dat senatorului Aldrich care l-a prezentat Congresului. Inițial nu a avut succes, dar în 1913, când Woodrow Wilson a devenit președinte al SUA, a fost aprobat. În schimbul susținerii financiare și politice în alegeri, Wilson le promisese bancherilor că, odată ajuns președinte, va aproba imediat constituirea Rezervei Federale. Cu două zile înainte de Craciun, când o mare parte din membrii Congresului american nu erau prezenți, Actul Rezervei Federale a fost transformat în lege, fiind aprobat de Congres și de președintele SUA . După mulți ani, Woodrow Wilson scria cu regret: “Națiunea americană este controlată de sistemul de credit. Sistemul de credit este unul privat, creșterea națiunii și toate activitățile noastre sunt în mâinile a doar câțiva oameni, care nu fac altceva decât să controleze și să distrugă libertatea economică. Am ajuns să fim una din cele mai prost guvernate, cele mai complet controlate și mai dominate guverne din lumea civilizată. Nu avem un guvern cu opinie liberă, mânat de propriile convingeri, ci un guvern aservit opiniei și supus presiunilor unui mic grup de oameni care îl controlează.”

Senatorul Louis McFadden spunea în 1932 în Congresul american: “Prin constituirea Rezervei Federale a fost construit un sistem bancar mondial, controlat de bancherii internationali care acționează împreună pentru a transforma lumea în sclavul lor. Rezerva Federala a uzurpat guvernul.” Publicului i s-a spus atunci că Rezerva Federală este unica soluție pentru menținerea stabilitatii economice ( nu-i așa că vă sună cunoscut?). Străzile și ziarele erau pline de afișe în care americanilor li se arăta cum inflația, șomajul și criza economică erau de acum de domeniul trecutului, datorita apariției Rezervei Federale (același pretext se vrea fi folosit în prezent pentru a justifica crearea unui Guvern Mondial). A urmat însă marea criza economică din 1929, cunsocută ca Marea Depresiune, care a predat SUA cu totul în mâinile bancherilor. În 1944 a fost implementat sistemului Bretton Woods pentru a restabili economia după al Doilea Război Mondial (o altă criză generată cu finanțarea acelorași bancheri). Cu acest prilej au apărut alte instituții financiare de genul Rezervei Federale , dar pe scară mai extinsă: Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială. Rezerva Federală a oprit în 1971 convertibilitatea dolarului în aur, producând o nouă criză pe piață care a transformat dolarul american în principala monedă de schimb (îndeosebi pentru comerțul cu petrol) a planetei. De fiecare dată s-a invocat nevoia de stabilitate economică. Lista folosirii acestui scenariu este lungă și se încheie – să sperăm – cu actuala criză financiară, orchestrată de aceeași bancheri din umbră prin intermediul organizațiilor lor: Rezerva Federală, Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional și băncile centrale ale celor mai mari puteri ale lumii. Aplicând cu scrupulozitate și vehemență scenariul cunoscut, acestea au creat în prezent panica necesară acceptării unei noi autorități financiare, unice la nivel mondial, conduse de același grup restrâns care vrea să domine întreaga planetă: viitorul Guvern Mondial.

Adică pretextul de care se folosesc și ceea ce numim în prezent Criza Economică Mondială.

E foarte posibil ca toate aceste detalii financiare să vă obosească… Din păcate, sistemul bancar ne-a obișnuit să lăsăm chestiunile economice și financiare, atât de complicate pentru noi, pe seama “experților” – care sunt instruiți să gândească și să acționeze exclusiv numai în interesul “elitei” mondiale, fiind niște instrumente subvervise ale guvernului din umbră.

Un exemplu elocvent este cel care cuprinde mecanismele de care se folosesc agenții speciali ai organismelor financiare internaționale (FMI, Banca Mondială), numiți asasini economici, agenți infiltrați în guvernele națiunilor, și este redat în filmul de mai jos care îl pune în centrul atenției pe John Perkins, un fost “asasin economic” care timp de zece ani și-a pus puterea de convingere și competențele de economist în slujba imperiului finaciar mondial format din organizațiile cunoscute ca Banca Mondială și FMI, misiunea lui fiind de a ruina țările lumii a treia prin îndatorare, prin acest mecanism asigurând interesele marilor corporații americane și, desigur, profituri imense pentru bancheri și corporațiile lor.

Avînd remușcări în prezent pentru ceea ce a făcut în trecut, autorul cărții “Confesiunile unui asasin economic” a pornit o campanie publică prin care încearcă să determine corporațiile să aibă mai multă responsabilitate economică și socială. Perkins explică detaliat cum aceste corporații financiare care pretind public ca ajută dezvoltarea țărilor sărace și eradicarea sărăciei, în realitate nu fac decat sa mărească sărăcia și stratificarea socială, în timp ce profiturile corporațiilor cresc continuu.

sursa: libercugetatorul.info