Site icon gandeste.org

Înainte de scadenţă: Ungaria a rambursat în totalitate împrumutul luat de la FMI

Ungaria a rambursat în totalitate împrumutul acordat în 2009 de FMI pentru a ieşi din criză şi şi-a achitat astfel datoriile faţă de această instituţie, a anunţat miercuri Banca Centrală Ungară, potrivit AFP, citată de Agerpres.

“În 6 august, Banca Centrală Ungară (MNB) a rambursat în totalitate suma restantă în baza unui împrumut acordat de FMI în iunie 2009”, a indicat Banca pe site-ul său internet.

Ungaria a primit un împrumut de aproximativ 1,45 miliard de euro în 2009, a doua tranşă în cadrul unui ajutor de 11,7 miliarde de euro acordat de FMI Ungariei în 2008, în plină criză financiară, pentru a evita falimentul ţării.

“Astfel, nu mai există datorie restantă faţă de Fond”, a adăugat Banca centrală.

În iulie, guvernatorul Gyorgy Matolcsy, un apropiat al premierului  Viktor Orban, indicase FMI că poate să-şi închidă biroul reprezentanţei la Budapesta pentru că ultimele sume datorate Fondului vor fi rambursate înainte de sfârşitul anului şi deci înaintea scadenţei, prevăzută iniţial pentru 31 martie 2014.

Autor: George Anghel

sursA: cotidianul.ro


Exit mobile version