Sunt reprezentații a două sisteme filozofice, care provin din antichitate. Materialiștii îl socotesc drept părinte al lor pe filozoful Aristotel, idealiștii pe filozoful Platon. Materialiștii socoteau că lumea s-a creat printr-o organizare de la sine a materiei; idealiștii socoteau că lumea pe care noi o vedem este o proiectare a lumii adevărate, lumea ideilor. Idealiștii s-au apropiat mult de unele religii, în special de creștinism și au acceptat că lumea este creația lui Dumnezeu. Între cele două curente filozofice au fost întotdeauna dispute și acestea nu se vor termina cât va fi lumea lume. Nu despre aceste aspecte doream să vă vorbesc.
Aș dori să mă refer la un alt înțeles al celor două cuvinte. Materialiștii sunt oamenii care pun accentul pe materie, pe bunurile materiale, pe plăcerile vieții pământești, în timp ce idealiștii sunt oamenii care își dedică viața unor principii, învățături, norme morale și pun accentul pe viața viitoare. Materialiștii mai pot fi numiți ,,oameni ai pământului”; idealiștii sunt numiți și ,,oameni ai cerului”. De multe ori, idealiștii sunt luați în râs de materialiști, fiind socotiți ,,oameni cu capul în nori”, rupți de realitate. Materialiștii stabilesc copiilor lor un drum în viață încă de când aceștia sunt în fașă. Se orientează spre profesiile în care sunt salarii mari, beneficii, relații sociale, mărire și putere. Idealiștii își orientează copiii spre profesiile în care aceștia manifestă de mici chemare, vocație, talent, chiar dacă astfel de profesii sunt marginalizate, prost plătite, disprețuite.
Materialiștii sunt în stare să mituiască profesori, ca să le dea copiilor lor note mari, să le asigure trecerea unor examene, să le procure copiilor tot felul de aparate, cât de scumpe, ca aceștia să poată să copieze la teze, la examene; idealiștii insistă ca odraslele lor să muncească, să învețe, să-și însușească temeinic cunoștințele și nu ar fi în stare, nici picați cu smoală topită, să accepte o notă pe nedrept și, mai ales, Doamne ferește, un examen cumpărat. Materialiștii mituiesc, plătesc în dreapta și în stânga, apelează la tot felul de pile și relații ca să obțină un loc de muncă mai căldicel pentru copii lor; idealiștii așteaptă cu dosarele și diplomele sub braț zile în șir la coadă pentru angajare, convinși fiind că totul se face pe drept, legal, pe baza meritelor obținute de-a lungul anilor de studii. Te miri cum o gâsculiță care abia a trecut prin școală este angajată într-o firmă centrală, pe când șeful de promoție, îndopat cu multe-multe cunoștințe, abia găsește un post la Cucuieții din Deal sau la Crăcănații din Vale. Materialiștii își căsătoresc copiii cu parteneri care, musai, trebuie să aibă zestre cât mai solidă, funcții cât mai bine plătite, vilă, mașină și alte asemenea ,,calități”; idealiștii socotesc ca bază a căsniciei dragostea, înțelegerea, cinstea, buna-creștere.
Materialiștii trudesc zi și noapte, de multe ori recurg la mijloace și metode certate cu legea ca să adune averi pe pământ, să vâneze funcții înalte, să fie văzuți, admirați și lăudați de cât mai multă lume; idealiștii își adună atât cât le este necesar pentru un trai decent, în rest fiind dispuși să se dedice vieții religioase, artei, meditației, lecturilor. Materialiștii vor vorbi întotdeauna despre bani, despre avere, despre afaceri, despre tot felul de matrapazlâcuri prin care să fenteze legea; idealiștii vor vorbi despre probleme religioase, morale, artistice. Materialiștii devin ușor-ușor niște zgârciți notorii, asemenea Avarului lui Mollière sau lui Hagi Tudose al lui Barbu Ștefănescu-Delavrancea; idealiștii sunt gata să-și ajute semenul din puținii lor bani, din bunurile pe care le au, dar și cu vorba, cu rugăciunea, cu prezența lor alături de cel necăjit și îndurerat. Materialiștii nu au niciodată timp pentru cele sufletești, sunt suprasolicitați de multe și de toate; idealiștii găsesc timp și pentru rugăciune, și pentru biserică, și pentru lecturi ziditoare și pentru a vizita pe cel bolnav, pe cel bătrân și fără ajutor. Idealist era Noe. Era în stare să-L asculte pe Dumnezeu, chiar dacă lumea râdea de el. Să construiești pe vârful unui deal, acolo unde duceai apa de băut cu ulciorul, o corabie cât un bloc de azi, nu e semn de sănătate mintală. Și, totuși, Dumnezeu așa îi poruncise! Idealist era Sfântul Ioan Botezătorul. În numele adevărului și dreptății își riscă viața, demascând abuzurile și crima lui Irod. Idealist era Iov. Suporta răbdător nenorocirile, convins fiind că Dumnezeu n-a uitat de el. Idealiști au fost Sfinții Apostoli. Și-au părăsit casele, familiile și toată bruma de strânsură și au plecat să-L urmeze pe Domnul Hristos, iar după Înălțare s-au răspândit în lume să-I propoveduiască învățătura. Nu primeau salariu sau alte beneficii pentru asta, ci doar înjurături, bătăi, temniță și moarte. Idealiști au fost toți sfinții, care au renunțat la toate cele lumești, pământești, și s-au dedicat postului, rugăciunii și faptelor bune, sfârșind, majoritatea, prin moarte martirică. Materialiști au fost majoritatea bogaților și puternicilor lumii din toate vremurile și din toate locurile, majoritatea pătimașilor și vicioșilor, care și-au făcut un ideal în viață din satisfacerea poftelor și plăcerilor trupești. Materialiștii au impresia că găsesc fericirea în bunurile materiale, în plăceri, în putere lumească; idealiștii socotesc că adevărata fericire o vor găsi abia în lumea de dincolo, când le vor fi răsplătite faptele bune, rugăciunile, credința și nădejdea în Dumnezeu, dragostea de aproapele și de Dumnezeu. Materialiștii trăiesc ca să mănânce, îi interesează clipa; idealiștii mănâncă ca să trăiască; îi interesează veșnicia!
Nu se poate spune că există o separație clară între cele două categorii. De multe ori și idealiștii se interesează mai mult decât le este necesar de cele materiale, cum și materialiștii încearcă să se apropie de cele spirituale. Tânărul bogat din Evanghelie este un exemplu în acest sens. O transformare radicală se poate produce, într-un sens sau altul, dar destul de rar. Și idealiștii se luptă să aibă o locuință, dar una este să ai două-trei camere și alta să ai o casă cu patruzeci de camere! Și materialiștii fac milostenie: fie din interese omenești, fie ,,să se pună bine” cu Dumnezeu. Una este însă ca să dai ,,bănuțul văduvei” unuia mai amărât ca tine, fiind conștient că rămâi tu însuți flămând în ziua aceea; alta este să dai o lețcaie dintr-un munte de dolari! În împărăția lui Dumnezeu materialiștii nu prea au loc: ,,Mai lesne este să treacă camila(frânghia) prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăția cerului!” Împărăția lui Dumnezeu, spunea Mântuitorul, arătând spre un grup de copilași, este ,,a unora ca aceștia”, adică a celor curați cu inima, fără vicii, fără păcate, fără legături pământești prea puternice, a celor care și-au făcut un ideal în viață din a cuceri împărăția lui Dumnezeu și din a-și mântui sufletul.
Autor: Al. Stanciulescu-Barda
Sursa: Ziarul Natiunea
Idealist a fost si Maresalul Ion Antonescu.
Cel materialist este regele Mihai.
Cei doi, cel idealist si cel materialist/carnal, sunt ca si Cain si Abel,Iacov si Esau,Isac si Ismael,David si Saul.
Cel materialist chiar daca pare ca este in castig, in realitate si-a pierdut sufletul.