Documentele date publicității de Mihai Gâdea sunt cu adevărat explozive. Avem acum dovada oficială a exstenței unui grup criminal organizat la Cotroceni. Condus de Traian Băsescu. La acea dată, președinte al României. Ancheta redeschisă la Parchetul General în urma difuzării unei înregistrări cu vocea lui Băsescu a produs până în prezent probe imbatabile în acest sens. Și este abia la început.
Operațiunea de crimă organizată împotriva adversarilor politici ai regimului Traian Băsescu, în frunte cu profesorul Dan Voiculescu, a fost montată în câțiva pași.
Pasul întâi. Traian Băsescu, în calitate de președinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării, a reușit să impună o hotărâre a acestei instituții, prin care corupția a fost declarată amenințare la siguranța națională și, în consecință, Serviciul Român de Informați se putea implica în operațiunile de curățire a societății românești. Aici trebuie precizat din capul locului că respectiva hotărâre CSAT este ea însăși ilegală și anticonstituțională, întrucât modifică atribuțiile stabilite prin acte normative ale principalului serviciu secret, adăugându-i o componentă, care excede atribuțiilor acestei instituții, așa cum au fost ele stabilite prin legile siguranței naționale. Ori CSAT, atenție, nu a fost niciodată, nu este și nu va fi nici organ legiuitor și nici măcar nu se numără printre instituțiile care pot propune acte normative.
Pasul doi. Se stabilește, printr-o altă hotărâre CSAT, în baza primei hotărâri – cum am văzut, ilegale – faptul că pentru combaterea marii corupții, sub coordonarea președintelui României, Serviciul Român de Informații urmează să coopereze cu Parchetul General și cu structurile din subordinea acestuia. Din nou CSAT, sub presiunea lui Traian Băsescu, a adăugat la lege. Și nu numai. De fapt, a anulat dintr-un condei acele prevederi legale care stabilesc faptul că procurorii lucrează independent sub autoritatea ministrului Justiției, culegerea de informații referitoare la actele de corupție revenindu-le acestora în mod exclusiv. Nu există nicio bază legală – dimpotrivă – care să îndreptățească Serviciul Român de Informații să se interfereze în cercetarea penală a unor fapte.
Pasul trei. În baza celor două decizii ilegale CSAT, se stabilește, tot sub coordonarea lui Traian Băsescu, ca Serviciul Român de Informații să încheie fel de fel de protocoale, nu numai cu parchetele, ci și cu alte instituții de forță ale statului, protocoale prin care să se faciliteze, vezi Doamne, culegerea de informații. În realitate, în baza acestor protocoale, în jur de 70, dintre care doar două au fost desecretizate până în prezent, Serviciul Român de Informații devine coordonator și, în consecință, controlor al ansamblului de operațiuni vizând combaterea corupției. Și aceste protocoale sunt ilegale și urmează a fi declarate oficial ca atare de către instanțele judecătorești. După care se dezlănțuie prăpădul. Pentru că tot ceea ce s-a legat în baza protocoalelor va putea fi dezlegat în baza respectivei hotărâri judecătorești.
Pasul patru. În baza deciziilor de mai sus, Traian Băsescu organizează periodic – și recunoaște acest lucru printr-o declarație sub jurământ dată la Parchetul General – ședințe la care participau șefii Serviciului Român de Informații, Maior și Coldea, și procurorul general, la acea veme Laura Codruța Kovesi. În aceste ședințe, se analiza stadiul dosarelor, celeritatea dovedită sau nu de instanțe în administrarea cauzelor, modul în care erau desemnați judecătorii și, evident, se discuta asupra sentințelor care urmau să fie date. Aici sunt două comentarii importante de făcut. 1). Traian Băsescu a mințit în repetate rânduri opinia publică, oferind garanții, sub forma unor declarații, cum că nu s-ar fi implicat niciodată în modul în care sunt administrate dosarele penale, nici în faza de anchetă, nici în faza de soluționare judecătorească. Această repetată minciună publică nu este însă sancționabilă penal. Dacă însă în prima declarație dată sub prestare de jurământ la Parchetul General el a făcut unele afirmații mincinoase – și există indicii că așa s-a întâmplat – atunci el este pasibil de o pedeapsă cu închisoarea pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă. 2). Șefii Serviciului Român de Informații analizau în aceste întruniri, conform declarației scrise a lui Traian Băsescu, nu numai consistența probelor, ci și modul în care erau desemnați judecătorii ce urmau să soluționeze cauzele. În această situație, încălcarea legii e cât se poate de clară, pentru că desemnarea judecătorilor trebuie făcută întotdeauna aleatoriu. Și niciodată în ședințe prezidate de Traian Băsescu. În al doilea rând, SRI, conform legii, nu are dreptul să urmărească nici procedurile de desemnare a judecătorilor și nici viteza cu care sunt soluționate cauzele la parchete sau în instanțe.
Pasul cinci. Odată construită această schemă infracțională, ea a funcționat pe parcursul celor două mandate de președinte ale lui Traian Băsescu, dar și ulterior, până când Serviciul Român de Informații , sub presiunea unor decizii ale Curții Constituționale, a început să se retragă din „câmpul tactic”. Ravagiile asupra societății românești au fost teribile, iar încrederea în Justiție a scăzut dramatic, procurorii și judecătorii fiind din ce în ce mai dependenți de factorul politic reprezentat de regimul Băsescu și din ce în ce mai mult dominați de principalul serviciu secret al țării. Întreaga arhitectură a Justiției române a fost deteriorată și nu se știe prea bine în cât timp lucrurile ar putea cât de cât reveni la normal.
Ancheta fiind redeschisă, toți cei patru protagoniști – Băsescu, Maior, Coldea și Kovesi – vor fi obligați să se prezinte din nou la Parchetul General, pentru a da cu subsemnatul și pentru a răspunde tuturor întrebărilor și necunoscutelor generate de primele lor declarații. Iar dacă se va dovedi că au mințit în primele declarații, vor fi pasibili de pedeapsă penală. Până atunci însă, din documentele oficiale existente până acum și prezentate ca atare opiniei publice, știm că, cel puțin din perspectivă jurnalistică, la Cotroceni a funcționat un grup criminal organizat, care a pus la cale numeroase infracțiuni, un exemplu cât se poate de clar fiind modul în care a fost condamnat profesorul Dan Voiculescu, la pachet cu toate victimele colaterale.
Autor: Sorin Rosca Stanescu
Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog
Analizand retrospectiv observam ca OLIMPIADA TELEVIZATA FAZA PE CATUSE MARCA BASESCU a debutat cu ARESTAREA lui Adrian Nastase – responsabil de cedarea perlei economiei, a petrolului catre OMV pe fondul geostrategiei regionale, in contextul aderarii – anexare in toata regula, fara consultarea poporului!, intr-o perioada istorica controlata intern prin baroni locali, cnezatele si voievodatele economiei de piata. Sistemul de forta al statului, consolidat prin metodele mai sus mentionate, agreat de structurile externe, a fost folosit cu succes in lupta de preluare a resurselor naturale, minerale, umane, detinerea controlului din partea investitorilor straini favorizati prin grija ambasadelor in viziunea globalista: ” dati-ne resursele, forta de munca, companiile de interes strategic, desfiintati armata, industria, cercetarea, invatamantul, sanatatea, cultura, istoria, arta, sportul, orice element, simbol cu valoare nationala, renuntati la principii fundamentale, primordiale …si noi va oferim “protectie”, “lapte si miere”, respectiv subminare, discordie, insaracire, insclavizare, indoctrinare, climat conflictual permanent, interinstitutional de natura juridica – razboi pe fata”. Sistemul ticalosit a functionat spre deliciul monstrilor. Divertisment cu catuse, santaj, spionaj. Bani, alcool, sex, paradisuri fiscale. Constitutia insasi a fost incatusata. Dictatura. Capcana. Ignoranta – pacatul suprem. Cand … cand Dumnezeu pleaca de la inima omului ii ia si mintile, circumstanta intunecata favorabila organizarii si functionarii grupurilor infractionale la toate nivelurile, interne, internationale. Factura de utilitati vorbeste de la sine. Strigator la Cer!
Politica Grupului Bilderberg vs Gradina Maicii Domnului …
Intuneric si lumina, adevar si minciuna, graul si neghina, dragoste si ura. Iubirea infinita …
Mare problema in Romania este ca mai toata lumea vorbeste de mega-infractiunile facute de mafia Statului Subteran, dar niciunul dintre membrii acestuia nu pateste absolut nimic, ceea ce arata statutul de Colonie securist-masonica pe care il are astazi Romania!
este cutremurator, este halucinant cum nu se intreaba nimeni ce cautau reprezentantii companiilor petroliere la masa dezbaterilor in parlamentul unei tari suverane si independente care legifereaza exploatarea resurselor nationale in interesul propriului popor !?!?!?!?
asadar, putem constata clar, faptul ca masura ocuparii tarii de catre straini si transformarea tarii in colonie numai buna de exploatat, este data de tupeul si obraznicia prezentei in parlamentul tarii, a companiilor petroliere occidentale pentru a se asigura ca jaful resurselor este facut nemteste cu simt de raspundere, pas cu pas….ca sa negocieze ce ??? ca sa influenteze ce? ca sa intimideze, sa faca presiune pentru ce ? pentru resursele noastre !!! pentru bogatia noastra mostenita din stramosi !!!! cu ce drept !!! deci cu ce drept au venit acei indivizi in parlament? daca nu cu dreptul dat de intrusii lor, lupii in blana de oaie intrati prin minciuna si viclenie de 28 de ani ocupand si subminand institutiile statului pentru a ne decima pas cu pas…
prezenta acestora in parlamentul unei tari suverane nu reprezinta decat o umilinta si batjocora cum mai rar se poate intalni…numai, desigur, intr-o colonie bananiera….si…mai ales, ca pe langa acest fapt nefiresc, al prezentei indivizilor straini in parlamentul unui popor suveran, nu ne intrebam de unde si pana unde coincidenta votarii legii privitoare la resursele stramosesti proprietatea noastra, si esecul “justitiei independente” patronata de ambasadele occidentului “civilizat”, care au trimis cu acelasi tupeu pe reprezentantii lor in parlamentul nostru…. dupa ce s-au asigurat in 28 de ani de “valori” si…”integrare”, de alti reprezentanti, ca lupii la oi, in functiile cele mai inalte din stat, care ne-au distrus industria, economia, cea cladita de parintii nostri care forau puturi petroliere de mare andincime de 5000 de metri, chiar si la irakieni sau libieni, calificand aceasta tehnologie performanta in chip mincinos ca morman de fiare vechi de catre reprezentatii minoritari alogeni si cu totul straini de interesul poporului nostru !
Dureros pana la Cer si dincolo de Cer…
Nefericiti in propria tara – A SAPTEA IN LUME privind RESURSELE NATURALE, MINERALE, ZACAMINTE.
DNA + SCUTUL ANTIRACHETA + GAZELE DIN MAREA NEAGRA …incotro, mai, oameni buni – resurse umane veritabile? Incotroooooo?
E firesc sa luam de la gura celor peste 7 milioane de semeni care traiesc cf datelor statistice, oficiale sub PRAGUL SARACIEI, de la BUGETUL alocat pensiilor, salariilor ( nu mai fac trimitere la TAIERILE COMANDATE DE UN CONDUCATOR DE TARA), de la ceea ce ar reprezenta un FOND NATIONAL de investitii: cercetare, ind. petrochimica, agricultura performanta, sanatoasa (vedeti si voi ca suntem aprovizionati cu produse neconforme, infestate, daunatoare sanatatii, ingrosand zi de zi, clipa de clipa, numarul bolnavilor – beneficiari ai megacompaniilor farmaceutice), medicina (echipamente de ultima generatie), invatamant, sport, cultura, arta … si sa acordam 2-4% din PIB pentru INARMARE, avand in vedere calitatea de partener NATO????????????????????????? E … UMAN? In concret, cine ne ATACA? Ne-a declarat cineva RAZBOI? Suntem in razboi si noi nu stim?!?!?!
Rusia, Iran, Coreea de Nord … as fi recunoscatoare daca aceste tari minunate, ca dealtfel toate tarile de pe fata Pamantului, ar emite oficial DECLARATIILE DE PACE in ce ne priveste, temelia unui nou, bun si luminos inceput. Simplu, clar ca lumina zilei de azi si de toate zilele. Ma doare orbirea. Ceata, debusolarea, dezbinarea, degradarea, regresul, psihoinvolutia fiintei umane.
Suferim din cauza politicii initiate de acest GRUP BILDERBERG?! Este acest GRUP, STAPANUL PLANETEI PAMANT?! Este pace si prosperitate pe planeta?! Mai suntem … oameni?! Cred ca pana si Dumnezeu Constiinta Creatorul a toate cate sunt, stiute si nestiute, vazute si nevazute in infinitul Univers, sta pe ganduri, miliarde de ganduri…