Politică

#FărăPenali: Azi, USR a devenit oficial un partid penal, pentru finanțare ilegală a campaniei electorale (Dosarul nr. 50/2018)

Conform propriului slogan “Fara penali la conducerea statului”, toti membri USR care ocupa o functie publica ar fi trebuit sa isi fi dat deja demisia. Inca nu am vazut niciuna. Eticheta de “penal” pe care o puneau celor din jurul lor, sta acum scrisa cu rosu pe propria lor frunte! La fel si cei de la PNL. Sunt cercetati, tot PENAL, pentru frauda fiscala. In urma raportului Autoritatii Electorale Permanente, Parchetul a inceput urmarirea PENALA impotriva celor doua partide.



Nu as fi invocat demisia celor de la USR sau PNL, pentru ca, in orice democratie adevarata, prezumtia de nevinovatie este un principiu si un drept fundamental al omului. Amintesc insa un moment care explica totul.

La votul final pentru Legea finantarii partidelor politice, am avut o interventie de la tribuna Parlamentului in care aratam ca actiunile ilegale ale USR si PNL din campania electorala nu vor fi tolerate de noua lege. Nu mi-a raspuns nimeni pe moment. Au urmat alte legi la vot. Apoi, desi subiectul finantarii partidelor trecuse demult, deputatul USR Lucian Viziteu primeste un SMS in care i se spune sa urce la tribuna sa ma atace. S-a executat si a spus ca “penalul Mircea Draghici” nu are caderea sa vorbeasca despre transparentizarea cheltuielilor partidelor si ca urma oricum sa fi condamnat cu 7 ani cu executare. Eram un “penal” chiar daca inca nu se pronuntase nicio instanta de judecata in cazul meu. Eram deja aratat cu degetul ca un vinovat notoriu si mi se spunea ca nu am dreptul moral sa mai vorbesc in Parlament.

Astazi, roata vietii s-a intors. Eu am fost achitat pe fond, in prima instanta, de toti ce 3 judecatori ai completului. Deci nu mai sunt “penal”In schimb, cei de la USR tocmai au devenit exact la fel de “penali” cum ma socoteau pe mine in urma cu câteva luni. Au devenit exact la fel de “penali” cum sunt cei pe care ii vizeaza prin campania de strangere de semnaturi.

In fond, cei de la USR strang semnaturi pentru propriile demisii sau demiteri. Ar fi mai simplu sa si le depuna. Dar nu vor face asta, pentru ca – nu-i asa? – nu au tinuta morala pe care o pretindeau din partea celorlalti.

Sursa: Lumea Justitiei

 

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu