Impactul Deciziei Curţii Constituţionale a României din 16.02.2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de Procedură Penală a fost neaşteptat de repede cuantificat la vreo 60 de milioane de euro (vom vedea şi de ce!), dar ansamblul consecinţelor este de neimaginat, fiindcă ceea ce rezultă a fi fost posibil să apară, să se perpetueze şi să metastazeze sistemul de garanţii al drepurilor şi libertăţilor fundamentale, garantate constituţional, s-a petrecut sub patronajul instituţiei străjer al legalităţii instrucţiei judiciare.
Am numit Ministerul Public, căci, potrivit Constituţiei, „În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor”. C.C.R. învederează că nicio reglementare din legislaţia naţională în vigoare, cu excepţia dispoziţiilor art.142 alin.(1), nu conţine vreo normă care să consacre expres competenţa unui alt organ al statului, în afara organelor de urmărire penală, de a efectua interceptări, respectiv de a pune în executare un mandat de supraveghere tehnică.
Care este realitatea faptică? Flagrant contrară literei şi spiritului întregului sistem al legislaţiei naţionale! Ce demască Decizia Curţii Constituţionale? Că reglementarea materiei interceptărilor nu este guvernată de lege, ci de dispoziţii departamentale infralegale, respectiv acte normative cu caracter administrativ, adoptate de alte organe decât autoritatea legiuitoare, caracterizate printr-un grad sporit de instabilitate sau inaccesibilitate. Mai cu seamă duzina de hotărâri clasificate ale Consiliului Suprem de Apărare a Ţării!
Să ne amintim de mult invocatele Protocoale C-3 (Cooperare, Colaborare, Conlucrare) convenite între „instituţii” şi indexate la secret. Parcă şi suspectul Gabriel Oprea a invocat în susţinerea nevinovăţiei sale tot nişte protocoale. Ei bine, prin înţelegeri „între domni” din parchete şi servicii s-a făcut „legea”. Dar surpriza pentru contribuabili, pe ai căror bani li s-a făcut harcea-parcea protecţia drepturilor şi libertăţilor, este aceea că sintagma „alte organe specializate […]”, declarată neconstituţională, a constituit regula, iar nu excepţia! Dacă s-a ajuns în această situaţie-limită, trebuie arătată cauza. „Cotidianul.ro” a făcut-o, atunci când a luat atitudine faţă de politica penală impusă lui Trăian Băsescu şi pe care acesta, cu asumarea răspunderii guvernului în parlament, a legiferat-o. Apoi, date fiind aberaţiile şi inepţiile învestite cu putere de lege, intrarea în vigoare a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală a fost repetat prorogată, pentru ca ulterior o comisie parlamentară, prezidată de Victor Ponta, să încerce dregerea codurilor pentru a putea fi puse în aplicare. Nu s-a făcut vreun progres. Dimpotrivă, au fost iterate prevederi care au transformat România în ţara suspecţilor penal.
Nu numai S.R.I., căci nu aici este capătul de ţară. Dar pe lângă Autoritatea naţională în materia interceptărilor şi punerea în aplicare a autorizaţiilor judecătoreşti […], cum, necum, reglementată de C.S.A.T., după ce ministrul Justiţiei, Rodica Stănoiu, a iniţiat abrogarea prevederilor legii siguranţei naţionale cu privire la interceptări. Fiindcă istoria neregularităţilor juridice în materia interceptărilor este mult mai veche, existând şi o Decizie a C.E.D.O. prin care s-a cerut crearea cadrului juridic compatibil cu legislaţia internaţională a Drepturilor Omului. Să nu credem cumva că prin ograda controlului de legalitate a activităţii instituţiilor s-a găsit cineva care să-şi mai amintească de acquis-ul comunitar în materie. Dimpotrivă! În numele legii de aplicare a Codului de Procedură Penală, „organelor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale” le-au fost modificate legile şi au primit noi atribuţii („interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor electronice, efectuate sub orice formă; localizarea, urmărirea şi obţinerea de informaţii prin G.P.S. sau prin alte mijloace tehnice de supraveghere; interceptarea trimiterilor poştale; obţinerea de informaţii privind tranzacţiile financiare sau datele financiare ale unei persoane. Iarăşi spunem că nu este un capăt de ţară, dar unde este legea specială care să guverneze materia, metodologia şi, nu în ultimul rând, protecţia cetăţeanului în raport cu aceste tehnici de supraveghere intruzive?
Aflăm din comunicatele date ieri de „instituţii” că sunt pe cai mari în materie de interceptări Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, Direcţia Operaţiuni Speciale şi alte structuri ale Ministerului de Interne (care alte structuri, câte mai sunt, pe unde le sunt acoperite bugetările, sau şi acestea sunt tot infralegale?!). Ce să credem? Putem crede orice, chiar şi trăsnaia că vreun ONG de utilitate publică este organ specializat să realizeze interceptare ambientală a suspecţilor că-şi învaţă papagalii să înjure.
Curtea Constituţională chiar trebuia să fie sesizată de o parte într-un proces oarecare despre acest vid legislativ şi dezmăţ normativ în materia celor mai intruzive tehnici de investigaţie penală?! Să credem că doamnele şi domnii judecători constituţionali nu sunt la curent cu ce se mai întâmplă prin legislaţia ţării a cărei Constituţie sunt chemaţi să o apere şi în care scop au la îndemână controlul de constituţionalitate fără drept de apel?! Dispozitivul Deciziei Curţii „[…] având în vedere caracterul intruziv al măsurilor de supraveghere tehnică, CCR constată că este obligatoriu ca acestea să se efectueze într-un cadru normativ clar, precis şi previzibil, atât pentru persoana supusă măsurii respective, cât şi pentru organele de urmărire penală şi pentru instanţele de judecată. […] trebuia să fi fost un semnal de alarmă tras chiar din momentul trimiterii spre promulgare a legii ale cărei norme sunt declarate neconstituţionale după câţiva ani de abuzuri, ilegalităţi şi intrat cu bocancii ghintuiţi ai a instituţiilor specializate în vieţile oamenilor, iar potrivit conştiintei lor juridice şi intimei convingeri, formate pe nelegiuire, judecătorii au cenzurat şi măsurat libertatea semenilor. Nu putem să nu ne întrebăm care sunt natura, substanţa şi forţa avizului prealabil?
Consiliul Legislativ asupra proiectelor de legi. Căci, fie-mi iertată „nostalgia”, dar pe vremea când venerabilul Axinte Gaşpar, fost judecător al CCR, era înalt consiler al Consiliului Legislativ de pe lângă Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România, respectivul organ veghea altfel la coerenţa sistemului legislativ naţional, iar lui Nicolae Ceauşescu nu se întâmpla să-i fie dată spre promulgarea vreo lege care să se abată, cu vreo virgulă, de la convenţiile internaţionale în materia drepturilor omului. Nu putem să nu ne uităm nedumeriţi pe ce este cheltuit bugetul Avocatului Poporului, sau se crede cumva în afara chestiunii?! Cere bani (10,4 milioane de euro) şi ne ameninţă voalat cu cel puţin doi ani de pauză în lupta împotriva corupţiei.
Ce spune D.I.I.C.O.T.?
Este foarte interesant ce aflăm de la D.I.I.C.O.T. Că nu are departament tehnic şi nici personal, rezolvându-şi investigaţiile judiciare tehnice cu antrepriza instituţiilor specializate, 60 la sută S.R.I. şi 40 de procente alţi antreprenori. Toţi din clasa repetenţilor constituţional. La o lectură mai atentă a comunicatului conducerii D.I.I.C.O.T. se poate sesiza o oarecare contradicţie. La un alineat zice că nu are deloc, iar în alineatul următor că nu are serviciul tehnic adecvat. Ce mai contează astfel de inabilităţi în actul comunicării publice?! Aşa, să nu uităm să menţionăm că şi D.I.I.C.O.T. vrea bani. Doar 20 de milioane de euro.
Ce spune Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie?
Conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat, printr-un comunicat de presă, că a identificat soluţii pentru continuarea activităţii de urmărire penală împreună cu Ministerul Afacerilor Interne. Nu se precizează care sunt structurile MAI din afara incidenţei Deciziei C.C.R., ceea ce ne îngrijorează foarte tare, fiindcă se pare că emitentul comunicatului habar nu avea de Decizia CCR. Poate de ieri până azi a conspectat-o în agenda profesională şi va îndrepta imprecizia.
Ce spune Consiliul Superior al Magistraturii?
Judecătorul Mircea Aron, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, a declarat că instituţia pe care o conduce nu are, pentru moment, o soluţie concretă privind interceptările telefonice, dispuse în dosarele penale. Mulţumim, nici nu este cazul, domnule preşedinte!
Ce spune Poliţia Română?
„Poliţia Română cere suplimentarea structurii organizatorice […] şi rectificarea bugetului instituţiei cu aproximativ 30 de milioane de euro […]”. Hop şi aşa! De unde, până unde?! Ce are Poliţia Română, conform legii de organizare şi funcţionare, cu chestiunea?! Întrebarea aia şugubeaţă, ce legătură are XXX… cu prefectura, este cu documentaţia completă, cu studiu de fezabilitate, consultanţă calificată, acoperire în legislaţie, atestare istorică din surse certe, conform cărora Consulul Sulla a creat Prefectura. Dar cum Decizia C.C.R. cere Poliţiei Române să-şi suplimenteze schema şi bugetul, numai nişte miliţieni şmecheri au putut visa.
Ce spune doamna Raluca Prună ca Minister Public?
„Conducerea Ministerului Public a luat act, în cursul zilei de astăzi, de motivarea Deciziei Curţii Constituţionale din data de 16 februarie 2016 potrivit căreia prevederile art. 142 alin. (1) din Codul de Procedură Penală au fost declarate neconstituţionale. Decizia este obligatorie şi, pe cale de consecinţă, procurorii o vor respecta întocmai. În acest sens, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Afacerilor Interne au identificat soluţiile necesare pentru continuarea activităţii de urmărire penală în cauzele în care se apelează şi la aceste mijloace de investigaţie penală […]”. E cazul să reiterăm îngrijorările provocate de comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe care doamna Ministru Public l-a preluat, oare nu în prea mare viteză?!
Ce spune doamna Raluca Prună ca Ministru al Justiţiei?
„Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, susţine că a găsit o « soluţie tranzitorie » la această situaţie de «maximă urgenţă». Mai exact, imediat după motivarea judecătorilor constituţionali, pe masa Guvernului va fi o ordonanţă de urgenţă care va prevedea că interceptările se fac de procurori sau poliţiştii judiciari folosind infrastructura Serviciului Român de Informaţii”… (s.n. A.R.)
Q.E.D.! Nimic nu se pierde, totul se conservă şi totul se transformă!
Contribuabilul român poate fi liniştit. Iată, există o soluţie raţională, simplă, imediată şi pe deasupra fără efortul bugetar preliminar de 60 de milioane de euro. În toată nebunia comunicatelor, parcă anume regizată ca diversiune de escamotare a fondului problemei, nimeni nu a cuvântat ceva, până la închiderea acestei pagini, despre vreo iniţiativă legislativă a materiei interceptărilor. Decizia CCR o astfel de soluţie a recomandat, iar în ceea ce priveşte obligativitatea conformării, crede cineva că mai este loc de tocmeală, ca şi în cazul zecilor de alte aspecte de neconstituţionalitate ale codurilor penal şi de procedură penală? Cândva, undeva, ex-preşedintele Trăian Băsescu, cuprins de o euforie specială, a exclamat: „Un fleac, i-am ciuruit!”. Aşa sunt şi codurile de legi de sorginte „Macovei-Băsescu”, o harcea-parcea a politicii penale.
Autor: Generalul Aurel I. Rogojan
Sursa: Ziarul Natiunea
Adauga comentariu