Guvernul a luat din nou partea băncilor : executivul a dat un aviz nefavorabil unei iniţiative parlamentare, ce-i drept cu „iz populist”, prin care persoanelor care urmau să fie evacuate de către bănci să li se dădea un răgaz de doi ani…Moratoriul le-ar fi permis celor a căror situaţie financiară s-a degradat fie să îşi revină financiar şi să-şi reia achitarea creditului ipotecar, fie să îşi caute alte soluţii locative. Actul normativ s-ar fi aplicat şi persoanelor care ar fi urmat să fie executate silit pentru neachitarea unor facturi sau a altor tipuri de credit în afară de cele imobiliare şi ar fi fost o gură de hidrogen pentru populaţia sufocată de cheltuieli şi obligaţii financiare.
Proiectul primise de altfel avizul Consiliului Legislativ, cu menţiunea că acesta ceruse iniţiatorilor să analizeze foarte bine şi impactul aplicării lui asupra creditării în general. În fine, populist sau nu, actul normativ era bine gândit şi nu ar fi permis în principiu abuzuri : debitorii ar fi trebuit să nu mai aibă în posesie un alt imobil cu destinaţie de locuinţă sau conturi bancare mari şi să poată dovedi că veniturile familiei care urma să fie evacuată nu depaşesc cuantumul salariului mediu pe economie pe membru de familie. De asemenea, ar fi trebuit făcută dovada lipsei unui loc de muncă sau a unor afecţiuni care să poată fi încadrate în categoriile gradelor de handicap. Debitorii ar fi trebuit, de asemenea, să obţină o serie de acte doveditoare de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, care s-ar fi însărcinat şi cu ancheta socială şi cu comunicarea directă cu creditorii.
La fel ca legea falimentului personal, care nu a avut niciun succes în Parlament din cauza lobby – ului agresiv al bacherilor, şi această iniţiativă are şanse zero de succes după ce s-a izbit acum de zidul guvernului care a zis „niet”. De ce a zis „niet”? Pentru că guvernul a devenit o slugă a băncilor, la porţile cărora cerşesc ba un bănuţ pentru salvarea Oltchim, ba un bănuţ pentru nu ştiu ce proiect, ba o copeică pentru X şi Y afacere pe bani europeni ce trebuie cofinanţată de partea română. Pentru că guvernul se teme de exodul complet al capitalurilor (deja că băncile-mamă nu mai dau niciun ban pentru finanţarea sucursalelor din România). Pentru că guvernul nu-şi permite să supere marile interese din spatele bancherilor. Cât despre bancheri…no comments…Aceştia preferă să execute silit zeci de case şi bunuri pe care nu le mai vând nici pe trei firfirici doar pentru că aşa nu sunt obligaţi să îşi recunoască oficial pierderile şi eşecurile…Pentru că lăcomia rămâne principalul lor atribut…Aceiaşi lăcomie care îi face ca în timp ce au de vânzare zeci de apartamente din blocurile noi executate silit, să bage bani în alte proiecte imobiliare faraonice…Aceiaşi lăcomie care în cele din urmă, că vor sau nu vor, tot îi va pierde…
autor: LEA BERZUC
sursa: stelian-tanase.ro
Mi-a placut aia cu gura de hidrogen de la sfarsitul primei fraze…
In rest, asa e: guvernul e pus acolo ca sa isi asigure propriul viitor financiar. Iar Ponta este o gluma din ce in ce mai proasta.