C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Goarna de la Cotroceni, în falset, despre extremismul maghiar

Dincolo de afirmaţiile penibile din recentul discurs de la Tuşnad privind preluarea leadership-ului în lupta contra pretenţiilor şi acţiunilor „Budapestei”, Băsescu dovedeşte din nou că, din păcate, este singurul politician român care vede şi e capabil să exprime esenţa unei probleme, de data aceasta una de maximă gravitate. Spun că e singurul politician, căci, în rest, chestiile astea le vede tot românul cu scaun la cap. Nu şi politicienii, căci ei fie că nu le văd cu adevărat, fie că se fac a nu le vedea, cum se întâmplase de altfel până acum şi cu Băsescu, un politician de un tip, totuşi, aparte. Pentru că nu numai că le-a văzut, ci, mai mult, le-a încurajat şi le-a stimulat, până să ajungă în punctul de criză. Iar acum, dintr-o dată, când EBA şi cealaltă pupilă prezidenţială, Partidul Mişcarea Populară, se pregătesc de campania electorală pentru europarlamentare, marinarului i s-a deschis în sfârşit supapa şi dă pe nas, precum saltimbancii, panglicile colorate. Nimic nou sub soare! La fel procedase şi la „condamnarea”, pur verbală, a comunismului, aceasta nefiind urmată de absolut niciuna din măsurile cât de cât rezonabile, căci, nu-i aşa, odată ce ai condamnat ceva, iei şi unele măsuri punitive, având rol de curmare şi prevenire a evoluţiei în continuare a fenomenului.

Cine participase până acum la întâlnirile „de vară” ale extremiştilor unguri (autohtoni sau veniţi în defilare tocmai din Ungaria), pupându-se cu Laszlo Tökes, dacă nu acela care tocmai îi pune în discuţie astăzi calitatea de cetăţean român? Cine se înfrăţea cu Viktor Orban bătându-se pe burtă cu el, sau pe alte părţi ale corpului, pe la diverse întâlniri de acelaşi gen din ţară, sau la reuniuni internaţionale, după care, întrerupându-şi hlizitul, ne declara ritos că l-ar fi prevenit pe conducătorul budapestan să o ia „uşor cu pianul pe scări”? Şi, mai apoi, faţă de cine îşi arătase liderul maghiar recunoştinţa fierbinte, îndemnându-i pe cetăţenii de etnie maghiară din România să nu se prezinte la referendum?

Nu am avut nicio clipă impresia că, pe vremurile acelea, politica maghiară ar fi fost diametral opusă celei de astăzi, aplaudând Trianonul, dezavuând pretenţiile de autonomie etnică ale maghiarilor sau neacordându-le la foc automat cetăţenie maghiară şi condamnând gestul lui Csibi Barna de a da foc unui manechin cu chipul lui Avram Iancu. Exact atunci, relaţiile drăgăstoase ale lui Băsescu cu extremiştii maghiari atingeau punctul cel mai fierbinte. Pentru ca deodată să facă explozie în sufletului lui acest aşa-zis sentiment naţional, acum, când duce în cârcă grija (căci responsabilitate e un termen prea pretenţios pentru el!) celor două pupile de care vorbeam mai sus, la care-o putem adăuga şi pe a treia, în persoana Elenei, ce pare să se pregătească de asemenea pentru alegeri.

Interesant este, totuşi, că mulţi dintre românii naivi se arată din nou vrăjiţi de cântecul său de sirenă, tinzând să creadă că, în sfârşit, Preşedintele s-ar fi trezit la realitate şi, iată, pune punctul pe i. Aş zice mai degrabă că îl pune pe y! Asta pentru că punctul se potriveşte ca nuca-n perete. Tocmai când guvernul maghiar s-a disociat de elucubraţiile conducătorului partidului nazist din Ungaria, Jobbik, Băsescu se trezeşte să vorbească despre politica „Budapestei” ca focar de instabilitate pentru întreaga zonă. După ce tocmai el şi, odată cu el, mai nou, prim-ministrul Victor Ponta ignoraseră cu perseverenţă sau chiar încurajaseră toate steagurile secuieşti arborate pe clădirile instituţiilor statului român, un prefect de judeţ din secuime fiind destituit (promovat la Bucureşti!) tocmai din cauza măsurilor hotărâte împotriva oficialilor ce le arboraseră, Băsescu se declară liderul ţărilor din jurul Ungariei care suferă din cauza politicii agresive a statului maghiar. Ceea ce e de râsul curcilor.

Până când nu vom avea un partid care să trateze cu maximă gravitate, dar şi cu inteligenţă, problema reală şi mai mult decât îngrijorătoare a revizionismului maghiar, ne vom afla mereu în bătaia vânturilor din pustă. Reacţia palidă a ţărilor europene îşi are obârşia tocmai în paliditatea şi, de multe ori, stupiditatea reacţiilor româneşti, care ori ascund gunoiul sub preş, ori se hazardează în declaraţii prosteşti, precum cele ale lui Băsescu, acum. Pur electorale de altfel şi uitate imediat ce devin inutile pentru un asemenea scop.

autor: Radu Ulmeanu

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss