Mugurel Isărescu merge mai departe cu încăpăţînarea. Cu un tupeu fără frontiere şi cu o falsă preocupare faţă de aşa-zisa stabilitate economică, dom’ Mugurel iese pentru a patra oară în public, cu un gen de opoziţie multiplă faţă de cacealmaua noului Cod Fiscal, gata să rostogolească mai abitir cetăţeanul român în torentul controlat al austerităţii. Ce vrea să zică Mugurel prin repetabilul refuz? Voi, români, staţi cuminţi şi nu mîrîiţi acolo, în sărăcie, ca s-o ducem noi, ăştia, de sus, mai bine, într-o ţară dărîmată economic sub un T.V.A. de 24 la sută şi cu cele mai multe şi mai grase taxe din U.E. În România, peste 400 de taxe şi impozite grevează cele mai scăzute salarii din Uniune, suficiente doar pentru pîine, sare şi autobuz.
Politica monetară impusă de guvernatorul B.N.R se află la o răspîntie fără precedent. Nu mai are sustenabilitate, fiind asemenea unui balon uriaş, umflat fără control de fundamentalismul de piaţă, de expansiunea imperiilor bancare pe teritoriul Ţării, a creditelor şi dobînzilor exagerate, stoarse de la datornici. Uite ce mizerii umane au aruncat la mal apele umflate ale loviturii de stat din 1989! Nu oameni capabili, ci nişte ipochimeni cu minţi diabolice. De un sfert de veac, nemuritorul Isărescu joacă alba-neagra cu banii Ţării, abuzînd de prerogativele Puterii pentru a-şi bate joc de cetăţeanul român!
Iohannis a cheltuit, în doar şase luni, toţi banii pe un an, adică un milion şi ceva de euro, dar primeşte alţi bani de la Guvern
Un alt erou aflat, cică, pe post de preşedinte, în fruntea Ţării, cu dureri în coate pe axa poporului, a cheltuit pe nerăsuflate, împreună cu a sa consoartă, în doar cîteva luni de mandat, toţi banii alocaţi din bugetul de stat pe o vastă trambulină de deplasări externe. Cuplul Iohannis a cheltuit pe excursii „diplomatice” peste graniţă cei 4,9 milioane lei, adică peste 1,1 milioane euro alocaţi Administraţiei Prezidenţiale. Reţineţi, vă rog, e chiar senzaţional: a cheltuit toată suma în doar șase luni! Fără a mai lua în calcul sponsorizările. Care vasăzică, a dat pe apa sîmbetei, în șase luni, cu circa zece la sută mai mulţi bani, decît înaintaşul Băsescu. Rămas per-pedes şi fără gologani de divertisment, Guvernului i s-a făcut milă de bietul domn Preşedinte şi i-a dat alţi bani de spînzurat. Potrivit proiectului de ordonanţă de urgență cu privire la rectificarea bugetului, publicat pe site-ul Ministerului de Finanţe, Palatul Cotroceni primeşte un supliment de viteză de aproape 11 milioane de lei, însemnînd o creştere de 35 la sută.
Astfel, fondul de protocol al Preşedintelui României a crescut, de la 720 de mii lei, în 2014, la 1.120 lei! În plus, bugetul prevede un aşa-zis „fond personal al președintelui”, de 170 mii lei. La capitolul „Maşini, echipamente şi mijloace de transport”, cheltuielile lui Iohannis au sărit fantastic de mult, de la 27 mii lei, în 2014, la 800 mii lei în 2015, adică de 30 de ori mai mult! În plus, R.A.-A.P.P.S. cheltuieşte în acest moment circa 900 mii euro pentru renovarea vilei preşedintelui României. Tot în acest an, preşedintele Klaus Werner Iohannis a beneficiat de o majorare cu 350% a indemnizaţiei, iar guvernul a luat în calcul şi achiziţionarea unei aeronave „Klaus Air Force 1″, pentru şeful statului. Presa a relatat că Mercedes Benz urma să livreze preşedintelui o maşină de 120 mii euro, S-Klasse, în condiţiile în care, viaţa se scumpeşte alarmant, iar românul este pus pe coji de nucă la periferia nivelului de trai. Notele de plată de pe urma „excursiilor de lucru” dovedesc, în numai cîteva luni de mandat, rentabilitatea în ghilimele a celei mai renumite agenţii de turism, care poartă numele Happy Tour Cotroceni.
Niciun consilier prezidenţial n-a ieşit vreodată pe un post public să informeze poporul cu privire la finalitatea, utilitatea şi concreteţea acestor excursii, pe care cei mai mulţi le socotesc nule din start. Cînd preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa vor înota pînă la genunchi în noroiul satelor neasfaltate, cînd vor folosi toaletele din fundul grădinii românilor, ca să vadă cît de amărîţi sînt, cînd, prin porunca sa, vor fi electrificate toate satele şi gospodăriile care trăiesc şi astăzi în beznă, cînd nivelul de trai din România va fi la fel sau aproape ca al vestitului Occident, abia atunci se va putea afirma că Iohannis este preşedintele lucrului bine făcut, „pas cu pas”.
În statele Uniunii Europene, îi cam costă cariera politică pe preşedinţii, pe politicienii și pe demnitarii care îşi plimbă nevestele cu banii din buget. Nu încerc să demolez mitul unui preşedinte de stat, nici să-i bagatelizez sau să-i trimit în derizoriu „operele măreţe” pentru sine, însă, nenumăratele gafe şi erori într-un timp atît de scurt, pot fi socotite, cu maximă îngăduinţă, nişte genuflexiuni pentru impresie artistică, din cauza cărora nu-l vor mai ţine multă vreme articulaţiile şi-l vom vedea picînd în poziţia caracteristică şefilor de stat aleşi, nu de oamenii naţiei, ci de puterile din afară cu sprijinul virtual al „reţelelor de socializare”.
Autor: Maria Diana Popescu
Sursa: Ziarul Natiunea
Adauga comentariu