C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Gaz pe foc

Analistii economici invitati de prompteriste semi­docte pe la tot felul de sezatori televizate au sarbatorit cu mult fast “salvarea” Greciei de la faliment. Acum, pigmeii intelectuali ai breslei economistilor se simt relaxati, in conditiile in care dezintegrarea zonei Euro nu le mai pare iminenta si apro­piata. Conform uzantelor stabilite inca in 2008, cand aceiasi analisti erau deosebit de optimisti in privinta rezistentei Romaniei la undele de soc provocate de criza financiara din SUA, ecranele TV sunt folosite pentru a induce populatiei o stare de liniste si relaxare in fata furtunii care vine. Inducerea unui fals sentiment de siguranta este o crima, cel putin im­potriva deontologiei. Desigur, avem si o teorie care ar explica de ce o analiza pertinenta a problemelor cu care se confrunta Grecia nu este binevenita in platourile emisiunilor de stiri. Motivul consta in faptul ca deficientele fundamentale ale economiei grecesti coincid in mare masura cu deficientele aproape tuturor economiilor europene si, evident, cu pro­blemele economiei romanesti. Mai grav este faptul ca solutiile care sunt vehiculate astazi pentru rezolvarea tuturor acestor probleme sunt absolut ineficiente, ceea ce poate fi demonstrat usor printr-un exercitiu de aritmetica elementara.

Pana acum, unica metoda de lupta impotriva crizei economice acceptata si practicata la nivel global si national a fost cea a “programelor de stimulare guvernamentala a econo­miei”. In majoritatea cazurilor, scopul programelor este prevenirea recesiunii sau scoaterea unei tari din stare de recesiune, ceea ce in termeni matematici inseamna ca guvernele isi doresc ca PIB-ul tarilor lor sa ramana fie constant, fie sa creasca, dar in niciun caz sa scada. Din pacate, cresterea economica din anii precedenti, inclusiv in cazul Romaniei, s-a datorat creditarii excesive si indatorarii sectorului privat, iar in cazul statelor precum Grecia, Italia, Spania, Franta sau SUA, de indatorare excesiva se face vinovat si statul. In conditiile actuale, indatorarea sectorului privat nu mai poate asigura crestere economica, ba din contra, inrautatirea conjuncturii economice face ca sectorul privat sa se contracte, provocand astfel o scadere a PIB si o crestere a somajului, ca efect cola­teral. In termeni matematici, situatia arata in felul urmator: PIB = C + I + G + Ex – Im.

Adica: Produsul Intern Brut este o suma a consumului privat (C), investitiilor (I), cheltuielilor guvernamentale (G) si exporturilor (Ex) din care se scad importurile (Im). Dat fiind faptul ca atat consumul privat (C) cat si investitiile (I) sunt in scadere, scade si PIB-ul, iar procesul nu poate fi inversat din cauza faptului ca mentinerea consumului si investitiilor nu mai poate fi asigurata din creditare. Ce face un guvern care nu vrea sa recunoasca faptul ca economia trebuie sa treaca printr-o recesiune (parte normala a ciclului economic) si isi doreste mentinerea iluziei unei economii sanatoase? Gu­vernele se imprumuta si folosesc banii imprumutati pentru a mari componenta PIB-ului care tine de cheltuieli guvernamentale (G). Atat timp cat exista posibilitatea de a se imprumuta in conditii relativ decente, scamatoria functioneaza si iluzia unei economii functionale poate fi mentinuta in conti­nuare. Problema unei astfel de abordari consta in faptul ca valoarea imprumuturilor creste atat de mult, incat guvernul nu mai poate asigura plata sau “rostogolirea” acestora. Atunci vine insolventa, falimentul national si toate problemele asociate acestora. Faptul ca Grecia a primit un imprumut de urgenta pentru a “rostogoli” o mica parte din imprumuturile scadente nu o ajuta cu nimic in vederea rezolvarii pro­ble­melor fundamentale ale economiei. Tot ce s-a reusit a fost salvarea temporara de la faliment a bancilor care au creditat guvernul elen si lansarea unui program de privatizare care va priva statul elen de ultimele active productive. In fond, atat majoritatea statelor din Uniunea Europeana cat si SUA se confrunta cu aceeasi problema, doar ca nu toate au ajuns in faza critica, dar toate statele care practica “stimularea prin indatorare” sunt destul de aproape de ea. O problema creata prin indatorarea excesiva nu poate fi rezolvata prin si mai multa indatorare, pentru ca o astfel de solutie este echivalentul economic al gazului turnat pe foc.

Rezolvarea problemelor structurale acumulate in eco­no­mie nu este posibila fara o recesiune. Important este cine plateste costurile recesiunii. Din punctul nostru de vedere, sectorul financiar-bancar, care a fost principalul beneficiar al boomului de odinioara, ar fi un candidat perfect pentru a plati o buna parte din costurile asociate consecintelor pe­rioadei de creditare excesiva.

sursa: cronicaromana.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss