C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Fragilitatea puterii pe timp de criza

Africa de Sud, Arabia Saudita, Argentina, Australia, Brazilia, Canada, China, Coreea de Sud, Franta, Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Marea Britanie, Mexic, Rusia, Turcia si UE reprezentata prin presedintele in exercitiu al Consiliului si cel al Bancii Europene: grupul G20, noua asamblare a puterilor lumii, alaturand principalelor state dezvoltate alte 10 “tari cu economie emergenta”. 19 tari care reprezinta doua treimi din comertul si populatia mondiala si peste 90% din PIB-ul mondial si care miercuri si joi, la Londra, vor trebui sa demonstreze daca se poate vorbi despre o vointa comuna de a rezolva criza globala, marcand asta nu numai la nivelul unui document de bune intentii, ci demarand si un program de actiuni concrete.

Cu o primA observatie: lipseste Africa. Asupra semnificatiei acestei absente se poate glosa la nesfarsit, mai ales in perspectiva actiunii esentiale pe care o doreste G20: lansarea unor masuri coerente globale care sa poata avea chiar efecte obligatorii pe toate pietele…

Pentru cei mai optimisti dintre comentatori, problematica acestui Summit este atat de importanta si urgenta incat este comparata cu reuniunea de la Bretton Woods din iulie 1944 care a pus bazele institutiilor care regularizeaza pietele financiare internationale. Caci aceasta se doreste a fi realizat acum la Londra: “ameliorarea supervizarii pietelor prin intarirea cooperarii intre instantele nationale si intarind supravegherea marilor societati financiare inter­na­tionale; ameliorarea gestiunii riscurilor prin punerea la punct a unui nou model de lucru si revazand regimul de remunerare al traderilor; ameliorarea transparentei si a sistemelor contabile mai ales la nivelul IASB (International Accounting Standards Board)”. Dar si instituirea posibila a unei reglementari globale privind regimul dezvaluirii de date privind deponentii din bancile aflate in “paradisurile financiare”. Teoretic, totul este posibil. Practic, o asemenea redefinire globala a regulilor de joc presupune un dublu accept. Si aici este miza dezbaterilor extrem de dure intre mai marii planetei, plus posibilitatea inlocuirii dolarului cu DST-urile de la FMI. Pe de o parte, este vorba de apelul american de relansare globala, un fel de nou “New Deal” in care statele sa fie motorul dezvoltarii prin lansarea de comenzi care sa repuna in miscare zonele economice cele mai afectate de criza. Deci injectare de bani in regim de urgenta: doua mii de miliarde de dolari. Pe de alta parte, tarile europene inclina inspre adoptarea unor masuri de prima urgenta, mai prudente si mai realiste, vizand in primul rand reglementarea pietelor. Argumentele sunt in mod egal valabile, dar concluzia comuna este ca actualul sistem trebuie cumva recentralizat, cu noi reglementari cu mult mai severe, dublate de masuri la fel de severe de constrangere.

PAnA aici, totul previzibil, urmare a descoperirii slabiciunilor unui sistem ultra-liberal bazat doar pe rationamentul obtinerii de profit. Unde si cand am mai auzit asta? Pe de alta parte, se intreaba acum manifestantii anti-mondialisti, de ce s-a asteptat ca sistemul sa intre in colaps pentru a incepe dezbaterea asupra ceea ce ar fi trebuit sa fie evident de cateva decenii, anume debalansarea grava a dezvoltarii economice globale? “Taxati-i acum pe bogati, faceti-i sa plateasca!” se scanda acum cateva zile pe strazile Londrei… Iar presedintele brazilian da Silva, la Vioa del Mar, punea intrebarea cheie: de acord cu masurile pentru viitor, dar cine plateste pentru criza de acum? Iar fostul sindicalist argumenta ca tarile bogate au responsabilitatea pe care o are locomotiva unui tren. Este in fata, dar si trebuie sa fie in stare sa traga convoiul.

Oare se va spune la Londra cine, cat si cui va plati? Chestiunea este esentiala pentru ca acceptarea globalizarii masurilor anti-criza, oricat ar fi ele de strict necesare si performante, nu poate trece decat dupa ce comunitatea statelor bogate va accepta sa-si sacrifice o parte din bunastare pentru reechilibrarea statelor aflate acum la limita prapastiei. Indecizia in acest moment poate echivala cu recunoasterea fragilitatii extreme a puterii pe timp de criza ceea ce poate induce anarhia in sistemul global. Ceea ce echivaleaza cu renationalizarea in forta a puterii, izolationism si protectionism.

Cristian UNTEANU
sursa: ziua.net

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss