Frati romani, panta pe care aluneca neamul romanesc este o realitate cruda, care ar trebui sa ne inspaimante, sa ne puna serioase probleme, sa ne preocupe la modul cel mai serios. Cred ca fiecare roman in parte ar trebui sa aibe pe ordinea de zi, pe primul loc in aceasta ordine de zi aceasta problema deosebit de grava a neamului romanesc. De ce? Fiindca ne pierdem pe zi ce trece identitatea de orice natura ar fi ea, culturala si spirituala in primul rand.
Sa nu uitam, dragii mei dragi, ca pe aceste meleaguri a trait un popor ortodox, dreptcredincios adica, iar tot ce au cladit de-a lungul veacurilor inaintasii nostri, a avut stransa legatura cu ortodoxia, cu credinta curata in Dumnezeu. Asa cum zice Scriptura, prin Mantuitorul nostru Iisus Hristos:” Cel ce nu aduna cu mine, risipeste”. Pamintul acesta a dat omenirii oameni de inalta tinuta morala si de sfintenie, de mare valoare, a umplut cerul de sfinti.Sa privim calendarul nostru ortodox si sa ne cutremuram de multimea sfintilor de-a lungul veacurilor de istorie.Si sa enumeram numai cateva: Paisie de la Neamt, Nicodim de la Tismana, Ghelasie de la Ramet, Calinic de la Cernica, Cuvioasa Paraschieva de la Iasi, Teodora de la Sihla, vasile de la Poiana Marului, etc. Ar fi trebuit sa incepem cu perioada daco-romana, amintind sfintiii Epictet si Astion, Kamasis, Filipos, Zoticos, Attalos de la Niculitel si toti episcopii martiri sub prigonitorii romani din aceasta perioada. Apoi perioada contemporana in care amintim sfinti ca Arsenie Boca, Ilie Cleopa, Paisie Olaru, Teofil Paraianu si miile de martiri din temnitele comuniste, amintind aici cu precadere Aiudul. Mari romani care s-au jertfit pentru tot ce este romanesc au fost poetul Grigore Vieru, Ion Aldea Teodorovici si sotia lui Doina Teodorovici si multi altii pe care nu-i stim. Deci exemple avem numai ca fiecare din noi avem o datorie sfanta fata de tara si fata de Dumnezeu: sa ducem mai departe ceea ce ne-au lasat inaintasii nostri, astfel implinindu-ne datoria sfanta fata de Dumnezeu si fata de neam.
Chemarea acestui neam este una inalta, providentiala si nu una a uitarii radacinilor, a asternerii prafului peste laurii istoriei si peste sangele varsat al miilor de martiri romani de-a lungul timpului.Martirii s-au jertfit pentru noi, ca noi sa fim liberi , iar noi ce facem? Intram din ce in ce mai mult in duhul secular al acestei lumi subjugate numai de valori materiale, ne lasam coplesiti de mediocritate si de lipsa de cultura si spiritualitate. Am uitat sa ne cinstim eroii, batrinii, am uitat de sfanta Biserica, am uitat sa fim cuviosi si jertfelnici, am uitat sa traim romaneste.Am uitat, intr-un cuvant, sa ne facem datoria.Sa nu uitam ca omul este chemat spre cele ceresti si nu spre cele pamintesti. Omului I s-a acordat cinstea de a fi regele creatiei si totodata de a fi intocmai ca ingerii lui Dumnezeu. Deci trebuie sa traim ingereste si nu sa ne incurcam in grijile acestei lumi desarte, precum spune Scriptura: “Cautati mai intai imparatia cerurilor si toate celelalte se vor adauga voua.” Care “celelalte”? Adica cele materiale, de care nu trebuie sa ingrijim, caci are Dumnezeu grija sa le adauge. Dar noi avem putina credinta. Sa punem deci pe primul rand sufletul si cele spiritual si sa ne amintim de pilda Mantuitorului cu pasarile cerului care nu ara si nu secera.
Disparem ca neam nu numai prin moartea noastra spirituala si culturala ci si la modul propriu-zis:prin pacatul avortului care s-a inmultit infiorator de mult, scazind natalitatea si deci viitorul biologic al acestui neam. Nu se mai nasc copii, tot din necredinta noastra si din grija materiala care ne sufoca.Bunicii nostrii aveau cite 10-12 chiar si 15 copii si toti erau sanatosi si ajungeau oameni mari si pe care societatea se poate baza.Azi cabinetele medicale savarsesc avorturi pe banda rulanta si mii de copii dispar anual. Mamelor opriti-va! Acest pacat este infiorator de grav in fata lui Dumnezeu. Opriti-va si pocaiti-va pana nu este prea tarziu. Faceti copii si spovediti aceste pacate ca sa se ierte si sa-l imbunati pe bunul Dumnezeu, altfel osanda va fi vesnica.Renuntati la contraceptive si la blestematia ferelii, asa cum o numeste Parintele Arsenie Boca. Caci asta este menirea femeii, una inalta, aceea de a se mantui prin nastere si crestere de prunci, de a se sfinti prin aceasta menire de mama si nu aceea de a se complace in egoismul contemporan si in necredinta.
Apoi ne pierdem valorile culturale. Cultura nu mai conteaza. Cine mai pune pret pe cultura? Romanul nu mai citeste o carte, nu mai merge la opera, nu mai studiaza nimic, nu mai admira o pictura. A uitat de toate acestea. A uitat de Ciprian Porumbescu, de George Enescu, de Stefan Luchian, de Nicolae Grigorescu, de marii poeti si scriitori care au creat o zestre estetica poporului roman, o zestre culturala nepretuita, s-au jertfit pentru a da nastere la opere ca ale lor, viata lor a fost o jertfa. Nimic deci nu se face fara jertfa, fara sacrificiu. Cladiri de patrimoniu se degradeaza pe zi ce trece, la fel biserici vechi pictate in cel mai pur stil romanesc. Nu mai investim in astfel de lucruri, in schimb , zi de zi se inalta cladiri moderne, cu zeci de etaje, sedii de firme, toate intepand cerul cu inaltimea lor. Nu suntem impotriva acestora, dar se pierde tot ceea ce este romanesc. De asemenea romanul a uitat sa vorbeasca romaneste. Am “englezit” atit de mult limba romana, incat nu mai putem sa respiram de atitia termeni englezesti ca asistent manager, trendy, fancy, trend, etc, etc, etc.De asemenea, cum spunea regretatul domn Pruteanu, acest popor in ultimul veac, a ciuntit si a deformat aceasta limba atat de frumoasa si de melodioasa. Folclorul l-am adaptat pe ritmuri etno, maneaua este un adevarat sport national. Nu este bine deloc, fiindca toate acestea nu au nimic in comun cu autenticul. Si toate acestea din faptul ca ne-am pierdut credinta si ca inotam in grijile acestei lumi, grija noastra primordial fiind alta, aceea a mantuirii, a infrumusetarii sufletului nostru, care este vesnic, a implinirii legii divine si a desavarsirii noastre launtrice.
Este cutremurator, infiorator apoi, ce se intimpla cu limba noastra astazi.Nimeni , aproape nimeni nu mai lupta pentru a pastra limba romana curata ci dimpotriva o vulgarizam pe zi ce trece, o transformam intr-o limba a trivialitatii, a americanismelor ieftine si a prostului gust dus la cote tenebroase. Este o crima a permite asa ceva asupra darului lui Dumnezeu facut acestui neam. Romanul de astazi are alte preocupari, strict materiale si materialiste , altele decat patriotismul curat, dragostea de Dumnezeu, de neam si de tara; romanul de astazi inoata in grija agoniselii desarte si in grija zilei de mine, pe care nu garanteaza ca o mai apuca. Omul contemporan, spunea un parinte, construieste ca si cum ar trai vesnic si mananca, ca si cum ar trai numai pentru asta. Romanul a uitat sa fie roman, a uitat sa-si apere valorile fara de pret ale ortodoxiei, darurile cele nepretuite, cum ar fi dreapta credinta, limba, neamul, tara aceasta frumoasa si bogata.
Ce este limba romana adevarata? Este limba cartilor bisericesti, este limba intelepciunii lui Dumnezeu din Psaltire si Ceaslov. Este limba in care Dosoftei Mitropolitul a scris Psaltirea in versuri, este limba lui Cantemir din Descriptio Moldaviae, este limba cronicarilor, a Pravilelor Bisericesti, mai dulci ca mierea, este limba lui Blaga, a lui Cosbuc, a lui Eminescu si a lui Vieru. Este limba vorbita de mosii si stramosii nostri, a tuturor voievozilor si martirilor, a eroilor si taranilor care permanent au imbogatit-o, au pretuit-o ca pe un dar de mare pret, au pastrat-o cu sfintenie ca pe un sfant odor, ceea ce si este. M-as apleca asupra afirmatiei, permanent au imbogatit-o, nu cu cuvintele triviale ale altor limbi si cu injurii si trivialitati ci cu noi intelesuri ale intelepciunii, cu noi sclipiri de har dumnezeiesc , ridicand-o la dulceata de taina a limbii vorbite de Adam cu Dumnezeu in Rai, inainte de caderea in pacat.Limba cea adevarata este limba adevaratei credinte, a adevaratei culturi, este limba lui Nicolae Steinhardt, a lui Daniil Sandu Tudor, a parintelui Adrian Fageteanu si a tuturor oamenilor de cultura si valoare, care au stralucit in temnitele comuniste si au devenit sfinti. Este limba tuturor carturarilor si eruditilor acestui neam, este limba omeniei, a buneicuviinte, a dragostei, a iubirii de straini, a ospitalitatii, a credintei si a curatiei. Asta este adevarata limba si inaintasii nostri au stiut cu prisosinta sa o pretuiasca si sa o imbogateasca.
Pentru cine s-a jertfit Stefan Luchian, apoi? Sau Grigorescu? Oare pentru cine?Sau Constantin Noica, sau Nae Ionescu, sau Mircea Eliade?Pentru cine a luptat marele George Pruteanu, oare nu pentru puritatea si acuratetea limbii noastre, comoara cea de mult pret a noastra?
Si noi ce am facut? Am lasat limba romaneasca sa o spurce cei rai si haini cu tot felul de injurii, tot felul de mascari si frivolitati, cu tot felul de mahalagisme si imprumuturi la moda. Am lasat limba lui Eminescu, a lui Alecsandri, a lui Blaga , prada talharilor, jefuitorilor, care au furat-o, au strambat-o si au stalcit-o. Am manelizat si am caricaturizat limba noastra cea dulce, poetica si dumnezeiasca, mostenirea noastra de la Traian si Decebal. Am “afonizat-o” si am sfasiat-o pe mireasa imaculata si melodioasa, in care s-au nascut atatea doine si balade, in care s-au scris atatea acte istorice, in care ne-am nascut, am crescut si am devenit oameni. Este limba lui Decebal, a lui Stefan, a lui Mircea si a lui Mihai, limba pe care noi am transformat-o in limba a hulei, a mediocritatii, a injuriilor si a decadentei.Limba in care este scrisa in Biblie Cintarea Cintarilor este hacuita si murdarita permanent de tot ce este ieftin, trivial, josnic si obscur.
Copiii nostri invata de mici o limba straina, a trivialului si a violentei,o limba si o istorie pe care noi le-o oferim spre mostenire.Ii facem sa le fie rusine de tara si limba lor, ii dezradacinam cu totul prin faptele si exemplul nostru.Cum ii vom putea privi in ochi?
Dragi frati si surori intru Hristos, sa ne trezim la realitate si sa veghem cu trezvie adevarata la binele dreptei credintei si al neamului.Sa ne pazim tara cu valorile sale, cu bogatiile ei , cu frumusetile ei si asa, frumoasa si bogata, cu o limba ingereasca sa o predam mostenire urmasilor nostri. Caci suntem responsabili pentru mostenirea pe care o pregatim urmasilor nostri. Suntem legati de trecut si de viitor si vom da socoteala in fata Dreptului Judecator pentru tara aceasta minunata pe care am primit-o in dar, insa de care n-am fost vrednici. Caci Romania, spune un parinte, este dupa modelul Sf. Treimi; asa cum Dumnezeu este Unul singur intreit in persoane; Tatal Fiul si Sf. Duh, asa si Romania este una singura rezultata prin unirea celor trei principate surori: Tara Romaneasca, Ardealul si Moldova. Ce glas proorocesc, ce minunata descoperire dumnezeiasca …
Apoi , o alta problema si meteahna contemporana este frica si lasitatea noastra in lucrarea mantuirii si in indeplinirea datoriei noastre fata de Dumnezeu si fata de neam.Singura frica acceptata in crestinismul dreptmaritor-ortodox este frica de Dumnezeu si de pacat. In restul cazurilor, frica este o stare de paralizie a sufletului , pe care diavolul incearca sa ne-o insufle si prin care doreste sa anihileze orice lucrare dumnezeiasca in noi si prin noi. Crestinul trebuie sa fie curajos precum inaintasii nostri, precum sfintii si mucenicii nostri care mergeau la moarte ca la nunta ce frica au cunoscut Voievozii si Martirii Neamului in atatea razboaie si atatea prigoane? Sa ne amintim de neinfricatul Stefan, de Mihai , de Horea si de alti mari oameni si crestini, care prin martiriul lor au sfintit pamantul tarii. Sa ne amintim apoi de toti sfintii din sinaxare, de toti marturisitorii si mucenicii de la Hristos si pana azi. Caci fara teama au marturisit dreapta credinta impotriva ereziilor de tot felul, sfinti ca Sf. Maxim Marturisitorul sau Sf. Atanasie cel Mare. Pentru dreapta credinta a fost prigonit Sf. Ioan Gura de Aur si toti sfintii. Iar in veacul 20 sfintii inchisorilor comuniste, fara frica, l-au marturisit pe Hristos, in iadul reeducarii si groaznicelor chinuri din temnitele comuniste, nelepadandu-se nici o clipa de dreapta credinta in Dumnezeu.
Asa cum am spus, frica vine de la diavol , care incearca sa ne scoata din lupta cea duhovniceasca, si, prin intermediul ei si sa ne anuleze lucrarea duhovniceasca si de marturisire in lume. Insa un parinte contemporan spune ca fricosii nu se mantuiesc si bunul Dumnezeu se manie din pricina fricii si lasitatii noastre in marturisirea adevarului.Prin lasitatea noastra de a marturisi se pagubesc o multime de suflete slabe in credinta, paguba pentru care nu vom avea raspuns la INFRICOSATA JUDECATA. Nu slujim oare Celui Atotputernic si Preainalt ?Nu slujim cu totii Atottiitorului? De ce sa ne fie frica?De moarte?
Oare este ingaduit crestinului sa se teama de moarte? Nu pentru asta a venit Hristos in lume, ca sa desfiinteze moartea si sa ne dea sansa mantuirii si a vietii vesnice? Nu pentru noi a patimit si s-a Jertfit pe Cruce? Si daca El ne-a scos de sub imperiul mortii, noi de ce trebuie sa ne temem de moarte?
Avem o istorie atat de bogata, atat de ziditoare pentru noi, prin bogatia de exemple de moralitate si de sfintenie a acelora care cu sange au scris-o. Avem eroii trecutului care nu au murit, ci s-au mutat de la noi in Imparatia lui Dumnezeu si care de acolo ne privesc si iau aminte. La marea Judecata a lui Hristos vom sta cu ei fata catre fata si ne vom rusina multi dintre noi de faptele noastre. Ne vom rusina pentru lipsa noastra de patriotism, pentru lipsa de dragoste pentru Sfanta Biserica, pentru ignoranta noastra in care ne complacem ca neam in momentul de fata si nu vrem sa recladim ceea ce a fost odinioara, prin exemplul vietii noastre personale. Ce vor spune oare atunci Stefan cel Mare si Sfant si Martirii Brancoveni? Ce vor spune atunci cuviosii si dreptii acestui pamant, voievozii care s-au jertfit pentru credinta cea dreapta si pentru neam? Ce vor spune mucenicii si mucenitele?
In orice caz, un lucru este sigur. Noi nu vom avea raspuns inaintea lui Dumnezeu si inaintea lor.Suntem urmasii unor oameni care au luptat ca noi sa fim astazi liberi, sa ne putem duce si ruga fara nici o opreliste in sfintele lui Dumnezeu biserici.Suntem urmasii unor oameni care au murit, varsandu-si sangele pentru acest pamant, inrosindu-l , suntem urmasii unor oameni pentru care biserica si tara le-a fost si casa si masa si tata si mama si sotie si frate.
Iar noi ca popor ce facem? Ne lepadam zi de zi de tot ce avem mai sfant pe acest pamant, adica de dreapta credinta si de Dumnezeu. Nu ne mai cunoastem istoria si obarsia, nu mai vrem de fapt sa le cunoastem. Ne pierdem individualitatea si identitatea, asemanandu-ne tot mai mult cu societatea consumista, pur materialista din zilele noastre, participand tot mai mult la actele de egoism ale omului contemporan. Ne lasam inghititi de o societate despiritualizata, care tinde spre un tel final opus celui la care omul trebuie sa ajunga si anume indumnezeirea. Suntem angrenati intr-o goana absurda dupa cele materiale, uitand lucrurile esentiale pentru care cu adevarat merita sa traiesti si sa te jertfesti.
Ne complacem ca popor intr-o stare extrem de periculoasa , intr-o ignoranta care ne va duce la o finalitate infricosatoare. Ne complacem ca popor intr-o lasitate de a spune adevarul, intr-o mocirla a lipsei de responsabilitate si a mediocritatii. Am uitat sa fim cuviosi, am uitat sa daruim si sa ne daruim.
Asadar, dragii mei dragi, din dragoste si din durere v-am spus toate acestea. Sa nu considerati ca v-am certat. Am tras un semnal de alarma, fiindca lucrurile au mers prea departe. Ne pierdem neamul, ne pierdem tara. Ne pierdem individualitatea noastra si demnitatea noastra ca neam. Noi preotii avem datoria sa va spunem aceste lucruri. Dar ce este de facut? Sa ne intoarcem la adevaratele valori, la cele spirituale, sa ne intoarcem la pildele inaintasilor nostri si vom sti cum sa traim si ce vom face in viitor. Sa ne intoarcem la valorile crestine si la Dumnezeu. Sa traim in Dumnezeu si cu Dumnezeu. Sa participam la propasirea valorilor acestui neam si sa-i invatam pe copii nostri adevaratele valori si cum sa traiasca frumos, asa cum o faceau bunicii nostri. Sa facem cinste numelui de roman atat aici in tara, cat si peste hotare. Sa nu uitam ca este o datorie sfanta a ne iubi tara , neamul si pe Dumnezeu, o datorie de implinit, prin chemarea noastra inalta la mantuire. Sa nu ne uitam radacinile si sa purcedem fara intarziere la aceasta inalta si sfanta lucrare. Sa luam ce este bun din lume si nu ce este rau si pagubitor. Sa facem cunoscuta si altora dreapta credinta, ortodoxia, atat de adanca si de frumoasa, nepretuita. Sa fim exemple atat in tara cat si peste hotare de munca, cuviosie, cumintenie, smerenie, inteligenta, seriozitate si demnitate, de patriotism, de dragoste, de rabdare si de rugaciune. Sa fim plini de virtuti , asa cum a fost romanul dintotdeauna.Numai asa vom atinge telul nostru, chemarea noastra providentiala la mantuire si nu punand pret pe valorile materiale atat de desarte si de vremelnice. Caci intai virtutile ne sunt averea noastra si dupa aceea cele materiale.
Popor roman trezeste-te pana nu este prea tarziu! Redevino ceea ce ai fost odinioara! Intoarce-te la origini, la ceea ce cu adevarat este esential, la lucrurile care cu adevarat conteaza! Redevino erou, martir, pentru ca merita sa traiesti si sa mori pentru bine, frumos si Dumnezeu! “Hai romani din moarte inviati!” cum spunea Grigore Vieru. Sa ne facem vrednici de aceeasi cinstire cu inaintasii nostri. Sa aratam si altora valorile noastre adevarate, sa aratam si altora pe adevaratul roman, fiinta cereasca. Sa aratam si altora Omul Frumos al lui Dan Puric, omul indumnezeit. Sa aratam si altora o tara binecuvantata de Dumnezeu. Sa aratam si altora ca singura noastra avutie este Dumnezeu si dreapta credinta si limba stramoseasca, mare comoara si oglinda a spiritualitatii acestui popor. Sa ne indeplinim rolul nostru providential, de exemplu de traire si simtire duhovniceasca pentru celelalte popoare, chemarea noastra inalta spre patria cereasca si nu spre cele stricacioase si de nimic. Sa ne ocupam , prin fapta si cuvant, locul in istoria mantuirii neamurilor. Sa dovedim lumii ceea ce cu adevarat suntem si ceea ce conteaza cu adevarat, sa fim continuatori ai jertfei inaintasilor nostri. Caci acest pamant a fost binecuvantat de Dumnezeu si sfintit cu sangele mosilor si stramosilor nostri. Aceasta este adevarata chemare a noastra, la care suntem chemati de bunul si mult iubitorul de oameni Dumnezeu. Aceasta este chemarea noastra spre Inviere, spre mantuire. “Doamne da-I tarie,/ unei maini sa scrie/ Biblia latinului Ardeal!!!!”Si pe finalul finalului as reda cateva dumnezeiesti slove ale lui Vieru, poetul divin ce a plecat dintre noi: Pentru Ea la Putna clopot bate/Pentru Ea mi-e teama de pacate/…Pentru Ea mai varuim peretii/Pentru ea mai sunt raniti poetii/Dumnezeu prima oara/Cind a plans printre astri/El a plans peste tara/ Cu lacrima limbii noastre! Si incheiem cu marele Al. Mateevici care ne cearta aspru pentru indolenta si nepasarea noastra:
……………………………
“Limba noastra-i limba sfinta
Limba vechilor cazanii
Care-o plang si care-o canta
Pe la vatra lor taranii.
Inviati-va dar graiul
Ruginit de multa vreme
Stergeti slinul, mucegaiul
Al uitarii-n care geme.”
Cu toata dragostea pentru toti oamenii, Pr.Andrei
Sursa: Buciumul.ro
Adauga comentariu