Joi, 10 octombrie 2019, de la 18.00 la 19.00, după moțiunea de cenzură, a avut loc o ediție specială a emisiunii „Gândurile lui Cristoiu” (redată integral video pe cristoiublog.ro). Din aceasta Mediafax a redactat mai multe știri, din care reproduc următoarele:
Jurnalistul Ion Cristoiu a afirmat că, după căderea Guvernului Dăncilă, se va forma repede un nou Executiv în care punctul cheie va fi ministrul Justiției, în persoana Anei Birchall, care va permite schimbarea șefilor de parchete și relansarea luptei anticorupție, cu un DNA întărit.
Ion Cristoiu a declarat joi, pentru MEDIAFAX, că adoptarea moțiunii de cenzură a Opoziției și dărâmarea Guvernului Dăncilă este rezultatul implicării sistemului instituțiilor de forță.
„A fost o comedie jucată de cei care până la urmă au decis acest vot, deoarece Klaus Iohannis, în ultima vreme, și-a asumat inițierea și trecerea moțiunii de cenzură. Tocmai ce spuneam aseară că sistemul instituțiilor de forță nu-și va permite să dea o asemenea lovitură lui Klaus Iohannis. El era asigurat nu de PNL, Pro Romania, USR și de ALDE, era asigurat de băieții cu B mare, “Băieții din păduri”, că va trece această moțiune. Altfel nu își putea permite Klaus Iohannis, altfel ar fi vorbit cu o minimă prudență. El nu a spus «sunt bucuros să treacă». Deja vorbea de viitorul guvern, după părerea mea, știa că moțiunea va trece când i-a cerut demisia lui Bănilă. Vom vedea în perioada următoare o lovitură de imagine pe justiție: să pună la Parchete cei trei inși care sunt acum interimari. Din punctul acesta de vedere, nu aveam nicio îndoială că această moțiune va trece. Tot ce a fost până acum, că e pe muchie de cuțit, că se mai joacă, eu nu am dat crezare niciun moment. Am susținut, imediat de cum s-a anunțat de către PNL, că e ordin de la Cotroceni, e ordin pe unitate și că, în aceste condiții, e greu de crezut că guvernarea PSD va supraviețui”, a explicat Ion Cristoiu.
Analistul politic a explicat că schimbarea de strategie de la Palatul Cotroceni va duce și la o nouă abordare în ceea ce privește instalarea viitorului guvern.
„La Cotroceni, a avut loc o schimbare de strategie, în ultima vreme. Inițial s-a mers, mai ales la moțiunea din iunie, pe varianta ,,Viorica Dăncilă intră în turul doi, PSD-ul trebuie păstrat la guvernare, pentru ca președintele să aibă timp de campanie tema PSD. Aceasta strategie mai era încă valabilă și când a plecat ALDE, dar ea s-a schimbat după ce Dan Barna l-a acuzat pe președinte că e un pompier, iar el a răspuns penibil că e pompier atomic. Probabil atunci a fost convins președintele că electoratul radical vrea să se convingă că între președinte și Dăncilă nu e niciun plan. Voia să se convingă că președintele face ceva. Miercuri, președintele s-a devoalat la acea reuniune de partid a PNL-ului, arătând ce a făcut el pentru a doborî PSD-ul, pentru a face PSD-ului. Avea un lung șir de argumente pe ideea că el nu a fost pompier, ci chiar a fost un luptător pentru moțiunea de azi. Deci avea neapărată nevoie de dărâmarea Guvernului pentru a arăta acelui electorat că a făcut ceva și, mai ales, că nu e blat. Trebuie să judecăm această strategie pentru a înțelege perioada următoare”, a susținut Ion Cristoiu.
În opinia sa, Klaus Iohannis are un interes „mai mult decât dramatic” să instaleze un guvern cât mai repede în care punctul central va fi ministerul Justiției și numirea șefilor la Parchet, DNA și DIICOT.
O altă misiune a viitorului guvern va fi desemnarea lui Siegfried Mureșan comisar european.
„Va pune un guvern a cărui misiune va fi cea de a obține de către Klaus Iohannis succese imediate de imagine. Aceste succes de imagine de care are el nevoie în fața electoratului radical USR sunt cele de justiție. Prin urmare, eu cred că pentru că până la turul doi nu vad guvernul acesta făcând autostrăzi sau făcând să duduie economia.Prin urmare, ce cred eu: se va face un guvern cât mai repede, punctul cheie va fi ministrul justiției. S-ar putea să fie doamna Ana Birchall pentru că ea nu va putea fi dată afară din PSD până atunci și va stârni și mai mare confuzie, adică lumea nu va înțelege, se va crede că este o pesedistă la Ministerul Justiției și ea va continua ceea ce domnul Iohannis anunța aseară, anume lichidarea Secției Speciale, iar noul Guvern va mai rezolva următoarele lucruri: 1. Desemnarea lui Siegfried Mureșan drept comisar european la cererea Berlinului. 2. Numirea spectaculoasă a trei șefi la Parchet, DNA, si DIICOT. Sigur, având un minister al Justiției al lui Klaus Iohannis, de fapt, asta se va rezolva în câteva zile. După asta, după părerea mea, Klaus Iohannis are nevoie de a-i dovedi acestui electorat radical că au repornit lupta împotriva corupției”, a afirmat analistul politic.
Ion Cristoiu a explicat și cum se va întâmpla acest lucru: „Cred că acest scenariu va fi în felul următor: toți miniștrii care vor lua locul miniștrilor PSD vor depune plângeri penale împotriva PSD pentru că va fi nevoie și de greaua moștenire. Noutatea față de alte perioade este că de data aceasta se va lăsa cu plângeri penale. Probabil că una-două-trei se vor pune în mișcare de către DNA reconfortat și de către binomul acum reintărit, revenit pe scena românească și, în felul acesta, se vor rezolva mai multe lucruri. Nimeni nu va mai fi atent la eșecurile economice ale noului Guvern, că nu are cum să rezolve problema, atenția media va fi ocupată cu arestările preventive, audierile, vă imaginați, e mană cerească. Vor fi fătucele, vor striga «ai furat, nu ai furat», pentru că pentru DNA reîntărit nu contează dacă ăla va fi achitat peste 4-5 ani. Și în același timp, domnul Klaus Iohannis se poate prezenta și în primul tur și în al doilea tur în fața electoratului lui Dan Barna, spunând «am făcut, eu deja am învins PSD»”.
Potrivit analistului politic, campania împotriva PSD va fi menținută prin ideea moștenirii infractoare, nu dezastruoase, în paralel cu “o căpăcire” a lui Dan Barna și USR. “O să vedeți că se va accentua în perioada următoare căderea USR, a lui Dan Barna, se vor activa diferite celule, un nivel de presă. Eu cred că acesta va fi scenariul din acest punct de vedere, nu spun nici negativ, nici pozitiv. Klaus Iohannis are nevoie de rezultate spectaculoase ale acestui guvern. El nu poate să aibă decât în domeniul justiției. Cel mai ușor lucru din România postedecembristă sunt arestările și chemările la DNA. E mult mai ușor decât să faci un metru de șosea”, a conchis Ion Cristoiu.
Autor: Ion Cristoiu
Sursa: Ion Cristoiu Blog
Corect comentariul de ani a a d-lui cristoiu de data aceasta, dar *INSIST să dau MU1E la #rezist#nazist pnl.isti usr.isti pmp.isti macovisti preda.isti szigfried.isti basisti johnazisti ponta.isti alde.isti și scursurile ppe.iste naziste de dreapta care susțin statul mafiot și abuzurile sistemului cu toți jegoșii jurnaliști de căcat care propagă ciuma galben – căcat de copil mic??