Când ies din formatul de tabloid, dezbaterile politice actuale se plasează în pură propagandă. Nu le este greu unor întreprinzători, categorie sub care se ascund toţi delapidatorii ce se vor politicieni, să distrugă orice perspectivă de dezvoltare generală. Concretul pe care îl gestionează această şleahtă imensă este, fără a fi exageraţi, chiar România. Punând când în seama crizei economice, a moştenirilor anterioare, din care, deseori, ei înşişi au făcut parte, menţinerea dezastrului este formula succesului politic al deţinătorilor puterii. Nimeni, absolut nimeni, nu a venit să se delimiteze cu adevărat de prea de tot eşecul care bântuie România.
În mare parte, întreaga clasă politică practică demagogia. Alianţele văzute sau nevăzute arată mizeria morală. Extinderea numărului de parlamentari în perioadă de criză ar fi trebuit să ducă la alegeri anticipate, sau la o reformă urgentă a legislativului în situaţia dată. Când politicul anarhic, infracţional, subjugă totul, întregul aparat public, democraţia nu mai există, nu mai poate fi susţinută. Societatea românească se află scoasă din orice punct al reprezentăriii sale, fiind doar sursă bugetară. Toate partidele profită de situaţie, deplasându-se într-o direcţie a solidarizării contra interesului general. Solemnitatea, gâlceava, statutul de vedete absolute fac din acest om politic un adversar făţiş al României. De la vârf la bază se autogenerează un sistem de anihilare a naţiunii. Omul, cetăţeanul, viaţa normală, firescul nu mai există, au devenit aberaţii în viziunea monstruoaselor hoarde de impostori autointitulate partide parlamentare.
Pentru că această lume lipsită de orice argument trebuie să îşi susţină poziţiile prin toţi actorii săi, au loc confuzionări tipice imposturii. Pentru a justifica incompetenţa în varii situaţii, se invocă alte posibile competenţe, şi acelea, evident, mediocre. Un lucru este trecut cu vederea când este luat în discuţie omul politic. Fără o dimensiune democratică susţinută, dovedită continuu, nu are cum să existe implicare politică. În absenţa acesteia vor prevala interesul personal, de grup, demagogia. Nici atacul la persoană, nici subordonarea instituţiilor publice pentru a crea o vizibilitate cât mai mare, cum se întâmplă tot mai mult, nu pot constitui un capăt de fir spre ieşirea din această Românie confiscată.
Guvernul actual, aflat în criză de soluţii, încearcă tatonări spre aceleaşi ingrediente. Mărirea impozitelor pare să fie principala măsură! Este suficientă pentru a menţine şi adânci blocajul. Sunt tot mai multe semne că acest Guvern funcţionează doar printr-un schimb de amabilităţi între persoane care îşi caută punţi de salvare. Unii în Vest, alţii în Est. Şi unii, şi ceilalţi nu au nicio legătură cu situaţia din ţară, fiind preocupaţi exclusiv de propria poziţie. Istoria României a fost întoarsă cumva cu peste 50 de ani în urmă, când politica internă se decidea în mod odios în altă parte. Bruxelles-ul a ajuns un fel lozincă sub care au loc lucruri de o gravitate imensă pentru democraţie. România nu mai funcţionează sub niciun pact european, beneficiind de un sprijin susţinut în acest sens de personaje poate interesate de o eliminare din UE, de o destrămare a UE. Referirea la România şi Bulgaria ca la mari pericole este nedreaptă, ştiută fiind din capul locului situaţia celor două ţări, foaia lor de parcurs. Asistenţa europeană acordată pare să fie tocmai contrară. Nu poţi alinia la start o bicicletă şi un BMW, vituperând asupra celui dintâi vehicul drept un pericol tehnic.
Absenţa unui plan de măsuri de relansare economică, socială, face deja din Guvernul actual încă o dramă a ultimilor ani. Lent, mimând reforma, aşteptând cu viclenie posibilitatea de a mai da câteva lovituri fatale urmelor de democraţie, acest Guvern poate face mult rău. Orizontul de aşteptare pe care l-a primit inerţial a expirat. Instabilitatea din cele două partide, lipsa articulării ideologice, a unui program se resimt acut în gestionarea treburilor publice.
E suficient să ne gândim cum MAE a decis ca diplomaţii români să nu plece din Coreea de Nord, spre a manifesta, involuntar, într-un fel, solidaritatea cu un regim criminal şi, indirect, grija faţă de cetăţeanul român, în particular.
Autor: Ioan Vieru
sursa: cotidianul.ro
Adauga comentariu