“Interese străine dictează guvernarea. Ponta este o marionetă!”

Probabil te-ai săturat de întrebarea „cine sunt Ei?”. Dar totuşi, cine sunt “Ei”?

Unii pun întrebarea, alţii doar zâmbesc, înţelegând despre cine este vorba. E o denumire generică atunci când avem probleme şi nu mai ştim exact ce să facem. Ei pot fi aproape oricine – în niciun caz oamenii oneşti din această ţară -, sunt cei care nu ne lasă să trăim decent, într-un mediu normal în care să ne fie respectate drepturile fundamentale.

Eşti un fizician de renume, puteai rămâne în străinătate, bine-mersi, însă te-ai hotărât să vii acasă, să construieşti ceva…

Am hotărât să mă întorc, pentru că aici sunt multe lucruri de făcut, eu având o „istorie” de luptă şi studenţească şi sindicală… În momentul în care prin 2010 mi-am dat seama că mai toate structurile astea sunt foarte „infectate” de acelaşi microb pe care-l găsim şi în mediul politic, fiecare trăgând pentru interesul lui, am hotărât să merg mai departe într-o formulă nouă. Am renunţat la clasica metodă „Nu vrem aia, nu vrem cealaltă” şi am adoptat modelul „vrem asta şi prin această rezovare!”.

Independenţa energetică este un lucru pe care toată lumea şi-l doreşte, dar cum şi cu ce preţ?

„Independenţă” este un cuvânt foarte puternic… Când rosteşti cuvintele „independenţă energetică” apare aşa un freamăt în om şi îl prinzi în mreje. Captezi un public care dincolo de acest mesaj nu mai cercetează nimic.

Independenţa este un lucru necondiţionat – tocmai şi de aici denumirea de independenţă -, iar dacă numim independenţă energetică un tip de exploatare sau o incursiune de foarte scurtă durată în zăcăminte, 5-10 ani, nu mai prea seamănă a independenţă.

Ai fost coordonatorul protestelor împotriva exploatării prin fracturare hidraulică a gazelor de şist, proteste ce au avut loc joi în 24 de localităţi din ţară. Ce avem de câştigat şi ce avem de pierdut în urma acestui tip de exploatare?

Uniunea Europeană are un coş comun al resurselor. Toată lumea pune în acel coş, apoi mai toată lumea cumpără la acelaşi preţ. Noi, în acest moment, încă mai beneficiem de nişte preţuri mai mici pentru gazul extras din România de Romgaz, şi-aşa mai departe… Dar, din cauza procedurilor de infrigement, în câteva luni ori plătim amendă ori ridicăm preţul la gaze. Aşadar, indiferent ce gaze s-ar extrage din ţară, preţul lor va creşte, nicidecum nu va scădea, repet, din cauza procedurilor europene. Independenţa care durează cinci sau zece ani mai e independenţă? Ea poate veni doar de la surse regenerabile, inepuizabile. Doar aceste surse te fac independent, sau zăcăminte cum există prin nordul Rusiei sau Canadei estimate la a asigura consumul planetei pentru următorii 10.000 de ani.

Apoi apare problema costului acestor exploatări. Se pare că ajunge să ne coste chiar viaţa însăşi! În Statele Unite, spre exemplu, Agenţia Americană de Mediu a constatat că procesul extragerii gazelor din şist este pe locul doi în producerea gazelor cu efect de seră după arderea cărbunelui. Şi nu mai vorbim de exploatare, ci doar de extracţie! Apoi avem problema contaminării pânzei freatice, atât cu gaz, cât şi cu substanţe otrăvitoare. La această oră, foarte multe puţuri din Statele Unite au scăpări de gaze în pânza freatică şi vedem chiar acum câmpuri închise. Au captat cât de cât gazele, iar lângă sonde există focuri vii. Gazul care scapă este ars, pentru că el fiind incolor şi inodor devine deosebit de periculos. Şi aerul şi solul sunt distruse. Mai e problema acelui lichid cu substanţe toxice care rămâne în pământ după extracţie, o cantitate enormă; cam în cât timp – nu dacă, ci în cât timp! – va ajunge în pânza freatică, în culturi, în reţeaua de apă potabilă. Aici trebuie făcut un studiu.

După principul „cine nu este cu noi este împotriva noastră”, protestatarii au fost acuzaţi că sunt kaghebişti, cunoscută fiind repulsia românilor faţă de „fraţii” de la Răsărit.

Da, această etichetare „prinde” numai pe fondul necunoaşterii detaliilor. E foarte uşor de păcălit lumea pe acest subiect, din cauză că fenomenul fracturării hidraulice la gazele de şist e de o complexitate atât de mare încât nici specialiştii nu se pot pronunţa în toate aspectele lui. Oricum, efectele se văd. Unii oameni le vor în scris, ca într-un final să înţeleagă pericolul care-i pândeşte. Dar de ce toată această campanie? Pentru că trebuie să existe şi un mobil al acestei crime. Şi ajungem la partea cu banii! Iar România, din punctul ăsta de vedere, este un teren propice pentru orice investitor „strategic”. Când se aud cuvintele „investitor strategic” sau „parteneriat public-privat”, în limba română populară înţelegem şpagă şi comision. În momentul în care vrei să îndepărtezi omul de la subiect se creează diversiunile, şi-anume; îl faci kaghebist, vândut al Gazprom, uitându-se că una dintre firmele care au concesionat în vestul ţării este deţinută în proporţie de peste 60% tocmai de Gazprom. Şi-atunci, demolezi foarte uşor această „construcţie” dacă ţi se dă dreptul la replică. Şi noi, cetăţenii, vrem să avem dreptul la replică! Pentru că nu ni s-a dat acest drept, am ieşit să spunem răspicat în stradă că ne opunem acestei metode, am ieşit să mai spunem că vrem anularea acelor hotărâri de guvern prin care s-au concesionat terenurile pentru exploatare, şi de asemenea mai spunem că vrem ca specialiştii să-şi spună cuvântul, ca să încheiem acest subiect odată pentru totdeauna. Şi când auzim specialişti care au un discurs politic să nu-i mai ascultăm pentru că înseamnă că s-au vândut.

Până la urmă, care-ar fi soluţia de ieşire din acest impas?

Soluţia ar fi una simplă şi era scrisă ieri pe un banner: „cetăţeni în stradă, ultima baricadă”. Soluţia este informarea populaţiei – campanii de informare pe această temă – şi deja, la o singură zi de la proteste, vedem cum oficiali ai statului au ieşit să vorbească despre gazele de şist şi au început să se bâlbâie. Au început să spună lucruri trăsnite! Aşadar, ei singuri, puşi în faţa reacţiei populaţiei, se discreditează, sunt în afara subiectului şi vezi că doar şpaga îi mână orbeşte spre înfăptuirea acestui dezastru ecologic.

Ne alegem apoi doar cu „praful de pe tobă”?

Aşa cum spunea Ilie Şerbănescu, redevenţa pe care-ar obţine-o statul în urma acestor exploatări reprezintă cam cât se fură în România într-o singură zi. Şi mai văd că toate acordurile astea petroliere, cum se numesc ele – sunt în afara legii şi a Constituţiei, pentru că Legea petrolului nu se referă la gazele de şist -, sunt şi secrete. Se pare că există şi nişte scăpări ale guvernului; s-au făcut modificări în contracte, fără să le mai aprobe prin hotărâre de guvern. Regal Petroleum a concesionat în 2004 la Bârlad, n-a făcut nimic până-n 2011, au făcut transferul licenţei către Chevron doar prin simpla semnătură a directorului ANRM, s-au schimbat termenii acordului fără a exista vreo hotărâre de guvern. Sunt suspiciuni venite în urma bâlbelor directorului ANRM.

Nu de mult, domnul Ponta îl ataca pe Mihai Răzvan Ungureanu exact pe această temă…

Domnul Ponta minte cum respiră. De fapt, schimbarea modului de abordare în privinţa gazelor de şist ne arată că interese străine dictează guvernarea. Ponta este doar o marionetă! Orice afaceri în care se investesc sume fabuloase aduc după sine comisioane fabulose şi de aceea nu se mai ţine cont de nimic. Mai e şi acea impunere de a se culege tot ce mai e de cules prin lumea asta şi ajungem la dezastru. Dacă acum câţiva ani ni se spunea că agricultura este salvarea noastră în contextul crizei mondiale de alimente, iată că acum nu ne mai salvează, ci o îngropăm de tot prin zonele astea concesionate.

Ce urmează?

Urmează o campanie şi mai agresivă de informare, atacarea în instanţă a unor hotărâri de guvern, continuarea campaniei de semnături anti-fracking în mai toate oraşele mari, colaborarea cu organizaţii civice de protecţie a mediului din străinătate, şi vom organiza nişte evenimente mult mai ample decât cele de joi. Pentru că oamenii au înţeles despre ce este vorba şi au cam terminat cu frica.

autor: Marcel Bărbătei
sursa: cotidianul.ro