Gheorghe Cionoiu: “Liderii de opinie plătiţi de “filantropi” gen Soros mimează o atitudine radicală dar acţionează pentru a zădărnici coagularea unei forţe politice care să se poată opune intereselor corporaţiilor şi politicienilor aserviţi!”

Scrisoare deschisă adresată domnului Florin Negruţiu

Domnule Negruţiu, am hotărât să vă adresez această scrisoare deschisă în urma lecturii articolului dumneavoastră “Nu corporaţia face legislaţia, ea doar ne dă bani să ne cumpărăm converşi”. Articolul mi s-a părut interesant, făcând după părerea mea o analiză lucidă a marşului la care aţi participat în ultima duminică şi a (lipsei) rezultatelor care pot fi obţinute prin proteste de acest gen.

Consider că articolul dumneavoastră generează în două întrebări:
1. De ce nu apar lideri de opinie vizibili în cadrul protestelor de acest gen?
2. Chiar nu există lideri de opinie în cadrul acestor proteste sau aceştia există dar se străduiesc să nu fie vizibili pentru ca protestele să pară bezmetice? (am preluat calificativul “bezmetic” din articolul dumneavoastră pentru că mi se pare extreme de potrivit pentru a descrie impresia lăsată de aceste proteste)

Domnule Negruţiu, voi încerca să ofer un răspuns la aceste două întrebări prin următoarea relatare şi comentariul ulterior:

RELATARE:

Am domiciliul în Germania dar prin intermediul internetului urmăresc continuu ce se întâmplă în România, patria în care revin de mai multe ori pe an. Activez de aproape trei ani în cadrul unui grup virtual de protecţia mediului, în care m-am înscris pentru că fiind inginer silvic sunt profund revoltat de modul în care am constatat că sunt jefuite şi distruse pădurile României. Datorită preocupărilor mele legate de protecţia mediului, eram de mult timp la curent atât cu chestiunea proiectului RMGC şi a folosirii cianurilor în minerit în general cât şi cu chestiunea exploatării gazelor de şist prin fracking. Ajunsesem la concluzia că aceste activităţi ar trebui interzise în România cu mult timp înaintea declanşării protestelor care au condus la demisia guvernului Boc, proteste în cadrul cărora a fost formulată pentru prima dată în mod vizibil pentru publicul larg această revendicare.

Fiind în Timişoara la începutul lunii octombrie a. c., mi-am propus să particip în data de 6 la demonstraţia săptămânală de protest cu motto-ul “Uniţi, salvăm Roşia Montană!” care începe în Piaţa Operei în fiecare duminică la ora 17.00. În acest scop am confecţionat cinci pancarte şi am multiplicat un text intitulat “PUNCT DE VEDERE AL ASOCIAŢIEI CIVICE INIŢIATIVA CREŞTIN-ECOLOGISTĂ” – acesta poate fi citit pe pagina mea de facebook.

Pe patru din cele cinci pancarte (faţă/verso) erau afişate următoarele lozini:

INIŢIATIVA CREŞTIN-ECOLOGISTĂ CERE DEMISIA PRIM-MINISTRULUI VICTOR PONTA! / PONTA, DĂ-ŢI DEMISIA, ROMÂNIA NU TE VREA!
NU MAI TOLERĂM MUTILAREA NATURII / NU MAI TOLERĂM JEFUIREA AVUŢIEI NAŢIONALE!
IGNORAREA PLAGIATULUI COMIS DE PRIM-MINISTRUL VICTOR PONTA REPREZINTĂ O RUŞINE PENTRU ROMÂNIA ŞI UNIUNEA EUROPEANĂ! / NEANCHETAREA FINANŢĂRII CAMPANIEI ELECTORALE A ELENEI BĂSESCU REPREZINTĂ O RUŞINE PENTRU ROMÂNIA ŞI UNIUNEA EUROPEANĂ!
RESPINGEM FERM GLOBALIZAREA DEZNAŢIONALIZANTĂ ŞI ANTICREŞTINĂ (identică faţă/verso)

A cincea pancartă (faţă/verso) afişa următoarele mesaje:
Tolerarea exploatării în stil colonial a pădurilor, aprobarea folosirii pe scară largă a cianurilor în minerit şi aprobarea exploatării gazelor de şist cu o tehnologie care are un impact catastrofal asupra mediului evidenţiază şi ele ticăloşia guvernanţilor româniei de azi. /

/ Neanchetarea penală a crimelor patronate de Ion Iliescu în decembrie 1989 şi iunie 1990, neanchetarea penală a finanţării ilicite a campanieie electorale grandioase a Elenei Băsescu şi ignorarea plagiatului grosolan comis de Victor Ponta reprezintă o ruşine pentru România şi Uniunea Europeană.

La ora 17:00 am apărut cu pancartele amintite anterior împreună cu cinci cunoscuţi în Piaţa Operei. Am avut impresia că cei câţiva tineri prezenţi deja acolo privesc cu reţinere acţiunea noastră şi foarte curând şi-a făcut apariţia unul dintre organizatorii protestelor, domnul Bogdan Bocşa, pe care l-am cunoscut în urmă cu un an şi despre care ştiu că este liderul unui grup pretins anarhist, el şi amicii săi afişând de altfel în cadrul protestelor duminicale lozica “JOS CAPITALISMUL!”. Domnul Bocşa mi-a comunicat că întrucât este ateu convins se simte deranjat de evocarea implicită a religiei prin lozinca “INIŢIATIVA CREŞTIN-ECOLOGISTĂ CERE DEMISIA PRIM-MINISTRULUI VICTOR PONTA!”, dar nu a insistat să nu mai afişăm pancarta cu mesajul respectiv. Deşi datorită celor cinci pacarte grupuleţul meu era foarte vizibil, nici unul dintre reprezentanţii mass-media nu s-a sinchisit să ne adreseze vreo întrebare. La foarte scurt timp după scurta discuţie pe care o purtasem cu domnul Bocşa, majoritatea celor câteva zeci de tineri prezenţi în piaţă au început să scandeze frenetic “UNIŢI, SALVĂM, RO-ŞIA MONTANĂ!”.

Eu am început să ofer celor prezenţi foi volante cu textul “PUNCT DE VEDERE AL ASOCIAŢIEI CIVICE INIŢIATIVA CREŞTIN-ECOLOGISTĂ”. Câţiva dintre cei abordaţi au părut a fi interesaţi să citească textul oferit, majoritatea l-au acceptat cu indiferenţă şi câţiva au refuzat să vadă despre ce este vorba în acesta. La scurt timp a apărut una dintre organizatoarele protestului – o apropiată a domnului Florin Arhire sau chiar soţia sa, ambii fiind de asemenea lideri ai grupului pretins anarhist din care face parte şi domnul Bogdan Bocşa – o cunoşteam pentru că o mai întâlniserăm în trecut la câteva proteste organizate tot de grupul lor şi întrucât participasem chiar şi la două întâlniri ale grupului respectiv, unde jucase rolul de moderatoare a discuţiilor. Prefăcându-se că nu mă recunoaşte, m-a somat să nu mai impart foile volante, a susţinut cu seninătate că atât textul imprimat pe acestea cât şi mesajele afişate pe cele cinci pancarte nu ar avea nici o legătură cu tema protestului şi mi-a reproşat că încerc să îmi fac reclamă compromiţând ideea de unitate care stă la baza acestuia. I-am replicat că unitatea în susţinerea unei cauze comune nu implică renunţarea la propria identitate şi că de altfel nici pancarta uriaşă cu lozinca “JOS CAPITALISMUL” afişată de amicii ei nu are nici o legătura cu ideea de protest al unei mase amorfe de cetăţeni, dar m-a contrazis printr-o retorică alambicată şi m-a avertizat că în calitate de organizatoare a protestului poate cere jandarmilor să ne îndepărteze. Pentru a dezamorsa conflictul, i-am spus că deocamdată renunţ să mai împart foi volante. Aproximativ un sfert de oră mai târziu, am decis însă să mai impart câteva. Cei cinci cunoscuţi rămăseseră în grup compact afişând pancartele. La un moment dat unul dintre ei a venit şi mi-a spus că un alt organizator al protestului a venit la ei şi le-a cerut pe un ton categoric să nu le mai afişeze. Am constatat că şi acesta era o mai veche cunoştinţă a mea – un pretins revoluţionar care participase cu un an în urmă la protestele aşa-zişilor revoluţionari care ceruseră foarte vocal anularea ordonanţei de urgenţă prin care fusese sistată plata indemnizaţiilor de revoluţionar. Este cunoscut faptul că aceşti aşa-zişi revoluţionari sunt susţinători îndârjiţi ai PSD pentru că acest partid le-a redat aşa-zisele drepturi suspendate de guvernul Boc. Sunt convins că şi el m-a recunoscut pentru că în Timişoara sunt receptat ca un mare duşman al aşa-zişilor revoluţionari, pentru că mi-am permis să susţin de multe ori în public că evenimentele din decembrie 1989 nu pot fi catalogate ca revoluţie ci ca lovitură de stat pe fondul unei revolte populare catalizate chiar de organizatorii loviturii de stat şi mai ales pentru că am susţinut că doar persoanele rănite şi urmaşii persoanelor ucise în timpul acelor evenimente ar merita să primească o indemnizaţie. I-am spus pretinsului revoluţionar că nu intenţionez să dau curs cererii sale şi l-am invitat să apeleze la jandarmi, dacă doreşte. A plecat, s-a consultat cu doamna care îşi exprimase mai devreme nemulţumirea faţă de acţiunea coordonată de mine şi împreună au discutat cu unul din reprezentanţii jandarmilor prezenţi în piaţă pentru a asigura ordinea. Acesta a venit la noi şi ne-a comunicat că trebuie să părăsim protestul pentru că organizatorii acestuia se simt deranjaţi de prezenţa noastră. A refuzat o discuţie pe tema pretisei incompatibilităţi dintre mesajul pancartelor afişate de noi şi pretinsa temă a protestului, subliniind că legea le permite organizatorilor acestuia să ne declare indezirabili şi că în consecinţă trebuie să plecăm dacă nu vrem să fim luaţi cu forţa şi sancţionaţi. Am hotărât că trebuie să cedăm şi ne-am încheiat protestul. Între timp se făcuse ora 17:50 şi în Piaţa Operei se strânseseră aproximativ 150 de protestatari care au început un marş la care pancartele nostre erau nedorite. În fruntea marşului era plimbată lozinca “JOS CAPITALISMUL!”, în planul al doilea ţopăiau într-un dans grotesc şi evident regizat câteva fete din grupul pretins anarhist al domnilor Bocşa şi Arhire flancate de doi pretinşi revoluţionari, unul dintre ei având o portavoce. În urma lor venea restul demonstranţilor care agitau sticlele cu pietricele scandând frenetic “UNIŢI, SALVĂM, RO-ŞIA MONTANĂ!”.

COMENTARIU:

Domnule Negruţiu, consider că întâmplarea relatată mai sus mă îndreptăţeşte să afirm că este mai mult decât probabil că protestele de genul celui etichetat pe bună dreptate de dumneavoastră ca “bezmetic” sunt dirijate de lideri de opinie care sunt plătiţi de serviciile secrete româneşti sau de companiile multinaţionale prin intermediul unor “filantropi” gen Soros. Aceştia mimează o atitudine radicală dar acţionează abil pentru a zădărnici coagularea unei forţe politice care să se poată opune cu succes intereselor corporaţiilor şi politicienilor aserviţi intereselor acestora.
În finalul acestei scrisori deschise vă supun atenţiei câteva idei conţinute într-un eseu al profesorului American Noam Chomsky, unul dintre cei mai profunzi critici ai postmodernismului:

“Cauza socială pe care o servesc mediile poate fi echivalată …cu ceea ce scrisese James Mill în secolul XVIII despre educaţia de stat. Aceasta “trebuie să le insufle oamenilor supunerea faţă de guvern precum şi faţă de ordinea socială în general”…

Cultura noastră politică are o cu totul altă viziune asupra democraţiei decât episcopii brazilieni (care au cerut democratizarea mediilor din ţara lor). În concepţia acestora, democraţia le oferă cetăţenilor accesul la informaţie, participarea la discuţii şi la stabilirea de scopuri politice, precum şi la transpunerea programelor în acţiune politică. Modul în care înţelegem noi democraţia este mai limitat: cetăţeanul este consumator şi observator, dar nu participant la activitatea politică. Opinia publică are dreptul să ia poziţie faţă de propuneri care nu vin din interiorul său, însă dacă limitele sunt depăşite, apare o “criză a democraţiei” care trebuie urgent rezolvată…

După cum a arătat Thomas Ferguson, istoria politică a SUA poate fi explicată în bună măsură printr-o teorie investivă a politicii. Considerăm că democraţia a fost instaurată în statele dependente de noi atunci când societatea este dominată de oligarhi locali şi de oameni de afaceri aliaţi cu investitorii americani. De asemenea, forţele armate trebuie să se supună controlului nostru şi guvernul trebuie să fie condus de profesionişti care execută prompt ordine şi care servesc puterea din SUA. Dacă populaţia se revoltă împotriva acestei situaţii, SUA au dreptul de a folosi forţa pentru a reinstaura democraţia…

În mod corespunzător, mediile fac deosebirea dintre “democraţi” şi “naţionalişti”. Primii servesc interesele SUA, ultimii sunt contaminaţi de boala numită ultranaţionalism. Documente secrete ale administraţiei SUA explică faptul că interesele noastre sunt ameninţate de regimuri naţionaliste care transpun în practică dorinţele populaţiei de ridicare a standardului de viaţă şi de reforme sociale, în loc să ţină cont de nevoile investitorilor din SUA…
Pentru a putea deveni fericiţi, oamenii nu au nevoie de libertate, ci de comunitatea de rugăciune. În epoca modernă zeul suprem este religia profană a statului; în democraţiile occidentale învăţătura esenţială propovăduieşte subordonarea faţă de stăpânii economiei private, adică acceptarea sistemului de câştiguri private şi subvenţii publice…

Pentru a putea trăi într-o fericire care nu poate fi oferită de libertatea de a alege, “observatorii obiectivi” ai societăţii moderne se servesc de “iluzii necesare” şi de “supersimplificări emoţionale eficiente” pentru a disciplina şi legăna în sentimentul mulţumirii masele neştiutoare.”
(traducere din eseul “Necessary Illusion; Thought Control in Democratic Societies http://gcionoiu.beepworld.de/ro_2_act_bovarismul.htm )
Domnule Negruţiu, aştept cu deosebit interes răspunsul dumneavoastră.

Autor: Ing. Gheorghe Cionoiu

Sursa: Gheorghe Cionoiu- Critica postmodernismului