Analize și opinii Politică

Guvernul italian a anulat scutirile de taxe de care se bucura Vaticanul

Premierul italian, Mario Monti, a luat prin surprindere Vaticanul anunțând că scutirea de taxe pentru activitățile comerciale de până acum va fi anulată, informează Euronews. Anunțul, postat pe site-ul guvernului italian, vine în mijlocul negocierilor cu autoritățile de la Vatican, Comisia Europeană fiind deja anunțată.

Decizia de a taxa activitățile comerciale din Vatican ar putea aduce un miliard de euro la bugetul anual al Italiei.

“Italia este o țară profund catolică. Totuși, creștinii plătesc taxe, însă biserica nu. Ar fi drept ca și biserica să-și plătească contribuțiile pentru activitățile comerciale”, a declarat Riccardo Nencini, președintele Partidului Socialist Italian (PSI).

Decizia a fost întâmpinată cu circumspecție, însă, de Partidul Poporul Libertății (PDL).

“Dacă Guvernul a găsit o metodă validă de taxare pentru toate organizațiile non-profit și nu face asta doar pentru a pedepsi biserica, atunci vom considera că este o măsură pozitivă”, a declarat președintele PDL, Angelino Alfano.

Până în prezent, Vaticanul s-a bucurat de scutiri de taxe pentru activitățile comerciale în cazul în care aceste activități se desfășurau în sedii care serveau și ca lăcașuri de cult (hoteluri, clinici din mănăstiri etc).

sursa: jurnalul.ro