Ordonanța de Urgență a Guvernului va fi publicată în Monitorul Oficial și intră imediat în vigoare. Întreg pachetul legislativ privind Legile Justiției, completat prin Ordonanța de Urgență care a fost agreată și de Comisia de la Veneția, devine astfel aplicabil. Ceea ce poate fi observat la prima vedere, dincolo de faptul că crește semnificativ responsabilitatea procurorilor și judecătorilor, este că președintelui României i s-au mai tăiat din aripi.
Metaforic vorbind, se poate spune că domnul Klaus Iohannis s-a apropiat atât de mult de flacăra Justiției, încât i s-au pârlit aripile. De ce s-a apropiat, aflăm treptat. Pe măsură ce prinde contur ancheta penală legată de modul fraudulos în care a achiziționat unul dintre imobilele care până de curând s-a aflat în proprietatea sa. Imobil dobândit în baza unor acte false. Respectivul fals a fost supus unei anchete și s-a soldat cu condamnarea penală a unui funcționar al Primăriei.
Falsul deci nu putea să fie ignorat decât prin rea credință de către actualul președinte al României, pe atunci primar al Sibiului. Fapt de altfel constat negru pe alb printr-o hotărâre definitivă și deci inatacabilă a unei instanțe civile. Ei bine, probabil că din acest motiv subiectiv și nu în baza unor principii legate de buna guvernanță, președintele Klaus Iohannis a fost excesiv preocupat de această temă a Justiției. Și tot din acest motiv a susținut în exces statul paralel.
Și iată că instituțiile constituționale ale României au reacționat. Se schimbă întreaga arhitectură de organizare a Justiției. Se schimbă în bine. Iar această schimbare a fost omologată, din câte ne declară Tudorel Toader, și de către Comisia de la Veneția. Această schimbare este în profunzime și pe o suprafață extrem de largă. În ceea ce îl privește pe președintele României, atribuțiile sale în domeniul Justiției vor fi reduse. Oare e bine?
Firește că este bine. S-a făcut încă un pas în direcția lichidării struțo-cămilei constituționale. Încă un pas către republica de tip parlamentar. Președintele Klaus Iohannis nu mai are posibilitatea să refuze în mod discreționar și la infinit numirea șefilor marilor parchete. Nu mai poate să o facă decât o singură dată. După care, similar procedurii de numire a unui ministru, el trebuie să semneze decretul. Este un pas înainte. Sigur că îl vom auzi azi-mâine criticând din nou din străinătate legislația țării pe care o reprezintă. Și asta în ciuda faptului că, fiind garant al Constituției, el trebuie să respecte nu numai litera și spiritul legii fundamentale, ci toate actele normative promovate de Parlament tot în baza Legii Fundamentale.
Autor: Sorin Rosca Stanescu
Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog
Cand spui Ungaria, spui Viktor Orban, in Germania, Angela Merkel – o singura voce. La noi, ba Dragnea, ba Dancila, ba Klaus … prea multe moase…am ramas fara tara! Cand o fi o singura voce, un singur gand, o singura inima, o singura unire…Un conducator intelept si-un popor pe masura.
Sefii MARILOR PARCHETE. Un paradox: departamente din subordinea Ministerului Public ridicate la rang de MARI PARCHETE, MAI MULTE PARCHETE.
Sefii MARILOR SERVICII SECRETE: INFO, CONTRAINFO, INTELLIGENCE.
Sefii MARILOR FIRME CU CAPITAL STRAIN, preocupati de transferul impozitului pe profit generat pe TERITORIUL tarii in care isi desfasoara activitatea comerciala, in tarile de origine, conturi protejate, paradisuri fiscale, locatii exotice.
…
MARILE INVESTITII NATIONALE, NIVELUL DECENT DE TRAI PE CAP DE LOCUITOR, SALARIUL DECENT, PENSIA DECENTA, CONDITII DE MUNCA DECENTE, EDUCATIA DECENTA, SANATATEA CEA DE TOATE ZILELE, PADUREA DRAGA PADURE, BOGATIILE TARII TRANSMISE DIN GENERATIE IN GENERATIE, ZESTREA STRABUNILOR, ACTIVELE, CAPACITATILE DE PRODUCTIE, EXPLORARE, EXPLOATARE, PATRIMONIUL NATIONAL, ISTORIA ADEVARATA, CREDINTA, INCREDREA, SPERANTA… Sfanta si Binecuvantata SESIZARE DIN OFICIU…
…
Despre cum se-aduna oamenii prin piete in miscari #, la sarbatori, mitinguri, proteste, lovituri de stat, revolutii si…despre cum nu se aduna la un referendum pt a-si exprima opinia vis a vis de un principiu sanatos de viata…# DNA SA VINA SA VA IA! # IUBIREA NU SE VOTEAZA! vs # FACTURA DE UTILITATI # LEGEA OFFSHORE # PADUREA # CONDITII DE MUNCA DECENTE # PENSIA DE BUN SIMT # VIITORUL # COPIII # FAMILIA CEA DE TOATE ZILELE # PAINEA NOSTRA # FIINTA NOASTRA # ADEVARUL CARE NE ELIBEREAZA PE TOTI PANA LA UNUL #…
Despre MARILE METALE RARE, PRETIOASE, UNICE pe Terra, despre PROGRAMELE AEROSPATIALE SECRETE si despre inacctivarea unor telescoape, observatoare spatiale, echipamente tehnologice speciale, de data recenta…
Sa ne sesizam, tot din oficiu.
Nu suntem urmasii lui Traian. Romanizarea prin cotropire s-a facut in procent de 14% si pentru o scurta perioada istorica de 164 de ani, conform probatoriului istoric, cel adevarat. Imperiul roman a iesit din faliment cu AURUL DACILOR, IMPERIILE, IN GENERAL, DRAGI PUI DE GetoDaci! Cu bogatiile acestui neam, din Gradina Maicii Domnului! Un strop de recunostinta!
…si nici adeptii Conventiei de la Istanbul. Ma-ntreb de ce nu a organizat PSD-ul, institutia prezidentiala, ASOCIATIA #, un REFERENDUM avand in vedere aceasta CONVENTIE? Marile PARCHETE nu s-au sesizat din oficiu?
TOT VPONTA A APROBAT PRIN HG ATRIBUIREA UNUI TEREN PT CONSTRUIREA UNEI MEGA MOSCHEI. NU VREM CATEDRALA MANTUIRII NEAMULUI, VREM SPITALE (IN CARE SA NE TRATAM PSIHOPATOGENIA MANIFESTATA INSTINCTIV PE FONDUL TULBURARILOR SEXUALE), SCOLI (IN CARE SA FACEM EDUCATIE SEXUALA). NU VREM SA NE MANTUIM = RASCUPARAM SUFLETUL, VINA MINTEA LA CAP, VREM SA NE SEXUALIZAM IN GRUP INFRACTIONAL ORGANIZAT – DEMENTA UNEI CIVILIZATII. MARILE PARCHETE DORM SOMNUL RATIUNII. DNA SA VINA SA MA IA!