Sistemele abuzive mizează pe scârba oamenilor, nu pe reacţia lor. Partidele s-au transformat în oligarhii, în sisteme închise.
Până la mult-trâmbiţata reformă a statului, avem o siluire a democraţiei: respingerea unei candidaturi la alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor, în Colegiul 1, Bucureşti. Remus Cernea este un cetăţean român şi dreptul lui de a candida ar trebui să fie garantat de Constituţie.
Ar trebui, dar nu este. Fiindcă legea electorală din 2008 spune: „la alegerile parţiale pot participa numai partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care la alegerile generale au îndeplinit pragul electoral prevăzut de lege”. Aşadar, mesajul politic e limpede: „alegerile sunt pentru noi şi partidele noastre, nu pentru nechemaţii din stradă”.
Nicăieri în democraţiile avansate nu veţi găsi atâtea prevederi menite să conserve un anumit sistem de partide şi de interese ca în România. În cele mai multe ţări din UE este suficient un număr de câteva persoane pentru a înfiinţa un partid. La noi trebuie 25.000. Nicăieri în Europa numărul de semnături pentru o candidatură independentă nu este atât de mare precum în România – aici încălcăm, de fapt, recomandările Consiliului Europei.
Cât despre garanţiile financiare care trebuie depuse pentru candidaturi, depăşim orice limită: pentru fiecare candidat trebuie plătit un depozit de cinci salarii minime pe economie, adică peste 300.000 de euro pentru un partid cu candidaturi la nivel naţional. În statele UE, garanţiile totale ajung la nivelul miilor de euro, atunci când nu sunt zero! Democraţia noastră, încă tânără, se dovedeşte peste măsură de conservatoare.
Bineînţeles, Remus Cernea a atacat în justiţie constituţionalitatea prevederii din legea electorală care îi interzice să candideze. Dar, până când magistraţii să se pronunţe, Biroul Electoral Municipal (BEM) a şi închis lista, declarându-i candidaţi pe Honorius Prigoană şi Radu Stroe. „Noi avem termene fixe”, a sunat explicaţia kafkiană a preşedintelui BEM.
Ne amăgim că votul uninominal sau desfiinţarea Senatului înseamnă reforma clasei politice. Însă nu vedem că partidele s-au transformat în oligarhii, în sisteme închise, care îşi fac legi menite a pune oprelişti nou-veniţilor necontrolabili şi unde se promovează pe bază de obedienţă şi bani. Şi atunci, ce reforme să aşteptăm de la asemenea grupări osificate şi netransparente? De unde să vină aerul proaspăt, ideile noi?
Mai rău este că începem să ne obişnuim cu asta. Că ne e scârbă. Şi că „nebuni” precum Remus Cernea sunt tot mai puţini. Atenţie, însă! Sistemele abuzive mizează pe scârba oamenilor, nu pe reacţia lor. Dacă vrem să-i doară, nu trebuie să le întoarcem spatele. Ci să le strigăm direct în faţă: „Deschideţi porţile politicii! La naiba cu legile voastre idioate! Fuck the system!”
Ovidiu Nahoi
sursa: adevarul.ro
Şi când să “Fuck the system”, românul? Înainte de oala cu sarmale, sau după?! Înainte de a merge la cârciumă sau după?! Înainte de a asculta maneaua, sau după?! Înainte de a pleca la meci sau după?! Înainte de a se certa cu vecinul, sau după?!Înainte de a se da deştept, sau după?! Înainte de al pupa în cur pe şef, sau după!? Apă de ploaie frăţioare, dar bănuiesc că ţi-ai atins scopul cu acest articol, adică i-ai dat pe spate pe colegii deontologi!Că văd că de la un timp încoace, jurnaliştii noştri, încep să scrie articole docte, pentru un cerc restrâns de amici, şi ca să poată umbla fuduli pe stradă, când aud pe ceilalţi zicând “mamă ce le-a zis-o ăstora”. Este simplu pentru un ziarist, să afle dacă articolele scrise de el, au vreun efect asupra guvernanţilor. Este suficient să se intereseze câte cabinete noi de proctologie sau deschis. Medicul proctolog, este cel care se ocupă de durerile în cur. Dacă apar multe cabinete, logic că pe guvernanţi a început să-i doară în cur.Dar dacă nu-i doare nici acolo, ziariştii scriu de pomană.
Ha, ha! Pentru “Fuck” trebuie măcar două lucruri. 1, şi cam cel mai important, e să ai cu ce. 2 Poate la fel de important, să nimereşti unde trebuie.
De vrut cred că vor destul de mulţi. Prin urmare, ce ar lipsi? Aici ne încurcăm noi în amănunte. Sistemul ăst e cel mai alunecos şi, în acelaşi timp, impenetrabil, pe care l-am putut crea noi, cei mulţi, să zicem. Pentru că toţi dăm şpagă, pentru că ne umilim, pentru că nu ştim să ne asociem în jurul valorilor, pentru că nu ne educăm, pentru că sîntem majoritar incompetenţi, pentru că aruncăm la gunoi ori consumăm fără cap (mai puneţi şi voi din lista voastră), pentru că nu respectăm legea.
Şi, în primul rând, pentru că nu conştientizăm că sîntem un fel de ţară semi-primitivă, un fel de lumea a treia a Europei. Nu avem nici cu ce genera preludiul asupra sistemului, d-apăi să-l mai şi atingem unde nu-i place.
S-ar putea sa ai mai multa dreptate decat crezi Bobby, cand spui ca “ne incurcam in amanunte”. Am putea insista asupra acestei idei, intrebandu-ne “de ce?” si “ce inseamna asta de fapt?”. Faptul ca ne incurcam in amanunte inseamna de fapt ca nu reusim sa extragem si sa intelegem esentialul din marea de informatii generata de actuala situatie in care se afla intreaga omenire? Faptul ca suntem incapabili sa discernem faptele de opinii si propaganda de informatia obiectiva?, ca nu reusim sa interpretam si sa judecam dintr-o perspectiva globala imensa cantitate de date pe care ne-am pus-o la dispozitie? Ca nu invatam din greseli?
Einstein a spus ca “nebunia inseamna sa faci de fiecare data acelasi lucru si sa astepti rezultate diferite”. Incet incet, incep sa realizez cat de prezenta este aceasta afirmatie in lumea noastra. Batem apa in piua din nou si din nou, despre proceduri electorale, democratie, partide, guverne, legi si proceduri, votam aproape in fiecare an cate ceva, vedem ce se intampla, totusi de fiecare data ratam sa interpretam efectele actiunilor noastre si sa tragem niste concluzii, sa obervam tiparele atat de evidente. Tu spui ca suntem un fel de tara semi-primitiva, eu as spune ca suntem o specie primitiva. Dupa parerea mea, am ajuns intr-o zona periculoasa, aceea cand avem impresia ca suntem suficient de “inteligenti” pentru a ne controla propriul destin cand de fapt nu este asa. Ne-am creat tehnologii, care ne-au adus intr-o stare asemanatoare cu halucinatia, care ne permite sa visam despre un viitor supra-tehnologizat, cand vom putea controla pana si spatiul si timpul, insa esuam complet in a intelege realitatea imediata, unde ne taiem craca de sub picioare. Incercam sa invatam pestii sa inoate si pasarile sa zboare cand noi nici nu am invatat un lucru simplu, anume ca daca incerci ceva si acel ceva nu functioneaza cum te-ai asteptat nici dupa n incercari, atunci e clar ca ceva trebuie schimbat. N-am invatat asta. Continuam in a “incerca” sisteme vechi de sute de ani fara a ne gandi ca ar trebui schimbate.
Cred ca Einstein a fost dragut cand a zis ca genul asta de comportament este o dovada de nebunie, cand de fapt este prostie. De altfel tot el a zis ca daca este sigur de ceva acel ceva este prostia umana. Aceasta prostie nefiind altceva decat o dovada de primitivism, atata tot. Acest primitivism se poate vedea in tot ceea ce facem, inclusiv in titlul acestui articol, “Fuck” the system. Titlul nu este “Understand” the system sau “Design” the system, nici macar “Change” the system.Este “Fuck” the system. Acest “fuck” este o nevoie primara, instinctuala, nu rationala, este reactia celui care nu intelege si nu stie ce sa faca. Sper sa nu fiu inteles gresit, nu este nimic rau, in a fi primitivi, este un punct in evolutia noastra, partea periculoasa este faptul ca noi nu ne-am dat seama de asta, credem ca suntem avansati. Incercam sa controlam tot cand de fapt nu facem decat sa ne pregatim o perioada de mari suferinte pentru noi. Dar sa nu disperam, probabil ne vom da seama pana la urma…