C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Guvernul pirat

Traind intr-o alta realitate, ministeriabilii vad intotdeauna altfel lucrurile. Poate de aceea au apucaturi pirateresti. Pentru ca nu iau si nu dau de la ei.

Niciodata nu am avut emotii la intoarcerea din vacanta, pana acum doua zile. Nelinistea nu mi-a fost provocata de grija ca as fi putut gasi casa inundata.

Nici denivelarile de pe Autostrada Soarelui si nici agitatia browniana a masinilor nu se compara cu portia de stres pe care mi-am oferit-o singur, acceptand sa revin in Capitala cu o cursa ilegala…

Scurta vacanta s-a incheiat si ma grabeam sa ajung la Bucuresti de parca as fi venit din permisie si nu vroiam sa ies lipsa la apel. M-am urcat fara sa stau pe ganduri intr-un microbuz de sapte locuri parcat in fata garii Constanta.

Un autocar urma sa plece spre Bucuresti abia peste o ora si, cum ma grabeam, nu am luat in seama avertizarea soferului de taxi care ma adusese din Mamaia. Omul imi atrasese atentia ca invitatia pentru „o persoana grabita spre Bucuresti” nu era adresata unor „oameni seriosi”.

Nu ca nu as fi un om serios, dar nu vedeam nici un pericol. „Bronzul” si cautatura de „maradonist” ale individului care s-a prezentat drept dispecer le-am incadrat in specificul zonei.

Desi nu distingeam ce era scris pe ecusonul atarnat de gatul lui, adresa de internet de pe bara din spate a microbuzului mi-a dat confirmarea de care aveam nevoie. Seara, tarziu, aveam sa constat ca site-ul indicat nu exista…

Abia dupa imbarcare mi-am pus problema ca ceva ar putea fi in neregula. Incepusera sa se inmulteasca fetele „ciudate”. Dispecerului i se adaugau acum alti doi calatori.

Singurele lor bagaje erau o sticla de Cola si o punga cu chipsuri. Unul dintre ei s-a asezat pe scaunul din dreptul usii de acces, iar celalalt in fata langa sofer. Nici soferul, un baietandru blond pe care il tot suna mama sa il intrebe daca e obosit si daca a mancat, nu mai prezenta incredere…

Mi-am gasit insa alt reper de siguranta: pasagerii de pe scaunele din spatele meu. Trei tineri al caror accent de Jii nu parea contrafacut. Intuitia mi-a fost confirmata rapid. Autenticitatea lor a fost probata in momentul in care oltenii au refuzat, fara echivoc, sa se imbarce intr-o alta masina dubioasa.

Cand erau pe punctul de a se lua in gura cu insistentul dispecer, a intervenit soferul microbuzului. Intuind ca, mergand pe mana dispecerului, isi prelungeste stationarea si risca sa se intoarca gol de la Bucuresti, pustiul a pus microbuzul in miscare fara sa mai astepte ok-ul.

La trecerea pe zebra si-a mai incercat o data norocul in speranta ca va ocupa scaunul ramas liber : „Un pasager grabit spre Bucuresti! Un pasager grabit spre Bucuresti”.

In capul meu prinsese radacini ideea ca este doar „teatru”. Abia dupa ce am intrat pe autostrada m-am linistit. De rapire sau jaf nu mai putea fi vorba. Pirateria se rezuma la evaziunea fiscala (din transportul ilegal de persoane).

Asta nu insemna ca am scapat si de emotii. In doua ore si jumatate de mers pe autostrada nu cred ca soferul imberb a coborat viteza sub 120 km/ora si a tinut ambele maini pe volan mai mult de 10 minute.

Timp de 10 minute s-a intrecut cu o Honda Sport, e drept, model mai vechi! Constanteanul a demonstrat, fara sa ii fi cerut cineva, ca dieselul lui prinde usor 170 la ora. Daca nu ar fi avut nevoie de cauciucuri si la intoarcere, nici un fraier de Bucuresti, ca ala cu Honda, nu i-ar fi luat fata!

In rest a facut, cred, cam tot ce poti face la volan cand pui contact si astepti sa se incalzeasca motorul. Cand nu isi aranja oglinda retrovizoare sau nu vorbea la telefonul mobil isi numara banii.

Cand nu manca si nici nu fuma se relaxa cu mana stanga la ceafa. Si cand credeam ca revine cu ambele maini pe volan intindea bratul sa arate pasagerului din dreapta, care l-a tinut de vorba tot drumul, pe unde au mai fost accidente in vara asta pe autostrada.

In final am ajuns la destinatie intr-un timp record, chiar si pentru o deplasare cu autoturismul. Soferul astepta un comentariu, o apreciere. Macar pentru faptul ca am intrat in Bucuresti inaintea autocarului care plecase din Constanta la ora 14.

A trebuit sa se multumeasca cu banii pe care i-am dat abia la coborare. Aceeasi suma ca la transportul autorizat. Eu m-am linistit abia a doua zi dimineata.

Recunosc ca prin atitudinea mea am incurajat fenomenul evazionist. Sa spun ca nu sfatuiesc pe nimeni sa repete experienta mea este de prisos. Fac parte din categoria celor care isi composteaza biletul de autobuz, nu merge cu nasul, intreaba de pretul pe kilometru si cere bon taximetristului pe care il ia din strada.

Ramane insa intrebarea cum am ajuns sa traiesc o asemenea aventura. Simplu. Pentru ca trenul care pe vremea lui Ceausescu facea trei ore, acum face cinci. Pentru ca autocarul se strecoara cu dificultate prin desimea de masini de pe simulacrul de autostrada.

Pentru ca nu mi-am pus problema ca o retea ilegala poate opera la vedere, concurand fara sfiala companiile de transport private si de stat. Daca ar fi vorba de o ruta marginala, precum cea a tragicului accident de la Scanteia, ar putea fi de inteles…

Cica asta ar fi economie subterana. Nu domnilor, nu este deloc subterana. E cat se poate de vizibila. Dar nu de catre cei care intocmesc planuri anticriza la noua luni de la preluarea puterii politice. Acesti domni, daca au ajuns cumva la mare, in Romania, cu siguranta nu au scurtat drumul dintre Bucuresti si vila de protocol de pe litoral cu mijloacele de transport in comun.

Cu siguranta nu au mers cu trei lei intre statiuni, primind un „multumesc” de la ajutorul de sofer in loc de bilet. Nu au baut bere vreodata la terasele mirosind a hamsii ca sa vada daca restul vine o data cu bonul. Ei nu stiu de evaziune, asa cum nu stiu pe unde se intra la metrou in Piata Victoriei.

Si de aceea deciziile pe care le iau pentru a atrage mai multi bani la buget sunt mai aproape de piraterie decat de economie. In afara impozitului minim sau forfetar includ si initiativa de a trece bugetarii in concediu fara plata, chiar daca este sustinuta de „guvernul privat”.

George Vulcanescu.
sursa: bloombiz.ro

Related Posts

One Response “Guvernul pirat”

  1. Raduct says:

    … nu au mers cu acesti taxi-paristi, nu au lins nici o bere pe terase nefiscalizate, dar poate ca membrii guvernului pirat si-au schimbat castigurile gri la vreo casa de schimb valutar ca si cea care, la ora 15.30, intr-o zi din mijlocul saptamanii a emis (in urma unei cereri exprese venita din partea mea ca si client) un bon fiscal care avea numarul 2 pe ziua respectiva. Trebuie sa precizez ca asta se intampla dupa 6 -7 ore de program de lucru, in primul orasel de la intrarea in tara dinspre Ungaria, in conditiile in care inaintea mea au mai schimbat cel putin doua persoane. Tatal meu care schimba ceva mai frecvent acolo s-a mirat ca eu am primit un bon. Tata,(la vreo 74 de ani), credea ca acolo nu trebuie sa se elibereze asa ceva…

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss