Specialiștii FMI: Românii sunt cea mai tristă nație din Europa. Turiștii străini, avertizați să ne evite.(sursa:financiarul.ro)
A venit FMI-ul pentru a constata că suntem triști. Contagios de triști… Am fi tentați să spunem că acum își admiră opera. Culegând roadele inevitabile ale semințelor de austeritate pe care le-au aruncat cu propria lor mână. Suntem triști, suntem săraci și expirăm disperare.
Să fie aceasta un rezultat al unor măsuri genocide administrate împotriva unei nații paralizate sau este efectul propriului nostru mod de a fi? Suntem campionii tristeții sub imperiul traumelor pe care ni le crează alții, sau sub efectul sedativului pe care ni-l administrăm singuri? De secole…
Nu pot să nu remarc că emblema care stă ca o pecete pe sufletul românului este legendara Miorița, un simbol al unui mod tipic al nostru de a ne raporta la viață. Exasperat de imobilismul românesc și de fatalismul cultivat cu obstinență, Emil Cioran declara : “Soarta noastră a fost favorabilă tuturor tendințelor negtive ale psihologiei românești. Abandonarea pasivă a soartei și a morții au creat acel blestem poetic și național care se cheamă Miorița și care constituie rana neînchisă a sufletului românesc. Mai vin apoi doinele ca să dea vibrația lor tânguitoare și totul s-a sfârșit. Cum de au putut exista patrioți care să facă din resemnarea noastră seculară o virtute?”
Constatări amare despre timpuri triste. Permanent de triste. Făcând ca fatalismul să devină o virtute națională, perpetuată prin școală și predicată în biserici. Supuși și resemnați, ne-am format în spirit mioritic, indeciși în a ne înfrunta soarta și a ne schimba destinul. Un popor trist cu politicieni veseli. Jucând piese de teatru al căror scenarii îl scriem noi înșine.
Prea indiferenți față de ceea ce se petrece în jurul nostru. Preocupați doar de viața noastră ne declarăm mulțumiți atunci când binele a devenit un rău acceptabil și ne căutăm salvarea în ritualuri mistice. Facem haz de necaz, creem glume pe considerente politice și, totuși, substratul vieții ne este dominat de resemnare. Pelerinajele devin tot mai lungi, iar tristețea tot mai solidă!
Poate că nu întâmplător ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, atenționa că românii trebuie să renunțe la pesimismul transmis de expresia “ASTA E VIAȚA“, care sugerează că nimic nu se poate schimba, și să adopte motto-ul președintelui american “Yes, we can!” (Da, putem!).
Acest fapt presupune o schimbare de viziune, de gândire pe termen lung și de asumare a curajului unor schimbări decisive. În urma unor decizii care ne pot “converti” de la resemnarea mioritică la o valorizare a potențialului personal. Indiferent dacă aceasta presupune un șir lung de “divorțuri”: de unele tradiții, mentalități, loc de muncă sau chiar de spațiul geografic. Putem deveni alții dacă vom înțelege că singuri ne imobilizăm prezentul, după cum singuri ne trasăm și viitorul. YES! WE CAN! și trebuie să ne demonstrăm nouă înșine aceasta. Chiar dacă este necesară o … EVADARE!!!
prof. Lehaci Florentin
sursa: proatitudine.ro
Adauga comentariu