Politică

Între disperare şi extaz

Văd că victoria lui Traian Băsescu îi duce pe unii într-un fel de extaz total. Dacă-i întrebi, nici ei nu ştiu de ce.

Doar că li se pare că economia a început să duduie, că investitorii vin ca lăcustele, iar vâjul crizei se îndepărtează. Mai ales jurnaliştii de serviciu văd în asta şi o victorie a lor. Au salvat şi ţara, şi instituţia prezidenţială. Au pentru ce să se bucure! Sunt destule posturi libere de consilieri, de consuli şi de ambasadori. Iar preşedintele e generos. De regulă, îşi răsplăteşte susţinătorii devotaţi, deşi pe unii îi sacrifică pe neaşteptate. Îi loveşte pe neaşteptate şi cu cruzime de parcă ar fi nişte găini rătăcite prin ogradă. Să nu uităm că toţi cei care îl tămâiau de zor pe Traian Băsescu în chiar paginile acestui ziar au ajuns departe.

Sever Cotoi-Voinescu este europarlamentar, Cătălin Avramescu, consilier, Teodor Baconsky, ambasador, iar Theodor Paleologu, ministru. Traian Radu Ungureanu a fost şi el săltat în rang ajungând din chibiţ literar un fel de europarlamentar figurant (asta după ce i-a trecut pe la ureche şi postul de ambasador la Londra!). Aşadar, le înţeleg bucuria personală! Problema este că nu le-o respect, câtă vreme se limitează preponderent la existenţa lor.

Dincolo de bucuria pro-băsescienilor se întinde un nesfârşit deşert al derutei. Geaba a încercat Traian Băsescu să calmeze starea de agitaţie. Arestarea în perioada electorală a senatorului Cătălin Voicu, altfel un fel de simbol al traficului de influenţă din România (omul a fost ofiţer la SPP şi aghiotant la fostul procuror general Gheorghe Robu), dosarele penale deschise sau redeschise primarului de Iaşi, Gheorghe Nechita, şi lui Liviu Dragnea au sporit tensiunea. Dacă nu sunt bani suficienţi pentru spitale, pentru orfani şi pentru medicamente, cum se poate redresa România? Economia nu „duduie“, FMI şi Uniunea Europeană manifestă precauţie. Noi din ce să ne tragem optimismul? Din satisfacţia că mogulii sunt în pericol? Din perplexitatea generată de afacerile lui Liviu Negoiţă, răsplătit cu o tentativă de promovare ca premier? Din soliditatea economico-financiară a tripletei Videanu-Blaga-Berceanu, şi ei oligarhi politici, dar fără organe mediatice. Sau din surâsul de milioane de euro al Coanei Joiţica? Cine şi cum ne scoate din iarnă? Emil Boc pe banii lui Negoiţă, Videanu şi Cocoş? Pardon! Nu ne putem face prea multe speranţe!

Au fost câteva luni de deteriorare accelerată a brandului de ţară. Presa europeană şi de peste Ocean ne-a luat în vizor ca teritoriu de improvizaţii politice şi economice, de neseriozitate şi democraţie improvizată. Tristeţea cea mare vine de la faptul că europenii au început să-şi dea seama. Cum suntem pe bulevardele şi-n filmele din ţările lor, aşa suntem şi acasă. Gălăgioşi, dezbinaţi, incapabili să ne concentrăm pe un proiect românesc. Şi nici să urmăm unul european!

Trecut de Curtea Constituţională, Traian Băsescu este obligat să încerce o terapie psihică şi publică a societăţii româneşti. Cu neîncrederea de acum, nu-l mai văd făcând băi de mulţime fără a risca scene palpitante în mijlocul străzii. După cum tot el este obligat să devină suporterul continuării cercetărilor legate de corectitudinea alegerilor. Dacă se concentrează pe plătit poliţe, Traian Băsescu îşi pune singur cuie pe scaun. Poate arunca şi România în aer! Dar dacă se bate şi el pentru adevăr, pentru modernizarea sistemului electoral şi dacă nu mai pune chibritul la tot felul de scandaluri, poate că mai e loc pentru un pui de speranţă.

Ca firul de iarbă răsărit în crăpătura trotuarului!

Cornel Nistorescu
sursa: cotidianul.ro

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu