Evenimentele actuale din Grecia reprezinta inceputul marii prabusiri a utopiilor care polueaza – politic, economic, cultural – Europa de peste 40 de ani, mai exact dupa “anul revolutionar 1968”, care a deschis un proces accelerat de abandonare de catre statele occidentale a atributelor suveranitatii nationale, in favoarea filozofiei drepturilor fara obligatii.
Orgiile financiare si bugetare au ajuns, astazi, la scadenta. Intrebarea este cine si cum va plati factura.
Politicienii au devenit, pe parcursul ultimelor decenii, din ce in ce mai anosti. Discursurile lor, intesate cu referiri la “compromis” si “drepturi”, termeni greu opozabili, au mascat faptul ca mai toate “compromisurile” mult laudate erau obtinute prin bani imprumutati, cu ignorarea legilor economice, si nicidecum prin talent politic real de a gasi un echilibru intre interese divergente, dar fara amanetarea viitorului tarilor respective.
Situatia din Grecia nu mai permite solutii de “compromis” de acest gen. Datoria suverana de 340 de miliarde de euro, fara dobanzile care vor continua sa se acumuleze, inseamna 34.000 de euro pe locuitor. Pentru o familie de 4 persoane rezulta suma de 136.000 de euro, adica aproximativ valoarea unui apartament si a unui autoturism.
Semnificatia acestor cifre este ca Grecia nu poate rambursa actuala datorie. Sau o poate face, teoretic, cu pretul aruncarii grecilor care nu sunt cu adevarat bogati in cea mai neagra saracie.
Politica este o arta care inseamna, intre altele, ca liderii unei comunitati nu ar trebui sa ajunga cu spatele la zid, lipsiti de initiativa si optiuni proprii.
Guvernul grec a ajuns intr-o pozitie tragica. Stie, probabil, ca nicio masura de austeritate nu va ajuta la plata unei astfel de datorii, cand numai dobanzile vor slei bugetul pentru urmatorii cel putin 20 de ani. Stie, de asemenea, ca legile austeritatii si privatizarii masive votate, la limita, in Parlament, sunt aproape imposibil de aplicat intr-o tara ca Grecia, unde virusurile socialismului si etatismului au lucrat insidios dupa 1973, afectand grav tesutul social si politic.
Guvernul grec mai stie insa si faptul ca, fara votarea legilor respective, fluxul de euro – tipariti de Banca Centrala Europeana (BCE) din Frankfurt – s-ar putea opri. Toti analistii observa ca intr-un astfel de scenariu BCE si bancile private creditoare, in special din Franta si Germania, ar fi puternic lovite, cu posibile efecte globale.
Putini sunt insa interesati de posibilele efecte in Grecia: sistarea platii salariilor, inclusiv pentru politie, armata, pompieri etc. Demotivarea brusca a acestor institutii, mai ales in actualul climat social, ar deschide calea anarhiei, cu doua posibile consecinte: instaurarea unui nou regim politic sau o criza in plan extern.
La Atena, liderii greci incearca cu disperare sa castige timp si sa evite trimiterea tuturor bugetarilor acasa. Ce motivatii exista insa la Bruxelles, Paris si Berlin? Sa nu fi inteles nimeni, in capitalele respective, ca Grecia nu are nicio sansa sa ramburseze vreodata o astfel de datorie?
Ezitarile liderilor europeni in fata tragediei Greciei se explica simplu: in tarile lor, bancile sunt atotputernice, nu politicienii. Dupa adoptarea euro in 2001, bancile europene au imprumutat Grecia, in mod lacom si iresponsabil, fara ca vreo autoritate publica din UE sa fi obiectat.
Mai grav, BCE insasi a intrat in acest balet fatal, cumparand masiv obligatiuni de stat grecesti. Vorbim de oameni bine informati, care stiau prea bine ca Grecia (si grecii) se imprumuta mult peste posibilitati. In alte vremuri, cand politicienii lasau bancile sa falimenteze fara sa clipeasca, nimeni nu ar fi dat astfel de imprumuturi. Astazi, insa, politica “drepturilor” este tot mai scumpa, iar politicienii au nevoi tot mai mari.
Avem astfel un “joc” in trei. Pentru ca isi permit, BCE si bancile private din Franta si Germania refuza sa accepte vreo pierdere si ii prezinta lui Nicolas Sarkozy si Angela Merkel doua alternative: fie “transfera” dezastrul financiar din Grecia pe spinarea contribuabilului din Franta si Germania, fie obliga Guvernul grec, via UE, sa scoata banii din piatra seaca. Ingroziti de perspectivele electorale ale primei variante, Sarkozi si Merkel arunca, la randul lor, problema premierului grec Papandreou, care nu mai are decat varianta de a pune Grecia la plata.
Cand ciclul aruncarii problemei se va intrerupe, mare prabusire va incepe. Un singur lucru este previzibil: BCE, bancile private si bogatii Greciei nu isi vor asuma vreo responsabilitate, nici nu vor plati vreun euro. Sarcina va reveni celor care au luat lozinci in serios sau au preferat sa nu-si puna intrebari incomode. Chiar daca, asa cum crede Mircea Geoana, politicienii “nu pot” cere unui popor 10 ani de austeritate, cu siguranta ei pot sa-l nenoroceasca pentru cel putin 100 de ani, fara mari eforturi.
sursa: ziare.com
Adauga comentariu