C O N T R A P R O P A G A N D Ă

În curând ni se va lua şi dreptul de a ne opune exploatării gazelor de şist

Într-un moment când tot mai multe state îşi manifestă reticenţa cu privire la exploatarea gazelor de şist, Uniunea Europeană le pregăteşte ţărilor membre o nouă surpriză otrăvită, mergând pe actuala linie a limitării dreptului de suveranitate naţională, în folosul marilor companii.





Mai precis, este vorba de negocierile actuale privind încheierea unui controversat Acord Economic şi Comercial Comprehensiv (Comprehensive Economic and Trade Agreement – CETA) între UE şi Canada, care va avea mai multe prevederi în flagrantă contradicţie cu drepturile omului, dar şi cu suveranitatea statală.


Primele semnale de alarmă au fost trase anul trecut de internauţi, care au observat că proiectul acordului conţine mare parte din prevederile nedemocratice privind dreptul de proprietate intelectuală, care ar fi trebuit legiferate prin defuncta iniţiativă ACTA.

Iată că, la un an după această primă controversă, proiectul de acord în cauză revine în atenţia publicului prin limitările pe care le aduce unui alt drept considerat fundamental, până acum: dreptul fiecărui stat de a decide dacă să permită sau nu exploatarea gazelor de şist pe teritoriul său.

Pe scurt, dacă acordul economic UE-Canada va fi semnat în forma sa actuală, el le va da investitorilor dreptul de a contesta în instanţă o eventuală interdicţie decisă de autorităţile unui stat privind exploatarea gazelor de şist prin metoda fracţionării hidraulice.

  • Un raport neliniştitor

Un raport dat publicităţii luna trecută de trei ONG – Corporate Europe Observatory, The Council of Canadians şi Transnational Institute – analizează dezbaterea publică asupra fracţionării hidraulice în opoziţie, interesul companiilor firmelor canadiene care explorează şi exploatează gazele de şist în Europa, şi impactul clauzei de protecţie a investiţiilor propusă prin proiectul acordului CETA.

Documentul elaborat de cele trei ONG examinează, ca studiu de caz, un proces intentat statului canadian de compania Lone Pine Resources Inc., care încearcă astfelsă ridice un moratoriu asupra fracţionării hidraulice şi, în acelaşi timp, să obţină compensaţii financiare importante din parte autorităţilor canadiene. Dacă mecanismul de soluţionare a disputelor prevăzut de acordul CETA va fi adoptat, această situaţie se va repeta şi în Europa, iar guvernele care se vor opune exploatării gazelor de şist ar putea fi obligate de instanţă nu numai să anuleze interdicţia, dar şi să plătească sume importante firmelor de gaze, avertizează autorii raportului.

  • Ţări care au adoptat o poziţie fermă

Nu mai este o noutate pentru nimeni că exploatarea gazelor de şist prin fracturarea hidraulică a rocilor subterane implică serioase riscuri de mediu, iar multe state europene şi-au manifestat reticenţa, dacă nu chiar opoziţia făţişă faţă de acest subiect.

Franţa şi Bulgaria au interzis deja această metodă de extracţie pe teritoriile lor,România, Irlanda, Cehia, Danemarca şi landul german Renania de Nord-Westfalia au adoptat moratorii până la finalizarea unor studii ştiinţifice privind efectele asupra mediului, iar Norvegia şi Suedia au declarat fracţionarea hidraulică ca fiind neviabilă economic. Mai multe proiecte în domeniu au fost deja anulate în Austria şi Suedia, cu pierderi implicite pentru firmele ce le-au iniţiat.

Totuşi, corporaţiile transnaţionale din industria petrolului şi gazelor nu sunt deloc dispuse să renunţe la veniturile uriaşe pe care le-ar aduce gazele de şist şi caută mereu noi căi prin care să lupte împotriva interdicţiilor şi moratoriilor.

În ciuda opoziţiei manifestate de opinia publică, proiecte de exploatare a gazului prin metode neconvenţionale sunt în curs de reallizare în Spania şi Polonia, iar în Franţa – deşi sub incidenţa unui moratoriu – industria gazelor încearcă să demareze proiecte similare, profitând de anumite neclarităţi legislative, afirmă autorii raportului, citaţi de corporateeurope.org.

Aceste eforturi în sprijinul dreptului fiecărui guvern de a decide propria politică de mediu sunt cu atât mai importante cu cât, în prezent, nu există un consens politic la nivelul UE privind fracţionarea hidraulică.

Singura încercare de a uniforma poziţia la nivelul Uniunii a fost făcută în septembrie 2012 de Parlamentul European, care a propus un moratoriu pe întreg teritoriul UE; totuşi propunerea a fost respinsă, fiind votată doar de o treime din parlamentarii europeni – dovedind astfel că marile corporaţii ştiu să facă lobby în mod profesionist şi foarte convingător.

Marile corporaţii se folosesc de „intermediari” canadieni

Pe fundalul acestei atitudini incerte la nivelul „Bătrânului Continent”, UE şi Canada negociază de câţiva ani un acord de liber schimb care, printre altele, ar putea ameninţa autoritatea guvernelor naţionale de a interzice fracţionarea hidraulică.

Deja, mai multe companii – în majoritate canadiene – au început să caute gaze de şist în mai multe state europene. Astfel, subsidiara canadiană a gigantului francez Total forează în Danemarca, Polonia şi Franţa, subsidiara canadiană a americanilor de la Chevron explorează în Polonia şi se pregăteşte să înceapă în România şi Lituania, Shell a semnat în Ucraina cel mai mare contract pentru gaze de şist din Europa, în valoare de 10 miliarde USD, iar în 2011 ExxonMobil a semnat un acord cu compania de stat ucrainiană Naftogaz, după ce Renania de Nord-Westfalia i-a blocat planurile de investiţie pe teritoriul său.

Alte firme de pe continentul nord-american interesate de gazele de şist europene suntConoco Philips, Halliburton, Enegi, Talisman şi Encana.

Se observă tendinţa marilor corporaţii de a opera în domeniul gazelor de şist europene folosind „intermediari” canadieni, tocmai pentru a profita de prevederile viitorului acord CETA, care va favoriza firmele canadiene cu afaceri în Europa.

Printre aceste prevederi sunt cele privitoare la aşa-numitele Bariere Tehnice ce limitează Comerţul şi Cooperarea Reglementată (Technical Barriers to Trade and Regulatory Cooperation), care le vor conferi autorităţilor canadiene o mai mare putere de a influenţa deciziile guvernelor din statele Europei referitoare la protejarea interesului public.

De asemenea, CETA va include un mecanism prin care un investitor canadian va putea să stingă un litigiu cu un guvern naţional din cadrul UE fără a recurge la justiţie, prin înţelegeri bilaterale.

Procedeul, denumit în limba engleză ‘investor–state dispute settlement’ (înţelegere de soluţionare a disputelor dintre investitor şi stat) este subiectul unei controverse aprinse, fiind utilizat de firmele miniere şi energetice pentru a înlătura măsuri dispuse în interesul public şi a-şi maximiza, astfel, profitul.

Dacă CETA va fi adoptat în forma sa actuală, prin acest mecanism, corporaţiile înregistrate în Canada nu numai că vor putea anula – în justiţie sau prin înţelegeri extra-judiciare – moratoriile asupra fracţionării hidraulice, dar vor obţine şi milioane de dolari ca despăgubiri plătite din banii publici pentru lezarea intereselor comerciale şi de afaceri pe care le au în respectivele state.

  • Lone Pine Resources Inc. – precedentul nedorit creat de NAFTA

După cum afirmă raportul celor trei ONG, există deja precedente care indică direcţia în care se doreşte a fi îndreptată şi Uniunea Europeană.

Deşi au intrat mai recent în atenţia publicului european, controversele în jurul gazelor de şist nu sunt ceva nou. Ele au apărut cu mulţi ani în urmă în America de Nord, iar în Statele Unite au fost deja tranşate în favoarea marilor companii – nimic neobişnuit pentru SUA, unde corporaţiile fac legea de peste un secol, cu ajutorul unui sistem impecabil de lobby, care acolo este perfect legal, deşi la noi ar trece drept corupţie pe faţă.

Cum în SUA gazele de şist sunt exploatate de ani buni şi fără oprelişti, multinaţionalele americane de profil au pus ochii pe resursele din provincia canadiană Quebec, mai precis dintr-un perimetru localizat în zona fluviului St. Lawrence River, estimat a conţine 5,1 trilioane de metri cubi de gaze de şist (de fapt tot gaze naturale, însă conţinute difuz în rocă, nu sub forma tradiţionalelor pungi de gaz). Cunoscând controversele din jurul fracţionării hidraulice (poluarea apei freatice, destablizarea solului etc.), opinia publică din zonă s-a mobilizat exemplar şi a obligat guvernul provinciei Quebec să impună, în 2011, un moratoriu, pe baza recomandărilor emise de o comisie formată din experţi în protecţia mediului.

Noul guvern provincial ales în 2012 a promis să extindă moratoriul la nivelul tuturor proiectelor de gaze de şist, din întreaga provincie. În acest punct, firma de gaze Lone Pine Resources Inc. a hotărât că este momentul să se folosească de drepturile conferite investitorilor prin acordul nord-american de liber-schimb NAFTA şi să ceară în justiţie ridicarea moratoriului, precum şi plata unor daune în valoare de 250 milioane USD.

Lone Pine pretinde că moratoriul reprezintă „o revocare arbitrară, capricioasă şi ilegală a drepturilor sale de a explora prezenţa petrolului şi gazelor” şi acuză guvernul din Quebec că a acţionat „contrar interesului public”, deşi moratoriul beneficiază de sprijinul masiv din partea opiniei publice.

Procesul este pe rol, iar şansele Lone Pine resources de a câştiga sunt considerabile, având în vedere că se prevalează de prevederile NAFTA – un acord semnat şi de Canada. Conform autorilor raportului ONG, este foarte probabil ca judecătorii să decidă că dreptul de a face profit, conferit firmei Lone Pine de NAFTA,să fie mai puternic decât dreptul comunităţilor de a se opune proiectelor cu efecte distructive asupra mediului.

Consecinţa unui verdict favorabil corporaţiei va fi că firmele ce explorează şi exploatează gaze de şist îşi vor putea continua activitatea cu riscuri minime, în timp ceautorităţile care ar dori să se opună vor fi descurajate prin ameninţarea că ar putea plăti compensaţii uriaşe, dacă pierd procesele care le vor fi intentate.

Cazul Lone Pine este foarte semnificativ şi pentru continentul european, unde situaţia se va repeta, în caz că UE instituie, cu ajutorul CETA, o protecţie a investitorilor similară cu cea acordată prin NAFTA.

În mod clar, astfel de prevederi ar oferi corporaţiilor drepturi nedemocratice şi nerezonabile de a se opune – în justiţie – moratoriilor asupra fracţionării hidraulice, lezând astfel interesul public.

În aceste condiţii, merită amintit şi că Gabriel Resources – firma care promovează cu atâta obstinaţie proiectul Roşia Montană – este înregistrată tot în Canada. Simplă coincidenţă?

Dan Bărboi

sursa: financiarul.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss