Conform unui proiect de ordin al ministrului Finanţelor, persoanele fizice verificate sunt
constrânse să declare toate bunurile mobile şi imobile din ţară şi străinătate
Printre cei vizaţi sunt cei care deţin multe terenuri şi animale sau cei care construiesc şi vând ca persoană fizică
Scopul acesteia este lărgirea bazei de impozitare şi detectarea celor care au acumulat averi importante fără să contribuie corespunzător la bugetul de stat
Ministerul Finanţelor Publice a stabilit modalitatea prin care poate constrânge persoanele fizice să-şi declare toate bunurile mobile şi imobile din ţară şi străinătate, inclusiv eventualele conturi deţinute, elaborând în acest sens un proiect de ordin de modificare a Codului de procedură fiscală. Scopul? Lărgirea bazei de impozitare şi detectarea celor care au acumulat averi importante fără să contribuie corespunzător la bugetul de stat.
Spicuind din proiectul de ordin privind stabilirea modelului declaraţiei de patrimoniu şi de venituri, precum şi a elementelor de patrimoniu şi de venituri ce trebuie declarate de persoana fizică supusă verificării situaţiei fiscale personale, deducem că acesta ar viza stabilirea corectitudinii plătirii impozitelor de către marii deţinători de terenuri (pe care persoanele fizice fac agricultură sau cresc animale), dezvoltatorii imobiliari persoane fizice, precum şi de către persoanele fizice care obţin venituri din străinătate.
Declaraţia de patrimoniu şi de venituri ar urma să fie completată pe proprie răspundere, la cererea organelor de verificare fiscală în termen de două luni de la solicitarea acestora, dacă data corespunde demarării verificărilor, sau în maximum 15 zile, dacă cererea de depunere a declaraţiei s-a făcut după demararea verificărilor. Nerespectarea obligaţiei de depunere a formularului în termenele menţionate anterior se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei.
“Prin această completare adusă Codului de procedură fiscală s-a instituit obligaţia persoanei fizice supusă verificării situaţiei fiscale personale de a depune o Declaraţie de patrimoniu şi de venituri, care se depune la solicitarea organului fiscal. Termenul de depunere al acestei declaraţii este de 60 de zile, în situaţia în care solicitarea are loc odată cu comunicarea avizului de verificare fiscală, sau în termen de 15 zile dacă solicitarea are loc în timpul verificării situaţiei fiscale personale. Nerespectarea obligaţiei de depunere a formularului Declaraţie de patrimoniu şi de venituri constituie contravenţie conform dispoziţiilor art. 219 alin.(1) lit. s) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 şi se sancţionează, conform dispoziţiilor art. 219 alin. (2) lit. i) din acelaşi act normativ, cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei”, se arată în proiectul de ordin.
Case, iahturi, bijuterii, colecţii de artă şi animale de rasă
Ca atare, prin proiectul de ordin al ministrului Finanţelor Publice se reglementează elementele de patrimoniu şi de venituri care trebuie declarate de persoana fizică supusă verificării situaţiei fiscale personale, precum şi modelul şi conţinutul declaraţiei.
Conform proiectului, în declaraţia de patrimoniu şi de venituri, persoana fizică verificată va trebui să menţioneze, la cererea inspectorilor ANAF, ce bunuri imobile – terenuri, clădiri şi alte bunuri imobile – şi mobile deţine atât în ţară, cât şi în străinătate, fără a omite mijloacele de transport (terestre/navale/aeriene) înmatriculate/înregistrate, potrivit legii şi nici metalele preţioase – bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, antichităţi, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare de achiziţie însumată depăşeşte 15.000 lei.
Legiuitorul menţionează în proiectul de ordin şi animalele pe care le are persoana fizică verificată, “inclusiv animale de rasă sau care participă la competiţii/curse, a căror valoare însumată depăşeşte 15.000 lei”.
Conturi, plasamente şi poliţe de asigurare
În ceea ce priveşte activele financiare, în declaraţia pe proprie răspundere dată de persoana fizică verificată din punct de vedere al patrimoniului şi veniturilor va trebui să menţioneze ce conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, deţine în ţară şi în străinătate, dar şi ce plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate a făcut în perioada supusă verificării.
Persoanei fizice verificate i se cere să divulge orice alte bunuri are, titluri şi/sau deţineri a căror valoare individuală depăşeşte 10.000 lei, poliţele de asigurare, cu excepţia asigurărilor de răspundere civilă auto.
Venituri şi cheltuieli
Persoanei fizice verificate i se va cere să completeze în fomular şi care este cuantumul cheltuielilor personale şi al celor cu persoanele aflate în întreţinere, precum şi eventualele datorii înregistrate.
“De subliniat că aceste elemente de patrimoniu se declară pe fiecare categorie indiferent de locul situării, în ţară sau în străinătate”, se arată în proiectul de ordin al ministrului Finanţelor, supus dezbaterii publice pe site-ul ministerului. De asemenea, declaraţia va trebui să cuprindă şi veniturile realizate pentru care se aplică regimul de reţinere la sursă a impozitului, venituri realizate care nu sunt impozabile, precum şi veniturile scutite de impozit, potrivit legii. Şi aceste venituri se declară pe “fiecare categorie şi sursă de venit indiferent de locul situării, în ţară sau în străinătate”.
În iarnă, Fiscul a extins verificările
În luna ianuarie a acestui an, după mai multe luni în care au fost verificate averile a 300 de persoane, Fiscul anunţa că a extins aceste acţiuni în cazul a 30 de persoane cu averi mari după ce au descoperit că acestea au depăşit “riscul minim acceptat” prin neplata impozitelor.
“A fost identificată o categorie de risc fiscal semnificativ şi generalizat asociat veniturilor obţinute din străinătate de persoanele fizice, risc total asupra căruia a fost propus, în primă fază, un tratament alternativ, fiind desfăşurat un program de notificare având ca subiect conformarea la obligaţia de declarare a acestei categorii de venituri, adresat persoanelor fizice cu averi/venituri mari. Persoanelor în cauză li s-a adus la cunoştinţă atât obligaţiile fiscale care le revin, cât şi faptul că în perioada următoare vor fi declanşate verificări fiscale mai amănunţite pe acest segment”, se arăta în strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2013-2015, citată de Mediafax.
Verificarea documentelor a fost declanşată la sfârşitul anului trecut. În document se aminteşte că, începând cu luna mai a anului trecut, odată cu depunerea declaraţiilor de venit pentru 2011, a fost lansat programul de verificare a persoanelor fizice cu venituri/averi mari, vizând un grup de peste 300 persoane.
Acţiunile de control sunt iniţiate în baza deciziei din decembrie 2010 a Guvernului, conform căreia persoanele fizice ale căror venituri reale depăşesc cu cel puţin 50.000 lei sumele declarate vor plăti un impozit de 16% aplicat la diferenţa dintre cele două valori.
Cum verifică averile
Conform normelor metodologice de aplicare a procedurii de utilizare a metodelor indirecte de control, Fiscul verifică, într-o primă etapă, persoanele cu venituri mari fără să le notifice, pe perioada controlului urmând să solicite terţilor, inclusiv plătitorilor de venit sau oricăror autorităţi sau instituţii publice, informaţii sau documente pentru stabilirea situaţiei fiscale reale.
Verificarea persoanelor cu venituri mari se efectuează în mai multe etape, având drept scop determinarea stării de fapt fiscale reale, în funcţie de care se stabileşte dacă se poate dovedi provenienţa veniturilor şi dacă se va aplica impozit.
Prima etapă prespune stabilirea riscului probabil pentru un grup de persoane fizice sau pentru cazuri punctuale, la solicitarea unor instituţii sau autorităţi publice şi selectarea persoanelor fizice care vor fi verificate.
Pentru stabilirea bazei impozabile, organele fiscale folosesc metode indirecte, respectiv cea a sursei şi cheltuirii fondului, a fluxurilor de trezorerie şi a patrimoniului.
autor: Afrodita Cicovschi
sursa: curierulnational.ro
Vreau sa stiu daca fratii Negoita PSD sunt veficati. Ei sunt primii pe lista?