INTERVIU partea a II-a Iulian Capsali: Cine nu a vărsat o lacrimă pentru ţara lui, nu ştie de ce trăieşte! Mesaj pentru tinerii români

Revenim cu partea a doua interviului pe care domnul Iulian Capsali a avut amabilitatea de a ni-l acorda. Preşedintele Alianţei pentru Demnitate Naţională are un mesaj puternic pentru tineretul României, pe care vă invităm să-l descoperiţi în rândurile ce urmează.
Pentru a citi prima parte a interviului acordat nouă de Iulian Capsali, faceţi click aici.
Ce le spuneți celor care susțin că naționalismul înseamnă ură și ortodoxia este retrogradă?
Există o pseudo-ortodoxie cu un damf otevist, în special în mediile virtuale. Blogurile de acest tip consacră nemeritat o anumită ștampilă pusă pe omul credincios. Mai există și multă încrâncenare, suntem încă tributari unei viziuni seculariste pe care unii, și nu puțini, vor să o împace cu biserica. Părintele Seraphim Rose făcea referire directă la o sminteala susținută și de oameni din Biserica: evoluționismul „împăcat” cu Creația în mixturi teologico-științifice de cea mai nefericită extracție.

Astăzi sunt cauționate de „teologi” teorii malthusiene, eugeniste, feministe etc. Sunt extrem de multe ispite, de la cea ecumenistă la cea extrem de perfidă, a mireanului care vrea să-și trăiască ortodoxia prin fuga de lume, ba chiar prin dispreț față de ea, îmbinând monahismul, inconștient, cu ideologii orientale, post-vedice. Mai avem o mare problemă în ortodoxie, cu care îndepărtăm lesne oamenii care nu cunosc frumusețea vie a Bisericii: suntem sfătoși cu ei, plini de o condescendență automultumitoare, suficientă, uneori malițioasă, de om care „știe”, dar căruia-i lipsește tocmai esențialul: Dragostea. Tentația fariseismului, a sectarismului este urâciune în fața lui Dumnezeu, și asta o știm nemijlocit din Evanghelii!

Ce este Biserica în Ortodoxie; cum o „explicați” unui neofit sau unui botezat ce stă în afara ei?

Biserica este Trupul haric al lui Hristos, prin care a luat în stăpânire această Lume, creația Sa. Această tensiune a omului între lumea aceasta și cealaltă, între raportarea la aproapele – care poate fi chiar Domnul, ne spune chiar El – și relația cu Lumea nevăzută, acest balans permanent între lumea sacralizată și Taina Treimii este lupta permanentă din viața omului îmbisericit. Ortodoxia este o mare bucurie și libertate, și asta am citit prima oară la Nicolae Steinhardt, în Jurnalul Fericirii, cartea pe care mi-a dat-o Dumnezeu ca să-mi schimbe viața. Odată cu vârsta, am găsit multe mărturii ale unor creștini asupra cărora această carte a avut rolul de catharsis: asta îmi și dă puterea să cred că monahul Nicolae, cel ce a pătimit în închisorile comuniste unde a găsit ortodoxia, ar trebui trecut în rândul Sfinților. El mi-a arătat marea boierie a lui Hristos, pentru care trebuie să avem ochi și suflet că să o percepem. Ortodoxia nu poate fi retrogradă pentru că este chiar firea omului, așa cum ne-a spus într-o străluminare parintele Rafail Noica, alt mare convertit care ne definește desăvârșit ortodoxia. Nu știu dacă suntem conștienți de enormul tezaur de viață adevărată pe care ni l-a dat Dumnezeu prin ortodoxie. Ne naștem în ea și riscăm să nu-i vedem măreția luminoasă, întrega forță ontologică a acesteia. Spunea maestrul Sorin Dumitrescu faptul că ortodoxia l-a făcut mai deștept. Așa este, în sensul că ai un bagaj care te face să poți înțelege ce se întâmplă și ce ți se întâmplă, dar nu în sensul că, rațional, ai răspunsuri, ci înțelegi cu inimă și asta îți da puterea să răzbești. Dumnezeu îți da acea putere cu cât ești mai umil. Acestui paradox, omul modern, hedonist și suficient lui însuși, nu este capabil să-i răspundă. De aceea își dorește să facă o lume perfectă aici, pe Pământ. Invariabil, această lume perfectă, închipuită de mintea omenească, ajunge la crimă și la silnicie. Ortodoxia este ca un izvor de apă vie în care noi ne naștem aici, în România, și pe care îl desconsiderăm, fiind prea aproape de noi. Da, cred că ortodoxia, o data descoperită, te înviază. Păi cum să nu înviezi când te hrănești nu cu abstracțiuni, ci cu Trupul si Sângele Mântuitorului, Cel ce S-a pus pe Cruce pentru noi! Iar această Înviere se întâmplă la biserica din colțul străzii tale, pe lângă care treci zilnic, fără să știi ce Minune se întâmplă la fiecare Sfântă Liturghie!

Apropo de colţul străzii…Sunt mulți tineri azi care spun că-și iubesc țara, dar, pe de altă parte, nu sunt creștini. Ce mesaj aveți pentru ei? Este loc și pentru ei în ADN?

Tinere iubitor de neam, ești creștin, dar nu o știi! Și eu am fost așa, astfel încât nu mi se pare de neconceput. Însă nu îți poți iubi pe deplin familia și neamul tău dacă îți este indiferent Hristos. Ai doar o părticică de revelație, nu pe cea întreagă. În ADN este loc și pentru ei dacă respectă filonul pe care vrem să ne ridicăm și să schimbăm ceva din această țară. Or ortodoxia este seva ce ar trebui să revigoreze trupul acestei țări. Avem în asociația noastră un maghiar, dar extrem de permeabil la ortodoxie și cu lecturi fundamentale în domeniu, care are o viziune foarte rafinată asupra acestei valori pe care o constituie ortodoxia. Personal, Nagy Attila (așa îl cheamă) mi-a dat putere să văd de multe ori că mistica ortodoxiei poate fi acel fir roșu pe care îl putem urma fără să ne pierdem. Ortodoxia este șansa noastră, a românilor, poate ultima, de a redeveni noi înșine.

Deci, pe scurt, să vină! Dar să nu încerce să deturneze acest demers, pentru că va pleca singur. Nu susținem o luptă împotriva sistemului de tip “zeitgeist”! Orice luptă fără Dumnezeu este preluată, mai devreme sau mai târziu, de forțele întunericului. Un “bine” fără Dumnezeu, bazat pe umanism sau alte ideologii, sau căzut în trufia unui eroism pentru marcarea sinelui, iar nu pentru comunitate, duce invariabil la individualism și utopie. Iar utopiile, cum am mai spus și repet, duc la crimă.

Crime… Care credeți că este marea problemă a națiunii române, azi?

Marea problemă este lipsa de criterii și atomizarea, lipsa relației. Sunt oameni căsătoriți care nu au o relație, sunt părinți care nu au o relație cu copiii lor, sunt oameni din parohii care nu se cunosc între ei, sunt vecini care nu știu unul de altul, sunt prieteni care nu se cunosc, sunt organizații de tip ONG care mimează relațiile pentru că au o structură profund străină de identitatea sufletească a românului. Sunt oameni sau organizații care mimează ortodoxia, fără să o cuprindă și să o trăiască. E multă rumoare, exces de cuvinte (iată că mai adăugăm și noi acum…) și o încercare de a ideologiza credința, fie prin doctrine politice de tipul creștin-democrației, fie prin doctrine economice. Nu numai de a ideologiza, dar cel mai pervers mi se pare instrumentalizarea credinței de către persoane care o folosesc pentru a se legitima în fața unui „public” și pentru a-și legitima „ideile”. Este tipic pentru intelectualii de o anumită factură, pătimași cu ideile, dar foarte acomodanți cu sinele lor. Patima intelectuală – căci orgoliu pătimaș este acela de a gândi alături de mainstream-ul intelectual pe care-l iei ca măsură mai degrabă decât învățătura Bisericii – lovește masiv și în cler și este o consecință a învățământului teologic ce are o structură scolastică, catolicizantă . Să nu mire că sunt absolvenți de teologie în politica românească ce susțin cu ardoare și argumente ecumenismul și, implicit, globalismul. Cred că o mare problemă a țării la ora asta este impostura. Este foarte greu să faci diferențele necesare între autentic și fals, chiar și cel mai ordinar fals posibil, pentru că lumea este într-o pierdere de criterii continuă.

Dar a statului român?

Cel mai mare pericol al României este pierderea statalității, care decurge din confiscarea sufletului ei. Deja președintele Băsescu și alți intelectuali ce gravitează în jurul său au făcut un anunț ferm pentru Statele Unite ale Europei. Cedarea suveranității este deja un fapt. Este următoarea utopie, după cea comunistă, care se dorește a fi pusă în operă.

În acest sens, se lucrează intens la demantelarea instituțiilor statului care ar putea să stopeze acest plan abstract făcut împotriva oricăror evidențe, împotriva substanței naționale și a neamului. Direcția este către un Guvern Mondial și sunt oameni care lucrează pentru asta fără să știe măcar, cu abnegație. De aceea am și recomandat prietenilor și simpatizanților din ADN ca la referendum să voteze pentru scoaterea lui Traian Băsescu din centrul de putere. Se observă cu limpezime că Occidentul are nevoie de acest slujitor credincios al direcțiilor pe care le trasează și luptă pe față ca să-l readucă la putere.

Să dea Dumnezeu să fie oprit acest curent, chiar dacă dușmanul este mult mai subtil decât comunismul. Diviziile de tancuri de care întreba Stalin zeflemitor pe seama Statului Vatican au fost înlocuite cu presiunea financiară și propaganda. Apropo de Vatican și propagandă, Papa însuși a cerut de curând oficial o bancă centrală mondială și un guvern mondial ca soluție la criza pe care o traversăm. Totul converge spre concentrarea puterii într-un singur punct.

Bine că aţi adus vorba de SUE. O structură care vrea să absoarbă individualitatea fiecărei ţări, prin occidentalizare. Lucian Boia spunea că “elitele României sunt occidentalizate”, de fapt înstrăinate am zice noi. În consecinţă, majoritatea românească a ajuns să fie abuzată de tot felul de minorități: în special homosexualii și țiganii. Ce putem face?

Întrebarea este puțin cam brutală și aș vrea să disociem cele două probleme. Totodată, denotă o certă problemă a societății românești: cum să ne raportăm la cerințele Uniunii Europene, unele dintre ele încălcând cutumele acestui neam ortodox. În ceea ce privește homosexualitatea, ortodox fiind, nu negociez acest mare păcat, adică nu-l negociez cu neamul meu. Pentru că nu îmi pot trăda Biserica de dragul unor norme impuse arbitrar, care nu fac decât să relativizeze noțiunea de familie. Nu există familie în afară celei tradiționale: soț, soție și, ca dar al lui Dumnezeu, copil sau copii. Homosexualitatea este în mod evident un păcat împotriva firii.

In orice caz, oamenii care practică această perversiune trebuie priviți cu grijă duhovnicească și nu condamnați aprioric. Există nenumărate mărturii ale unor homosexuali care au revenit la o viață firească și ar trebui cunoscute.

În ceea ce privește manifestarea publică, paradele gay, acestea ar trebui să fie supuse unui referendum la care să participe comunitatea unde acestea se desfășoară. Numai aceasta poate să dea un răspuns la provocare, dacă ar fi o adevărată democrație. Dar comunitatea este sacrificată de obicei pe „altarul” conceptelor europene, și acestea arbitrare, pentru că acea Europă ce este edificată nu are structură bazată pe ceea ce a definit-o, adică pe iudeo-creștinism și dreptul roman, ci este o alcătuire pe criterii economico-financiare, care însă nu se oprește aici și normează viață cetățenilor UE, de multe ori împotriva lui Hristos sau a tradițiilor unui neam.

Cât privește țiganii, aceștia sunt victimele unui îndelung proces de siluire a modului lor tradițional de viață. Comuniștii i-au forțat să devină stabili în orașe și sate, deși majoritatea erau nomazi și își păstrau vechile tradiții. Prin această „civilizare” forțată au avut de suferit și ei, și locuitorii satelor sau orașelor, pentru că este greu de adaptat un tip de trăi nomad obligațiilor și normelor ce revin unei comunități stabile. Cred că o soluție ar fi revenirea celor care nu s-au putut adapta acestor cerințe la modul de viață tradițional, deși cred că tocmai liderii etniei lor s-ar opune. Pentru că sunt… intelectuali și au această apetență civilizatoare. Este o problemă care trebuie luată că atare și mă amuză că în Occident, în urmă unei migrații masive dinspre România a țiganilor, au început la rândul lor să suporte anumite vicisitudini legate de conviețuire, mai ales că ne țineau discursuri pedagogice despre drepturile minorităților. Contactul cu țiganii i-a făcut însă să ia măsuri pe care, dacă le-am fi luat în România, ar fi fost considerate segregaționiste și ar fi fost luate măsuri punitive împotrivă statului nostru. Ca o concluzie, consider că ambele probleme puse în discuție trebuie privite prin ochiul creștinului și acționat în consecință: cu dragoste și hotărâre. Cunosc țigani de o mare finețe sufletească și cred că vitalitatea acestei etnii poate să fie un imbold pentru noi, românii. Faptul că mulți dintre ei nasc câți copiii le dă Dumnezeu, în condițiile în care se știe rata extrem de scăzută a natalității în rândul românilor, ar trebui să ne dea de gândit. O țară îmbătrânită, lipsită de copii, nu are viitor.

Republică sau monarhie?

Cel mai bine ar fi să se dea dreptul poporului să se pronunțe, după ce în prealabil ar fi pus în cunoștință de cauză. Obiectiv vorbind, nu știu dacă după ce Regele Mihai o să părăsească acestă lume, tema monarhistă o să mai aibă un suport, pentru că este greu de crezut că românii vor accepta o femeie pe Tron. Personal sunt monarhist, pentru că monarhia oferă un grad de transcendență pe care republica, fie că e noua sau veche, nu îl va atinge niciodată. Lumea decade și, odată cu ea, decad și instituțiile.

USL sau PDL?

Nu am nicio simpatie pentru aceste grupări politice. Ne găsim în fața unui FSN care s-a divizat și care se rotește la putere, inclusiv prin modificarea majorității în timpul unui mandat legislativ! Pur și simplu parlamentarii migrează de la un partid la altul în masă, schimbând componența majorității la putere. Este o perfectă indistincție partizană la această oră, ce răvășește permanent o scenă politică ce atentează permanent la demnitatea acestui neam. Una dintre cauze este faptul că avem o Constituție slabă, supusă speculațiilor și improvizațiilor de moment. Trebuie să fie limpede ce se dorește: o Republică Parlamentară sau una Prezidențială?
Ambiguitatea dă naștere la tensiuni permanente, mai ales când există un Președinte care se impune discreționar guvernului și majorității parlamentare, care transformă Guvernul și Parlamentul în anexă. Sau avem un parlament discreționar atunci când are o majoritate fermă – caz care nu este atât de grav pentru că puterea nu mai este deținută de un singur om.

Nu sunt în niciun caz pentru desființarea Senatului, pentru că această măsură premerge de obicei dictaturii. Cred că politica are un efect de dezbinare teribil și l-am resimțit cu toții în ultimii 22 de ani. În acest an însă, cred că nu a existat un asalt împotriva ideii de România mai precis și mai teribil. Există o concentrare a forțelor globaliste care vor să demanteleze statul și sunt capabili să utilizeze diversiunea unui comunism remanent în legătură cu tot ce se împotrivește acestui proces. Ești pus să alegi: ori noi, cei care dorim “modernizarea” României, ceea ce înseamnă, de fapt, acceptarea statutului de colonie, transferul bogățiilor naturale spre „centru”, iar românul să fie folosit ca forță de muncă ieftină în Vest și țara transformată într-o piață de desfacere, cu o economie înrobită total finanțelor mondiale care impun și modelul economic; ori „comuniștii”, sau „legionarii”, forțele „reacționare”, „naționaliste” etc. Opusul globalismului este întotdeauna condamnabil, reprobabil în ochii „elitei” actuale. Ce am observat însă, este faptul că oligarhia românească de sorginte securistă a pactizat în mod fățiș cu forțele globaliste că să-și protejeze afacerile sau să și le dezvolte. Între neoliberalii români o să găsim în mod aparent surprinzător de la magnați locali care au făcut averi ilicite după ’90, până la absolvenți de teologie sau intelectuali cărora li s-a confiscat simțul critic prin stipendii de stat sau care fantazează pe marginea unei construcții babilonice! Unii sunt lipsiți de scrupule, alții sunt niște năuci care visează bazaconii!

Revenind la chestii mai concrete, mai aproape de noi, v-aş întreba de ce ADN şi-a început activitatea prin pomenirea eroinei anti-comuniste, Elisabeta Rizea?

Prin Elisabeta Rizea am omagiat eroismul femeii române, de cele mai multe ori unul tăcut și discret. Însă este un eroism continuu, așa cum am spus și în cuvântul ținut cu ocazia acelui parastas. Femeile au dus de cele mai multe ori greul în acest neam, iar Biserica în timpul comunismului a stat mai ales pe umerii firavi ai femeilor care sfidau regulile impuse de ateismul militant și mergeau la slujbe. Uitați-vă la o poză cu Elisabeta Rizea: bătrânele demne ale acestui neam își purtau mântuirea pe chip! Am considerat că eroismul grupării de partizani Arsenescu-Arnăuțoiu ce a luptat în munții Muscelului – dintre care Pronia a vrut ca Elisabeta Rizea să fie mai cunoscută după anii 90 – poate fi o piatră de temelie în formarea ADN. Nu poți gândi o mișcare de revigorare a spiritului național, a tradiției, fără legătură cu cei morți pentru demnitatea acestui neam!

Actualitatea flască și destructurantă a zilelor noastre nu poate fi potențată decât mistic, prin legătura cu strămoșii eroi. Iar singura care poate să refacă acesta legătură este Biserica. De aceea am făcut prima noastră întâlnire ADN în comuniune cu eroii de ieri, în Biserică. Nu se poate altfel! În jurul doctrinelor economice sau politice, a partizanatelor sau doar a împotrivirii la o stare de fapt nefastă nu ai cum să construiești decât cu fragmente ideologice sau cu reacții.

Or Biserica este depozitara vie a Tradiției și a Revelației complete: Sfânta Treime! Ceea ce vom face va fi înlăuntrul acestei realități care este Biserică. Nu, nici pe departe nu vom fi o aripă militantă, ideologică a acesteia, ci doar ne vom calibra faptele în duhul Mamei Neamului Românesc, cum numea Eminescu Biserica Ortodoxă.

Că tot veni vorba de luptătorii anticomuniști… De ce credeți că adevărata istorie a rezistenței anticomuniste, atât interbelice, cât și posbelice, este, în mare parte, ignorată de istoria predată la școală și de mass-media?

Cred că indirect am răspuns la întrebarea asta. Nu poți să ai un neam solid, care să-și cunoască trecutul eroic, și să încerci destructurarea statalității țării pe acest fond puternic. Este de observat și faptul că despre comunism, vorba aceea, „numai de bine”. Una dintre cele mai criminale ideologii nu a avut parte de un proces în țările pe care le-a devastat, sau, dacă au fost tentative, ca aceea împotriva kmerilor roșii din Cambodgia, acuzați de genocid și crime împotriva umanității, acestea au fost mediatizate anemic. Este un boicot media pe acest subiect, iar inițiativele legislative pornite din fostele state comuniste s-au lovit de împotrivirea Comisiei Europene. Anticomunismul fie a devenit un subiect tabu, fie este direcționat în stupidități savante, academizante, la care tinerii nu au acces.

Este un anticomunism elitist și lipsit de efecte, astfel că torționarii care încă mai trăiesc se bucură de pensii grase realizate pe sângele și chinul martirilor acestui neam. Astfel, a devenit „cool” să fii „puțin” comunist și mă uit la studenți cum cochetează cu anarhismul globalist de tipul „occupy” sau cum poartă tricouri cu Che Guevara care, până la urmă, a fost un criminal, chiar dacă Hollywood-ul îi „îndulcește” biografia până la greață. Asistăm la o rescriere a istoriei, iar tinerii sunt primele victime ale acestui fals.

Ce se poate face pentru contracararea acestei direcții?

ADN își propune să scoată la lumina realitatea, pentru că, vorba aceea, cine nu își cunoaște istoria, o poate repeta. Or globalismul are toate datele internaționalismului comunist, iar Vladimir Bukovski, care și-a lăsat tinerețea în lagărele sovietice, a atras atenția într-o carte asupra asemănărilor frapante dintre UE și fostă URSS. Și la noi, gânditori de talia lui Horia Bernea, Sorin Dumitrescu sau Alexandru Paleologu au adus critici acestei direcții anticreștine a unui construct politic lipsit de spirit, în sens larg. Am avut privilegiul unor discuții îndelungi pe această temă cu dl Paleologu, care era un mare admirator al lui Alexandr Soljenițîn, alt mare luptator anticomunist și apărător al Tradiției. Acești gânditori trebuie neapărat citiți, pe lângă vasta literatură a închisorilor. Nimeni nu are scuze că nu știe ce s-a întâmplat dacă are informația la dispoziție. Trebuie doar bunăvoință.

Această bunăvoinţă care lipseşte atât de mult, multora dintre noi… În concluzie, vorbim despre neamul acesta, despre ţară, despre români… dar cum ați defini România și românismul? Toți vor să „trăiască românește”, dar puțini știu despre ce e vorba.

România este colțul de lume pe care ni l-a hărăzit Dumnezeu și pe care trebuie să-l îngrijim, mai ales când este acoperit de acestă neprețuită Mantie Împărătească ce este Ortodoxia. Să trăiești românește înseamnă să suferi pentru țara ta. Cine nu a vărsat niciodată o lacrimă pentru țara lui nu a trăit românește! Pot spune că nu știe pentru ce trăiește. Nu este nimic patetic în ceea ce mărturisesc. Așa cum ne rugăm și plângem pentru cei dragi în suferință, la fel ar trebui să o facem și pentru țara aceasta, măcar din când în când. Lăcrima vărsată pentru țara ta face legătura cu cei care au murit pentru Hristos și pentru acest pământ românesc. Să nădăjduim că Dumnezeu o să se milostivească de noi, chiar așa nevrednici cum suntem. Nepăsarea față de neamul tău este un păcat și sper să nu-l înmulțim. Dragostea pentru ce e românesc trebuie regăsită și afirmată fără emfază, firesc. Iar pe familia ortodoxă poate fi clădită o Românie care să aibă viitor. Sus să avem inimile!

P.S. Cine doreşte să intre în contact cu membrii Alianţei pentru Demnitate Naţională poate accesa pagina de facebook http://www.facebook.com/groups/demnitate.nationala/ . Se lucrează şi la siteul oficial al Alianţei.

Imnul Alianţei pentru Demnitate Naţională

Sursa: http://codrul.wordpress.com