Prima răsturnare din schema Trump, ce pare a întoarce clișeele actuale pe dos, ar fi migrația capitalului spre salarii mari, și nu mici, ceea ce este împotriva firii înseși a capitalului și deci ilogică.
Marile companii americane – tocmai cele care au inventat externalizarea masivă a localizării lor din America salariilor mari către țări cu salarii mai mici, și mai ales mici de tot – ar urma să se înfrâneze să mai facă așa ceva, înființând locuri de muncă în America. Aceasta cred că este o poveste cu cocoșu’ roșu! Totul se va transforma probabil într-un fel de farsă, în care marile trusturi americane vor anunța niscai astfel de măsuri de ochii lumii și de gura lui Trump și, în rest, vor face ce știu, căci, în domeniu, eventualul patriotism al firmelor americane intră direct în contradicție cu producerea sfântului profit!
Răsturnări se pot produce însă în cazul introducerii unor taxe care să protejeze piața internă americană, precum și a unor reglementări care să dezavantajeze imigrația, iar cei afectați din afară vor fi nevoiți să adopte măsuri de retorsiune. Implicațiile concrete vor depinde evident de amploarea farsei jucate de companiile americane în SUA. Este foarte greu de prefigurat impactul în privința fluxurilor internaționale de investiții, pentru că doar o parte a acestora urmează atractivitatea salariilor mici, grosul (legat de tehnologiile noi) îndreptându-se, dimpotrivă, spre locurile unde au a înlocui forță de muncă scumpă, și nu ieftină.
A doua mare răsturnare ar fi legată de inversarea transferurilor, care duduie de 30 de ani, dinspre muncă spre capital și dinspre săraci spre bogați. Ofensiva capitalului asupra muncii n-a fost niciodată mai puternică și mai devastatoare și niciodată săracii Americii n-au fost mai săraci, iar bogații mai bogați. Este în firea capitalului! Ca atare, o inversiune este ilogică și improbabilă! O agresiune similară a capitalului asupra muncii și a bogaților asupra săracilor n-a mai existat, în istoria capitalismului, decât la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX și problemele pe care le-a pus atunci au explodat într-o succesiune rapidă de două războaie mondiale și în două degenerări societale majore: nazismul și comunismul. O moralizare a capitalului – incluzând raporturile dintre muncă și capital și „tunderea“ inegalităților sociale – este cunoscută doar în perioada în care acesta s-a aflat sub presiunea internațională a comunismului! Dar capitalism care să se asaneze singur este ceva improbabil! Nu întâmplător, când a scăpat de comunism și a rămas singur a dat iama printre cei cu munca și cu sărăcia!
În sfârșit, poate cea mai ilogică și deci mai improbabilă va fi retracția sau contracția colonială, mai ales că ar fi, culmea!, promovată de colonializatori, și nu de colonializați! Dacă ne gândim la ceea ce ar urma să facă marile companii americane în schema Trump, ar fi vorba de o dare înapoi a mult cântatei în ultimele decenii „globalizări“. Ce este globalizarea altceva decât colonialismul cel mai profund, cel mai pur și cel mai eficient?! Au același sens unic: de la colonializatori spre colonializați, niciodată invers! Colonializații n-au niciodată vreo șansă și nu mai rămân cu nimic din bogățiile lăsate lor de Dumnezeu, precum și din munca lor. O bună parte din prosperitatea amețitoare a bogaților Americii are drept sursă coloniile globalizării americane. O retracție a globalizării din partea exact a celor care profită de ea este ilogică și, personal, nu cred în așa ceva! Globalizarea este cel mai feroce dintre colonialismele cunoscute în istoria capitalismului, a generat cele mai adânci decalaje de dezvoltare în lume și de departe cea mai profundă și de amplitudine inegalitate socială, pentru că i-a detonat pur și simplu pe săracii țărilor sărace, dar i-a cuprins și pe săracii țărilor bogate! Este de ajuns să urmărești traiectul banului în globalizare: pleacă ceva mărunțiș din țările bogate, este multiplicat fabulos prin exploatarea salariilor mici din țările sărace și se întoarce în țările bogate, înzecit, dar nu la cei de la care a fost luat (clasa mijlocie, contribuabili), ci numai la bogați, care în ritm alert devin mereu mai bogați, în timp ce săracii devin mereu mai mulți și mai săraci. Îi vedeți pe bogații Americii renunțând la această schemă?! Eu nu!
Autor: Ilie Șerbănescu
Sursa: Cotidianul
Adauga comentariu