Politică

Isterie de pandemii

Ce poate fi mai devastator pentru economia mondială: virusul H1N1 în sine sau mediatizarea apocaliptică a unei pandemii?
Cel mai mare risc de la o pandemie de gripă porcină se dovedeşte a nu fi însuşi virusul – mai ales cǎ, pânǎ în prezent pare relativ blând – ci aşa-numitele ,,daune colaterale’’.

Isteria generală provocată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii care a ridicat gradul de risc al pandemiei de gripă porcină la şase (risc maxim) ar putea duce la diminuarea PIB-ului mondial cu peste 3.000 de miliarde de euro.

Gripa aviarǎ a diminuat de asemenea PIB-ul mondial cu peste cinci procente, a îngenuncheat comerţul cu carne de pasǎre şi „a trimis în ceruri” milioane de pǎsǎri de curte, pentru a preveni îmbolnǎvirea lor şi, implicit, pe cea a populaţiei.

Potrivit statististicilor, furnizate de OMS, de la sfârşitul lunii iulie, gripa porcină a ucis în întreaga lume 816 persoane (în ultimele patru luni), adică de 100 de ori mai puţin decât victimile unei gripe normale de sezon, în acelaşi interval.

Astfel, această pandemie anunţatǎ de OMS, a fǎcut mai multe victime în rândul afacerilor decât în cel al populaţiei. Singurii câştigători ai acestei pandemii sunt companiile producătoare de vaccinuri antigripale ca Roche sau GlaxoSmithKlein care au vândut medicamente antivirale în valoare de 4,3 miliarde de dolari, potrivit J.P. Morgan.

Ovidiu Marincea
sursa: adevarul.ro

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu