Greu de-mpăcat și „capra“ poporanistă și „varza“ corporatistă!

Nimic nu ilustrează mai bine traducerea unui dicton franțuzesc ca prăpastia dintre voința clamată și putința nedovedită în care se regăsesc toate bîlbele și ezitările actului guvernamental actual, toate retractările, ajustările ori renunțările, rînd pe rînd, la prevederile unui proiect care părea, pe hîrtie, viabil și salutar.

Pornită la drum cu un mare capital de încredere și speranță datorat unui Program de guvernare coerent și ambițios, dar și subminată, încă din start, de ambiguități interne și de marșurile forțate ale străzii, nu se știe, încă, cît de inocente și de spontane, practica guvernării gîfîie, astăzi, împotmolită în neputință și incapacitatea de a gestiona ghemul de interese și opțiuni intrate, toate, în sarabanda unui amețitor carusel.
Natura și motivația lor își au originea atît în slăbiciunile factorului uman, cît și în statutul colonial al realităților economice românești, pus în lumină și deplîns de mai mult timp de analistul Ilie Șerbănescu, însă rămase doar ca un strigăt în pustiu.

Tot mai departe de dezirabila pace socială fără de care actul guvernării rămîne o simplă formă fără fond, puși în situația de a constata cît de greu ori chiar imposibil este să împaci și „capra“ poporanistă și „varza“ corporatistă, autorii Programului de guvernare și cei puși să-l traducă în fapt parcă se îngrozesc ei înșiși de ce au putut să propună și să promită societății românești, forței de muncă și mediului de afaceri.

Deruta actualului Guvern, lipsa curajului și-a hotărîrii de-a trece peste contestări, împotriviri interesate și crîcneli de „Gică contra“ își au originea în conștiința faptului că, în fond, ne-am pierdut cu bună știință, pe mîna noastră, pîrghiile guvernării, ca preț al aderării și al greșelilor din politicile economice care, azi, se răzbună.

Și dacă, fapt evident, ne-am pierdut pîrghiile guvernării, cu toate handicapurile și avatarurile ce decurg din aceasta, greu de surmontat de actualul guvern, dacă cheia bunăstării și a prosperității cu care am putea descuia un vis nu se mai află, integral, în buzunarele noastre, s-a întîmplat nu pentru că ne-ar lipsi specialiștii în varii domenii, cum adesea sîntem tentați a spune, nici pentru că buna credință ar fi, cumva, pe cale de dispariție în România, ci pentru că acolo, la vîrf, ne-au lipsit adevărații politicieni, apți și determinați să se ridice la nivelul timpului actual și-al provocărilor sale, trăgînd după ei și zgîlțîind din temelii lentoarea, indiferența cronicizată și dezertările de conștiință ale unei întregi clase politice românești. Iar atunci cînd unii dintre ei au dat sau dau semne de resuscitare a demnității și a rosturilor lor, odată treziți din comoditățile și beneficiile funcției devin ținte ale conjurațiilor urzite în laboratoarele oculte ale destabilizării!

Dacă mai este ceva de salvat, atunci salvarea n-ar putea veni decît dintr-o schimbare de atitudine și de repoziționare pe tabla de șah a intereselor generale, pragmatică, coerentă și radicală, una care să fie laitmotivul și obiectivul principal al mult trîmbițatului proiect de țară, în lipsa cărora proiectul însuși va rămîne caduc.

Cît timp nu vom fi capabili să ieșim din marasmul dictatului și condiționărilor în numele nefericitei și păguboasei corectitudini politice, cîtă vreme ne vom complace în postura de executanți zeloși și adepți ai supunerii oarbe, dezarmînd, cu arme și bagaje, în fața tăvălugului globalist, vom constata mereu că sîntem o societate bolnavă într-o țară bolnavă, captivă intereselor suprastatale și tuturor conjuncturilor, mereu aflată într-un blocaj legislativ, instituțional și de voință politică.

Altfel zis, cîtă vreme guvernarea se va exercita, ca astăzi, cu frica-n sîn, cu ochii cît cepele la ușa Guvernului, asediată de ambasadori ai interesului altora, cu un ochi la Bruxelles și cu altul la butaforia străzii și la deranjul din socotelile capitalului străin, să nu ne mirăm că România va deveni, pe zi ce trece, tot mai mult și mai periculos, o țară neguvernabilă, cu acul busolei în continuă derivă.

Autor: Ioan Viştea
sursa: cotidianul.ro