Politică

Fost jurnalist german: “Am fost jurnalist timp de 25 de ani si am fost educat sa mint, sa trădez si sa nu spun adevarul publicului !”

alqaeda-cia-mossadDin ce în ce mai mulți jurnaliști din întreaga lume dezvăluie secretele murdare ale presei: jurnaliștii sunt mituiți să spioneze, să mintă și să manipuleze opinia publică.

Anul trecut, un fost jurnalist german curajos, doctor Udo Ulfkotte, a scris o carte, “Jurnaliștii cumpărați”, care a devenit bestseller și în care expune colaborarea uriașă dintre presă, a patra putere în stat, cu cel mai mare serviciu secret din lume, CIA, cu organizații transatlantice, bănci, corporații și miliardari și care au transformat presa într-o a cincea coloană.

Într-un interviu recent pentru Russia Today, Ulfkotte a afirmat că BND a fost creat de CIA, iar pentru el, acest lucru este un simbol al statutului Germaniei de “republică bananieră” , de “colonie a Statelor Unite ale Americii”.

Ulfkotte, care are 54 de ani, a fost crescut într-o familie de creștini practicanți, chiar și primii ani de școală i-a petrecut într-o școală creștină, iar anii de facultate la Universitatea din Freiburg, regiunea Breisgau, unde a devenit interesat în științe juridice și studii islamice. A devenit fluent în limba arabă, ceea ce-i va influența cariera, deși neintenționat.

În timpul facultății, în anii 80, Ulfkotte a fost introdus în lumea spionajului. În timpul unei vacanțe, un profesor l-a întrebat dacă vrea să participe la un seminar de 2 săptămâni în Bonn, pe tema Conflictului Est-Vest. Aceasta se întâmpla în timpului Rîzboiului Rece, într-o Germanie divizată. Nefiind foarte interesat, Ulfkotte nu a putut refuza invitația, deoarece propunerea venea din partea unui profesor universitar, iar profesorii universitari se bucurau de un mare respect. I s-a promis că participarea sa va fi plătită, asigurându-i-se drumul, masa, cazarea, chiar și bani de buzunar.

Pentru un tânăr venit dintr-un mediu sărac, asta a însemnat foarte mult. Așa cum declară Ulfkotte, “deodată a simțit că și-a dorit dintotdeauna să participe la un astfel de seminar”. Acest început “inocent” s-a constituit în prima formă de mituire, care îl va atrage și mai mult într-o rețea foarte răspândită de corupție și spionaj și în care un astfel de comportament nu era considerat imoral, ba chiar o practică acceptată. Nimeni nu spunea “sunt de la CIA sau de la BND (serviciul secret german)”, dar organizatorii seminarului îi identificau pe comuniști și pe pro-vestici dintre participanții la eveniment.

După mai multe evenimente similare, cineva l-a întrebat pe Ulfkotte daca ar vrea sa lucreze pentru BND, ceea ce era ultimul său gând, dar și de această dată, un profesor, îndrumătorul său la doctorat, l-a presat să se mai gândească. Încă o dată, băiatul sărac a găsit foarte atrăgătoare propunerea de a avea o mașină gratuită și un salariu bun..

La finalul doctoratului, lui Ulfkotte, care nu a studiat vreodată jurnalismul, i s-a oferit o slujbă ca reporter pentru cel mai important ziar conservator german, Frankfurter Allgemeine Zeitung FAZ, angajat fiind dintre sute de aplicanți. A devenit corespondent de război în Afghanistan, Libia, Irak, Iran și alte țări din Orientul Mijlociu, iar mai tîrziu, editor FAZ.

În cele din urmă, a întâlnit agenți ai CIA, BND, MI6 și Mossad care au valorificat libertatea lui de a călători în țări în acele țări. Editorii ziarului au fost complici la acest lucru.

“Am fost jurnalist timp de 25 de ani și am fost educat să mint, să trădez- nu să spun adevărul oamenilor… Presa americană și germană încearcă să provoace război în Europa împotriva Rusiei. Este o situație limită și voi lua atitudine si spun că ceea ce am făcut în trecut nu a fost bine: să manipulez oameni, să fac propagandă împotriva Rusiei și de asemenea nu este corect ceea ce fac și au făcul colegii mei, ei au fost mituiți să trădeze oamenii nu doar în Germania ci și în toată Europa… Mă tem de posibiliatea izbucnirii unui nou război în Europa și nu aș vrea să-l văd întâmplându-se. Întotdeauna există oameni care impulsionează războiul și printre aceștia nu se află doar politicieni, ci și jurnaliști. Ne-am trădat cititorii… M-am săturat de această propagandă. Trăim într-o falsă democrație (Germania), nu într-una reală, în care presa este liberă.”

Ceea ce este perfid, dupăcum mărturisește Ulfkotte, este că în mod curent, serviciile secrete folosesc “acoperiri neoficiale”- oameni care lucrează pentru servicii, dar care nu se regăsesc pe statele de plată ca și agenți, Avem de-a face cu o rețea ascunsă și extinsă de “prieteni”, care-și fac unii altora favoruri  și de care poți să dispui oricând. Mulți sunt jurnaliști importanți din numeroase țări. Acest gen de “acoperire neoficială” oferă posibilitatea de a nega plauzibil orice legătură dintre servicii și jurnaliști, aceștia fiind pe cont propriu în cazul capturării.

Ulfkotte a confirmat că jurnalistul american James Folley, despre care se presupune că a fost ucis de ISIS, a probat cele de mai sus pe pielea lui, deoarece lucra pentru mai multe servicii secrete. De asemenea, Ulfkotte a declarat că informațiile despre jurnalisști acuzați de spionaj sunt aproape întotdeauna credibile.

Ulfkotte dezvăluie că există multe tranzacții, trocuri între corespondenții de presă și serviciile secrete. Sume mari de bani, cadouri, recunoaștere publică, avansări semnificative în carieră merg la acei jurnaliști care furnizează informații utile despre persoanele pe care le întâlnesc sau pe care le cunosc, sau despre locurile pe care le vizitează. De multe ori, jurnaliștii, precum Ulfkotte , nu trebuiau decât să-și pună numele pe un articol scris pentru ei de unele servicii secrete sau instituții financiare. Banii și avantajele te schimbă. Se deschid ușile celor mai elitiste grupuri, cum ar fi Comisia Trilaterală, Atlantik-Brücke, Institutul Aspen și German Marshall Fund din Statele Unite ale Americii. Cei care nu cooperează sunt concediați, eliminați din sistem.

De ce a scris cartea “Jurnaliști cumpărați”? Ulfkotte știe că jurnaliștii din presă au devenit doar simpli sclavi ai unor guverne care poartă război și a unor miliardari care urmăresc avantajele personale, ca George Soros, și se teme de izbucnirea unui război cu Rusia, ca urmare a propagandei NATO, colportată de foștii săi camarazi sub formă de “știri”.

Prin dezvăluirile sale, Ulfkotte speră să convingă și alți jurnaliști să renunțe la această lume coruptă a spionajului și a știrilor false. El era tânăr, ca mulți alții, atunci când “a căzut în această capcană”. Ulfkotte își dorește “o nouă generație de jurnaliști”, care să nu fie coruptă. “Sper să pot opri acest sistem”.

Șobolanii nu vor părăsi corabia fără să muște, se pare. Jurnaliștii au fost amenințați cu un proces de către FAZ pentru publicarea unei reacții oficiale din partea ziarului la cartea lui Ulfkotte. Halal “libertate a presei”…

Sursa: American Free Press Newspaper

Traducere si adaptare: Gandeste.org

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu