Fostul şef al SPP, generalul Dumitru Iliescu: ÎN TENEBRELE JUSTIȚIEI “INDEPENDENTE”

In Octombrie 2014 am plecat la Paris, pentru un examen medical, la Spitalul American. Doar ce am ajuns la locul de destinatie si am fost apelat de domnul Panaitescu, pe atunci subcomisar, astazi comisar sef, politist judiciar la DNA, care m-a informat ca domnul procuror DNA Pancescu a dispus, prin Ordonanta, inceperea urmaririi penale impotriva mea, ca am calitatea de suspect intr-un dosar, si ca se va face o perchezitie domiciliara, iar eu am la dispozitie o jumatate de ora sa-mi trimit avocatul sa asiste.



I-am spus unde ma gasesc, desi domnia-sa stia foarte bine, fusesem doar monitorizat permanent, inclusiv prin MONSAT. Mai mult, au programat perchezitia in asa fel incat eu sa nu pot fi prezent si sa nu ii incomodez in derularea planului elaborat in acest sens.

L-am intrebat de ce sunt acuzat, dar a refuzat sa imi spuna. Nu a fost nicio problema, am aflat imediat de la cei din media, care primisera toate detaliile si care m-au apelat sa le dau un punc de vedere. Nu asteapta insa sosirea avocatului, o cohorta de indivizi mascati inarmati pana in dinti se napusteste in curtea mea, iar apoi in casa.

Acolo dau peste sotia mea, care, luata prin surprindere, sub amenintarea pistoalelor mitraliera, purtate de niste namile mascate, care racneau din toti bosogii ca o impusca daca nu se culca pe podea, se prabuseste pe fotoliul existent in holul de la intrarea in locuinta. Se aude ceva asemanator si la bucatarie, unde fata care matura era amenintata in acelasi mod, si somata sa lase din mana arma atat de periculoasa, adica matura.

Nici nu se dumireste bine sotia ce se intampla, ca alti indivizi, fara sa spuna ce cauta acolo, se napustesc in dormitoarele de la etaj. Intr-unul din ele zacea soacra-mea, care era bolnava si se deplasa foarte greu. Sarmana femeie s-a speriat asa de tare cand i-a vazut pe invadatori, incat a rupt-o la fuga pe scara, parca nici nu atingea treptele, strigand cu disperare: “Sariti…, saaaariti.., au venit hotii.., au venit calaii…, ne prapadesc…!” La fel au procedat si in locuinta fiicei mele Ana-Maria, unde se napustisera cu furie in camera copilului acesteia, ce e drept care reprezenta un real pericol pentru ei, cu toate ca avea doar doi ani. Cu greu au fost convinsi sa ii lase pe parinti sa ia in brate copilul, care se speriase asa de tare incat plangea sa lesine. Dupa un timp, dupa ce s-au convins ca fiinta din fata lor nu este atat de periculoasa pe cat isi inchipuiau, au cedat rugamintilor tatalui de a-si scoate cagulele si a parasi rolul de sperietoare pentru copil.

A sosit si avocatul meu, le-a cerut mandatul de perchezitie, a constatat ca in el era trecuta o alta adresa, imi comunica acest aspect, iar eu ii spun sa permita sa se faca perchezitia si in aceste conditii. De fapt perchezitia incepuse de mult, doar se napustisera in toate incaperile in acelasi timp, fara a da posibilitatea membrilor familiei sa ii asiste, cu siguranta aveau de “plantat” tehnica de interceptare. Primii care au intrat au fost cei de la SRI, care au inceput sa caute microfoane si sonde optice prin peretii sufrageriei. Sotia i-a intrebat ce cauta, ca sa le puna la dispozitie ceea ce doreau, dar ei au preferat sa scotoceasca prin toate lucrurile personale. Probabil primisera informatii la fel ca americanii in Irak si cautau rachete nucleare si arme chimice.

Dupa mai multe ore de cautare asidua, procurorul asistat de seful grupului SRI, ii cheama in curte pe sefii echipelor care faceau perchizitia si acestia il informeaza ca nu au gasit nimic. Vadit suparat si preocupat, le spune acestora sa continue cautarile ca nu se poate sa nu gaseasca ceva. Este si imprudent, se lasase intunericul si nu observase ca la cativa pasi mai incolo se aflau doi membri ai familiei care auzisera fara sa vrea intregul dialog. Spre dimineata s-a terminat perchezitia, au luat tot ce se putea lua, si au plecat. Au luat calculatorul meu, tableta, telefoanele mobile. La fel au procedat si cu fiica mea Ana-Maria, careia printre multe altele, i-au luat calculatorul in care avea instalat programul “AutoCAD”, ea fiind arhitect, luandu-i posibilitatea de a munci si a-si asigura cele necesare existentei.

M-a apelat din nou domnul Panaitescu si m-a intrebat cand revin in tara. I-am raspuns ca ajung in Bucuresti dupa cinci zile si ca ma voi prezenta la sediul DNA pentru audiere. A spus ca este OK si ca ma asteapta. Vazand insa cum se deruleaza lucrurile, am decis sa renunt la examenul medical si sa ma intorc imediat in tara. Fiind cu un mijloc de transport auto am reusit sa revin in Romania doar in doua zile. Am anuntat avocatul ca sosesc mai devreme cu trei zile si l-am rugat sa comunice acest lucru celor de la DNA, ceea ce a si facut. Dupa intrarea in tara, mi-am pregatit bagajul si le-am spus celor care ma insoteau sa nu se sperie daca vom fi opriti pe drum de catre cei de la DNA si voi fi luat si dus cu mandat la sediul acesteia. Stiam ca nu au gasit nimic la perchezitie, desi nu asistasem si nu vazusem procesul verbal, nu imi faceam probleme pentru ca in casa nu aveam nimic care sa fie folosit impotriva mea si cel mai important stiam ca sunt nevinovat.

Cum am anticipat, asa s-a si intamplat. Am fost oprit la intrarea in Sibiu, si preluat de o masina a DNA. Nu intelegeam de ce au facut acest efort sa vina pana la Sibiu, de ce au facut risipa de timp si bani, cand puteau foarte simplu sa ma astepte la intrarea in Bucuresti, mai ales ca dupa ce am plecat din Franta am lasat pe mobil activat programul de stabilire a locatiei pentru ca cei de la SRI si DNA sa stie in orice moment unde ma aflu si care este itinerariul de deplasare. Oricum ei o puteau face si fara sprijinul meu, dar am zis sa simplific lucrurile. Nu pot sa nu mentionez faptul ca ofiterul de politie judiciara, un comisar sef, care m-a insotit in masina pana la sediul DNA, a avut un comportament civilizat, manifestand respectul necesar, chiar precizandu-mi ca nu si-a luat cu el nici catusele si nici armamentul, stiind ca sunt o persoana responsabila si care nu va crea probleme. A incercat insa cu insistenta sa ma convinga sa dau declaratie cand ajung la procuror, sa cooperez cu ei, spunandu-mi ca avocatii doar incurca lucrurile pentru a-ti lua cat mai multi bani. L-am aprobat si i-am spus ca asa o sa procedez, fiind convins ca nu au nicio proba si vor sa aiba ceva la dosar, adica declaratia mea. Vazand ca accept propunerea, s-a luminat la fata si a sunat la Bucuresti la cineva careia i se adresa cu apelativul “SEFA”.

Cum nu era greu de imaginat cu cine vorbea, am plusat in directia care-l interesa si i-am spus ca doresc o cooperare deschisa si deplina cu ei pentru rezolvarea imediata si legala a situatiei. Ulterior a mai fost apelat de cateva ori de “SEFA” pe care a asigurat-o ca totul este sub control si ca lucrurile sunt rezolvate. Am ajuns la sediul DNA, o multime de camere de la diverse televiziuni, focalizate spre mine, reporterii se imbulzeau si imi puneau care mai de care intrebari. Deja pe toate canalele de stiri se dadeau informatii certe ca am fost arestat, ca sunt vinovat de o fapta penala deosebit de grava, adica de trafic de influenta, si ca voi primi ani grei de puscarie. In fond despre ce era vorba. Eram acuzat ca am facut demersuri sa imi angajez fiica arhitect la o firma privata de arhitectura. Unde vedeau ei caracterul ilicit al faptei nu pot sa va spun. Va pot prezenta doar faptul ca era aceasi situatie cu cea in care mergeti pe bicicleta pe un drum privat si va opreste politia si va cere permisul de conducere, iar pentru ca nu il aveti va face dosar penal ca v-ati permis sa conduceti un vehicul fara permis. Dar sa revenim la momentul anterior. Chiar daca as fi dorit sa le raspund, nu puteam sa o fac pentru ca am fost condus imediat spre poarta de contot tehnic antiterorist aflat la intrarea in institutie. Am fost condus intr-un birou, unde sigur era tehnica de inregistrare si unde m-am intalnit cu avocatii mei, si ei vadit marcati de situatie. Le-am spus in cateva cuvinte despre ce este vorba si atunci li s-au descretit fruntile. Specialisti de prim-rang, avocatii m-au sfatuit sa nu dau declaratie decat daca mi se prezinta dosarul, de fapt ceea ce si eu gandisem in urma dialogului cu insotitorul din partea DNA. Am intrat in biroul procurorului Pancescu, unde se aflau si doi ofiteri de politie judiciara.

Mi s-a prezentat Ordonanta de incepere a urmaririi penale, si faptele de care sunt acuzat, iar apoi mi s-a solicitat sa dau declaratia promisa, anchetatorii avand un comportament decent, total diferit de ceea ce imi inchipuiam eu. Am raspuns ca dau declaratia, dar dupa ce mi se prezinta dosarul. Toti au ramas consternati, nu le venea sa creada ca le cer asa ceva, parca ii lovisem in moalele capului. Dupa cateva minute ne-au rugat sa mergem pe hol si sa asteptam acolo, fiind supravegheati de un ofiter de politie judiciara. La un moment dat am observat ceva agitatie si l-am recunoscut pe seful grupei de politisti care trebuia sa ma duca la “Beciul Domnesc” si care le dadea dispozitie subordonatilor, vadit suparat. Am solicitat sa mi se permita accesul in biroul procurorului unde in geanta aveam o sticla cu suc, spunand insotitorului ca imi scade glicemia si ca pot intra in coma hipoglicemica daca nu consum ceva dulce. A mers cu mine in birou si i-a spus procurorului despre ce este vorba si nu pot sa nu va relatez despre surprinderea pe care am avut-o cand s-au oferit ei sa ma serveasca cu suc si o felie de tort. Am acceptat sucul si le-am multumit frumos. Cand sa ies din birou, m-au oprit si, profitand de absenta avocatilor, au incercat sa ma determine sa le spun cine este persoana din DNA care m-a informat despre diverse evenimente. Le-am raspuns ca nu exista o asemenea persoana, si am iesit.

Dupa cateva minute, ecipa de politisti a plecat, se facuse tarziu, aproape miezul noptii, suparati ca au asteptat atatea ore. Am fost chemati in biroul procurorului. Mi-a spus ca nu poate sa imi prezinte dosarul, si a inceput sa dicteze procesul verbal. I-am raspuns ca astept ordonanta de retinere pentru 24 de ore, ca sa nu mai tinem oamenii sa astepte si ca oricum vad dosarul a doua zi la instanta. A spus ca nu imi va fi prezentat dosarul pentru ca nu voi fi retinut, ca sunt liber sa plec si ca nu a luat niciun fel de masuri in ceea ce ma priveste. Am plecat din sediul DNA fara sa raspund reporterilor care imi barasera drumul. Deja pe majoritatea televiziunilor reporterii isi puneau problema daca nu este un balon cu aer, facut doar pentru imagine si pentru a fi condamnat de opinia publica. La cateva zile am fost chemat pentru perchezitia informatica. Am fost surprins de faptul ca se ceruse mandatul la o instanta inferioara celei competente, adica un mandat total ilegal, dar nu am spus nimic, lasandu-i pe cei care au facut-o sa isi dea seama de gafa inadmisibila la un ssemenea nivel. Nici acum nu au realizat acest lucru. Cartea, bat-o vina…!!! Au trecut aproape cinci ani si nu s-a mai lucrat nimic in dosar, doar eu continuand sa fiu suspect si “penal” asa cum ii place sa spuna Herr Iohannis. Vazand ca nimeni nu doreste finalizarea anchetei, am cerut avocatului sa le faca o solicitare in scris si, in caz ca nu se iau masuri, sa ii chemam in judecata, sa ii oblige instanta. In urma demersului nostru au audiat trei persoane, doua dintre ele care nici nu ma cunosteau, si vazand ca nu gasesc nimic de ce sa se agate, au dispus, prin ordonanta, pe 17 Iulie 2019, clasarea dosarului.

Dupa 5 ani, timp in care am fost “SUSPECT” si PENAL”, s-a clasat dosarul meu cu Art. 16 lit. b si c, adica fapta nu intruneste elementele infractiunii, nu exista fapta penala si nu exista probe…!!! Explicatia pe care am primit-o: “O inlantuire de intamplari nefericite”. Aceasta este JUSTITIA “INDEPENDENTA” pe care o protejati, Herr Iohannis, o justitie care a intrat cu bocancii in intimitatea si in casa mea, care mi-a terorizat familia de parca as fi fost cel mai mare criminal, o justitie care a incercat sa compromita imaginea unui General cu patru stele, unul dintre fondatorii sistemului de aparare si siguranta nationala, militar care s-a pus in slujba scestei tari inca de la varsta de 14 ani cand a pasit pe portile Liceului Militar, si care nu si-a permis sa dezonoreze niciodata uniforma militara si armata din care a facut parte, si al carui comandant, din nefericire, sunteti. Pentru toate acestea, cei vinovati trebuie sa raspunda, de la procuror, la judecatorul care a aprobat mandatul de perchezitie, fara sa aiba un minimum de indicii ca s-a savarsit o fapta penala, si pana la cei de la SRI, care si-au permis sa intre ilegal in locuinta mea, fara a-i eluda pe cei care le-au ordonat sa o faca.

Pentru toate acestea autorul moral este blestemul care a lovit Romania, adica Presedintele ei, care nu a vazut si nu vede abuzurile din justitie si ale celor care o pastoresc, cei din SRI. Ce spuneti, Herr Iohannis, am dreptate sau nu… Sper sa nu va trebuiasca timp pana ce vi se incheie mandatul ca sa cititi si sa intelegeti ce am scris in aceasta postare….!!! Daca unui general cu patru stele i se poate intampla asa ceva, ce i se poate intampla unui om obisnuit, a carui vizibilitate publica este foarte redusa si ale carui sanse sa i se faca dreptate sunt practic inexistente… Din acest motiv a venit decizia mea da a aduce la cunostinta publicului aceasta speta, sa auda si sa vada si cel din fruntea statului, pe care pare ca l-a lovit “SURDA” si “ORBUL GAINILOR”…

Autor: Dumitru Iliescu

Sursa: Dumitru Iliescu Facebook