Site icon gandeste.org

IMIGRANŢI în propria ţară!

De mai bine de 20 ani, asistăm neputincioşi la trimiterea la fier vechi a României şi la expulzarea (economică) a poporului român. De mai bine de 20 de ani, ni se tot spune pe toate canalele posibile şi mai ales de către diverşi aşa-zişi guru economici de canal că statul trebuie să iasă din economie fiindcă e cel mai prost administrator, dar statul suntem noi?!

Şi uite aşa se face că toate monopolurile statului se privatizează iar restul se trimite la fier vechi. Şi nimeni nu ne-a avertizat: să ne ferească Cel de Sus de monopolul privat! Urmarea o simţim în fiecare zi plătind factura la gaze, energie, apă şi … canal, carburantul la pompă şi, în curând, aerul pe care îl respirăm. Şi nu ştiu cum se face că toţi competitivii, harnicii, competenţii, corecţii şi alţi …ii din vestul Europei nu se aruncă să cumpere decât societăţi din acele sectoare ale economiei care sunt sub o formă sau alta ex monopoluri de stat. Sub oblăduirea statului, acestea devin şi mai profitabile decât ne-a trecut nouă prin cap vreodată (vezi profitul PETROM, E-ON, CEZ, GDF SUEZ, APA NOVA etc). Iată cum se explică majorările de preţuri- mascate sub teoria liberalizării pieţei (ciudat cum niciodată preţurile nu au scăzut), noile taxe, timbre etc.

Pe lângă toate aceste privatizări, mai observăm că în aceiași “mai bine de 20 de ani”, un alt segment economic care a creat “mari” oameni de afaceri a fost cel care gestionează bugetele publice, indiferent că vorbim de buget național ori județean, local ba chiar și cel al comunelor. În piața liberă din România, e mai greu să supraviețuiești, dacă nu chiar imposibil pentru toți “marii” oameni de afaceri (vezi Patriciu), fie ei români ori străini. Dacă nu curge “ajutorul” de la robinetul public sau nu este reglementat de stat prin intermediul diverselor ministere, autorități, agenții, consilii și comisii sau în ultimă instanță de către “aleșii” noștri din consilii (general, județean, local), nu este de interes pentru oamenii de afaceri români, străini, companii sau investitori instituționali fiindcă nimeni nu mai vrea să riște. Ca și la circ, salturile nu se mai fac fără coarda de siguranță. Și cum e plin de coarde în Romania ultimilor 20 de ani, de plasă nu a mai fost nevoie.

Mă întreb ce se va întâmpla cu NOI, ROMÂNII după ce România va fi tăiată și trimisă la fier vechi, casată și închisă, cu toate resursele în mâinile altora,  independentă  energetic (?!) la preț de Europa și la salarii de România, cu o economie controlată în totalitate de la Berlin, Paris, Londra, Washington, Bruxelles sau Moscova, fiindcă- nu-i așa, Economicul dicteaza Politicului?!

După ce am contribuit la PIB-ul altor țări și ni se vor închide toate ușile (granițele), va trebui să ne întorcem și să ne stabilim într-o țară care nu va mai fi a noastră și vom fi  devenit cu toții  IMIGRANȚI în propria țară!

Autor: Laurențiu Nicodim

sursa: gandeste.org

Exit mobile version