Farmacistul este acel profesionist al domeniului sanitar care asigură accesul populației la medicamente și care pune în practică recomandările medicului. Activitatea farmacistului a fost mult influențată de-a lungul timpului de evoluția tehnologiei moderne.
În trecut, farmacistul elabora majoritatea remediilor pe care le punea la dispoziția pacienților, dar pe măsură ce tehnica a evoluat, aceste atribuții au fost treptat preluate de industria farmaceutică. În acest context, principala menire a farmacistului a devenit aceea de a consilia pacientul cu privire la modul de utilizare al medicamentelor, la modul de acțiune al acestora, respectiv la riscurile apariției reacțiilor adverse.
În România, farmacistul primește drept de liberă practică după 5 ani de facultate, timp în care este instruit în numeroase domenii precum farmacologie, toxicologie, chimie farmaceutică, chimie sanitară și multe altele. Cu toate acestea, el este perceput de marea masă a cetățenilor, dar și de colegii de breaslă medici, ca un simplu vânzător de medicamente. Această percepție a fost alimentată chiar de Parlament care, după căderea comunismului, a considerat de cuviință că oricine poate să fie proprietar de farmacie, în condițiile în care cabinete medicale puteau deține doar medicii, birouri notariale, doar notarii sau birouri parlamentare doar parlamentarii…
În aceste condiții, farmacistul a fost subjugat în mod ireversibil de interesele economice ale patronilor săi care nu au nici o legătură cu domeniul sanitar. Astfel au apărut “farmacii ale inimii” despre care cântă copiii la televizor, farmacii în care la 2 produse cumpărate primești un al-3-lea gratuit, farmacii în care “se compensează” orice, farmacii care îți calculează rețeta încă de la ușa medicului din policlinică sau farmacii în care farmacistul este obligat să elibereze cel puțin 2 produse la fiecare pacient.
Farmacistul, prin natura pregătirii sale universitare este mult mai mult decât un vânzător de medicamente. Pacientul, în general, se adresează farmacistului prin formule de tipul “Ce îmi recomandați pentru durere, pentru febră, pentru amețeală, etc?”, recunoscând implicit nivelul de cunoaștere al acestuia. Când omul merge la piață nu întreabă “Ce îmi recomandați pentru foame?” Cumpără ce are de cumpărat și pleacă.
Un alt factor care a indus neîncredere în rândul populației față de farmaciști este complet independent de voința lor și are legătură cu modul de compensare al medicamentelor. Paradoxul rețetelor gratuite care se plătesc este explicat în zadar zi de zi de către farmaciști. În acest context se poate face o paralelă cu transportul pe calea ferată… Astfel, pensionarii au dreptul la un număr de călătorii gratuite cu trenul pe an, însă cu trenul personal, care merge încet și oprește în toate stațiile. Cine vrea să călătorească rapid cu trenul intercity, trebuie să achite diferența de cost. La fel se întâmplă și cu medicamentele: – Statul le oferă gratuit doar pe cele mai ieftine, cine le dorește pe cele originale din aceeași clasă, trebuie să plătească diferența chiar dacă se încadrează într-o categorie cu drept de gratuitate. Acest sistem a fost creat de oameni care au pus interesele economice mai presus de cele medicale, iar farmaciștii pot doar să îl aplice, nu să îl și modifice, însă ei sunt singurii condamnați de către pacienți.
Birocrația excesivă și subordonarea involuntară față de interesele economice ale terților subminează autoritatea farmaciștilor ca stâlpi ai sistemului sanitar. Cu toate acestea, majoritatea farmaciștilor nu și-au abandonat jurământul și își iau în serios rolul educativ pe care îl au în instruirea maselor cu privire la caracterul dual al medicamentului – atât de prieten prin efectul terapeutic, cât și de dușman, prin reacțiile adverse.
Pacienții trebuie să înțeleagă că farmacistul nu este un element subversiv care încearcă să se căpătuiască de pe urma lor, ci un factor indispensabil pentru buna funcționare a sistemului sanitar, un sfătuitor loial, capabil să empatizeze cu suferința pacientului și suficient de bine pregătit încât să ofere toate explicațiile necesare pentru utilizarea științifică și rațională a medicamentului. Emil ştefănescu*1, Adrian Junghină*2, Asist.univ.dr.farm.spec. în cadrul UMF Carol Davila Bucureşti*1, Farmacist primar*2.
Sursa: Zaman Romania
Adauga comentariu