Analize și opinii Politică

În pregătire, un “plan de ansamblu” vizând ieşirea din criză a zonei euro

Şefii a patru instituţii europene pregătesc la ora actuală un “plan de ansamblu” pentru ieşirea din criză a zonei euro, informează ziarul german “Welt am Sonntag”. Şeful Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, preşedintele UE Herman Van Rompuy, preşedintele Comisiei Europene José Manuel Barroso şi preşedintele Eurogrupului Jean-Claude Juncker au primit, încă de luna trecută, misiunea de a concepe o “foaie de parcurs” a reformelor ce au drept obiectiv scoaterea zonei euro din actuala situaţie economică şi financiară din ce în ce mai gravă. Acest plan urmează să fie prezentat la summitul european ce va avea loc la sfârşitul acestei luni. Sunt în studiu: întărirea puterilor instituţiilor europene asupra bugetelor naţionale, crearea unui organism de supraveghere a sectorului bancar dotat cu noi competenţe, o armonizare a politicilor fiscale, a politicilor externe, a politicilor în domeniul impozitelor, al securităţii, precum şi o reformă a programelor de ajutoare sociale. După cum se vede, toate aceste obiective  ţin de politici interne ale membrilor Uniunii Europene care au semnat Pactul bugetar european şi sunt de competenţa Guvernelor.

George Soros: Europa are un răgaz de trei luni pentru salvarea euro

“În opinia mea, afirmă miliardarul  american George Soros, autorităţile din zona euro  dispun de o «fereastră» de doar trei luni în care mai au posibilitatea să-şi corecteze erorile şi să inverseze tendinţele actuale”. Prin autorităţi, adaugă Soros, am în vedere în principal Guvernul german şi Bundesbank întrucât, într-o criză, creditorii sunt cei ce  deţin puterea şi nimic nu se poate face fără sprijinul Germaniei. Care este motivul pentru care miliardarul Soros stabileşte un răgaz de trei luni? Peste trei luni, avertizează el, “economia germană va  cunoaşte şi ea o tendinţă de descreştere, iar Angelei Merkel îi va fi tot mai greu să convingă opinia publică germană să accepte responsabilităţi suplimentare faţă de Europa”.

Impasul politic din zona euro împinge în jos bursele şi moneda euro

Divergenţele dintre liderii europeni privind strategia de soluţionare a crizei datoriilor de stat continuă să împingă în jos bursele şi moneda euro, după scăderi puternice pe pieţele asiatice.
Protagoniştii sfârşitului de săptămână au fost cancelarul german Angela Merkel, premierul spaniol Mariano Rajoy şi ministrul francez al Finanţelor, Pierre Moscovici, ale căror declaraţii subliniază atât dificultăţile de ordin politic care împiedică statele din zona euro să stabilească un plan anticriză decisiv, cât şi izolarea liderului german în dezbaterea ideologică privind cea mai bună abordare a problemelor economice şi financiare cu care se confruntă blocul monetar.
Rajoy a afirmat, sâmbătă, că liderii europeni ar trebui să consolideze măsurile şi mecanismele de sprijinire a băncilor din zona euro, potrivit Bloomberg. Declaraţia liderului de la Madrid se adaugă presiunilor asupra Germaniei de a accepta idei noi pentru rezolvarea crizei din zona euro, dincolo de măsurile de austeritate care au contribuit la revenirea economiei europene în pragul recesiunii.
Într-o adresare separată, Merkel a afirmat, în aceeaşi zi, că nu va accepta sub nicio formă ideea unor obligaţiuni comune la nivelul zonei euro, garantate de Germania.
Moscovici, ministrul de Finanţe al Franţei, a declarat duminică la postul de radio RTL că băncile-problemă din zona euro ar trebui sprijinite prin Mecanismul European de Stabilitate – fondul permanent de urgenţă al blocului monetar – şi nu prin Guvernele naţionale.
“Trebuie să ne orientăm spre o uniune bancară”, a afirmat oficialul francez.
Săptămâna trecută, un oficial apropiat Angelei Merkel a afirmat că orice solicitare de ajutor destinat băncilor trebuie să vină din partea Guvernelor, care trebuie să-şi asume poziţia de garantori.
Merkel şi ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schaeuble, i-au cerut lui Rajoy să accepte un program de finanţare externă, potrivit revistei Der Spiegel, care nu a precizat sursa informaţiilor.
Potrivit unor surse europene citate de El Pais, UE exercită de asemenea presiuni asupra Spaniei să accepte un împrumut internaţional.

Criza bancară se deteriorează

Între timp, pieţele se pregătesc pentru deteriorarea crizei bancare din Spania şi pentru eventuala ieşire a Greciei din zona euro, care va fi decisă probabil de alegerile generale din 17 iunie.
Indicele Stoxx Europe 600 al celor mai importante acţiuni europene a scăzut în prima parte a şedinţei de luni cu 0,4%, iar moneda euro era în scădere cu 0,1% faţă de dolari, la 1,2418 dolari, aproape de minimul ultimilor doi ani.
Pieţele asiatice au înregistrat de asemenea corecţii în prima şedinţă a acestei săptămâni. Indicele Hang Seng al Bursei de la Hong Kong a pierdut luni 2,3%.
Indicele general Topix al Bursei de la Tokyo este la cel mai scăzut nivel din 1983, după datele dezamăgitoare privind piaţa forţei de muncă din SUA şi sectorul serviciilor din China, care au antrenat îngrijorarea investitorilor faţă de perspectivele de creştere economică.
Totodată, Ciprul pare că se apropie rapid de un acord de finanţare externă, dacă nu se va reuşi recapitalizarea Cyprus Popular Bank, a declarat duminică Panicos Demetriades, membru în Consiliul Guvernator al Băncii Centrale Europene.
Dobânda obligaţiunilor Germaniei cu maturitatea la doi ani a coborât sub zero pentru prima dată săptămâna trecută, investitorii preferând siguranţa titlurilor germane în defavoarea perspectivelor de profit. Randamentul obligaţiunilor Spaniei cu scadenţa la 10 ani a depăşit 6,5%, apropiindu-se de pragul critic de 7% la care Grecia, Portugalia şi Irlanda au cerut finanţare externă.
Încercând să restaureze încrederea în sistemul bancar spaniol, Mariano Rajoy a cerut statelor din zona euro să cedeze suveranitate către o autoritate fiscală europeană şi s-a poziţionat în sprijinul apelurilor lansate de Comisia Europeană privind o “uniune bancară”, care ar presupune o autoritate centrală de reglementare şi un fond european de garantare a depozitelor.
Opoziţia cancelarului Merkel faţă de finanţarea în comun a statelor din zona euro a fost atacată duminică de premierul italian Mario Monti, care a declarat pentru ziarul grec To Vima că obligaţiunile comune la nivelul blocului monetar vor apărea în final, într-o formă sau alta.
Monti va găzdui pe 22 iunie, la Roma, o întâlnire la care vor participa Merkel, Rajoy şi preşedintele francez Francois Hollande, pentru discuţii de pregătire înaintea summit-ului UE de la sfârşitul acestei luni.

Maria Capitaine

sursa: curierulnational.ro

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • E f. dificil de explicat in cateva cuvinte. Toata aceasta fierbere vine dintr-o singura directie: a celor cu bani. Sunt interesati numai de slvarea depozitelor monetare si mai ales a creantelor aferente. Doar ca fenomenul economic e unul obiectuv si ar trebui privit in intregul lui, nu doar partea care-i intereseaza pe “unii”.
    Din pacate “masurile anticriza” preconizate de desuveranizare fiscala (si aici se intrevede ceea ce nu am vazut pana acum in ceea ceea ce e Uniune Europeana – un nou tip de dictatura, cea financiar-monetara) pot vea efectul scontat pe termen imediat dar se vor razbuna in faza imediat urmatoare prin recesiunea indusa in economie, adica scaderea suplimentare a fluxului de circulatie a marfurilor cu repercursiuni asupra posibilelor noi creditari in economie. Asta privit numai din directia mediului bancar.
    Nu exista masuri anticriza. Criza aceasta este imanenta sistemului capitalis si reprzinta ultima faza de evolutia a acestuia – DECLINUL.
    Masa monetara este unica. Ea nu poate fi simultan si in circulatia marfurilor si imobilizata in depozite bancare, deja in cifre astronomice.
    Aceasta este esenta cauzei si mecanismului crizei, capitalul care urmareste un profit. Iar G. Soros e unul din sutele de mii de artizani ai crizei. Totul pe lumea asta are o curba de evolutie si desigur si capitalismul. Acum se afla in faza avansata pe palierul descendent al curbei. Explozia tehnologica, bine confinata si controlata, inca, ii va grabi sfarsitul. Paradoxal, aceste doua elemente sunt incompatibile.Principiul complementaritatii din fizica se extinde si in economie.