Politică

Iniţiative inedite: se anunţă o serie de procese cetăţeneşti împotriva statului

procesSimona Niculescu, militantă pentru drepturi civile, încearcă să trezească România printr-o serie de procese civile împotriva statului român, care se anunţă deschise oricui doreşte să ia parte.

Printr-un comunicat transmis redacţiei, Simona Niculescu, cunoscută pentru acţiunea împotriva statului în cazul Pungeşti, precum şi pentru Manifestul de la Băiculeşti, anunţă o serie de procese care vor fi intentate pentru a îndrepta „situaţia tristă în care a ajuns ţara noastră”.

Simona Niculescu a depus joi la Curtea de Apel Bucureşti, împreună cu avocatul Valentin Achimoiu, o acţiune prin care solicită interzicerea exploatării prin metoda fracturării hidraulice pe teritoriul României şi desecretizarea acordurilor de concesiune ale statului român cu Compania Chevron, datorită problemelor de mediu care sunt asociate cu fracturarea hidraulică.

„Pe data de 16 aprilie 2014 a fost depus la Curtea de Apel Bucureşti primul dintr-o serie de dosare prin care vom opri jaful naţional şi abuzurile de tot felul ce se înmulţesc de la o guvernare la alta. Invocând dreptul la viaţă, la un mediu sănătos, principiul obligatoriu de prudenţă ce trebuie să ghideze orice acţiune a Statului, solicităm oprirea imediată a explorărilor şi a exploatării gazelor de şist până la soluţionarea dosarului de fond. Pe fond solicităm desecretizarea acordurilor de concesiune şi interzicerea exploatării prin metoda fracturării hidraulice pe teritoriul României.

Dosarul „Gazelor de şist” a fost depus primul deoarece începerea exploatărilor este iminentă, împotriva voinţei populaţiei şi în total dispreţ al legislaţiei. Dar vom abordă tot pe cale judiciară şi subiecte precum defrişarea sălbatică a ţării noastre, falimentarea „Hirdoelectrica”, interzicerea mineritului cu cianuri, retrocedările ilegale din Ardeal, înstrăinarea gliei strămoşeşti, sancţionarea efectivă a actelor de corupţie a guvernanţilor, toate răni deschise pe trupul României.”

Cu toate acestea dosarul împotriva gazelor de şişt se anunţă doar unul dintr-o serie mai largă, îndreptată împotriva abuzurilor statului. Niculescu, împreună cu Achimoiu îi invită pe toţi cei interesaţi să se alăture iniţiativei legislative, devenind parte în seria de procese, se arată în comunicatul remis redacţiei:

„Am creat cu ajutorul avocatului Valentin ACHIMOIU cadrul legal ce permite oricărui cetăţean român să participe activ la aceste procese ce sper să devină cetăţeneşti. Acum orice om care deţine informaţii despre subiectele dezbătute va avea posibilitatea să le valorifice în faţa instanţei, ajutând judecătorii să-şi formeze opinia, descoperind adevărul. Instituţiile statului D.N.A, D.G.A, A.N.I, Curtea de Conturi vor fi după caz invitate să se alăture demersului nostru cetăţenesc şi să lumineze judecătorii producând datele ce le deţin. Aşteptăm de asemeni alături de noi geologii, silvicultorii, hidrologii, agricultorii, toţi specialiştii ce pot aduce o informaţie specializată asupra aspectelor ce vor fi dezbătute.

Un apel special este adresat oamenilor de presă, ziariştilor de investigaţie ce au strâns date de multe ori impresionante despre aceste subiecte. Pe de o parte îi invităm să se alăture acestui demers devenind reclamanţi şi producând în instanţă rodul muncii lor, pe de altă parte ajutând la informarea publicului şi mobilizarea energiilor.

Pentru a participa la prima acţiune în instanţă trebuie să achitaţi la primăria domiciliului dumneavoastră o taxă de timbru de 50 de lei (contencios administrativ), să trimiteţi chitanţa însoţită de o cerere de intervenţie la proces şi de actele pe care doriţi să le depuneţi în numărul de exemplare a părţilor la proces, însoţite de observaţiile dumneavoastră asupra relevanţei informaţiilor furnizate în această cauză. Invităm pe cei dornici să participe la acest proces să ne contacteze pe adresa actiuneador@gmail.com. Publicaţia „Argeş Plus” va fi alături de demersul nostru, ocupându-se de centralizarea datelor trimise prin corespondenţă, la adresa : Bd. Eroilor nr. 8, Piteşti, Argeş.”

Autor: Adrian Sturdza

Sursa: Epoch Times

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu